Refugiul (finalizată )

Capitolul 64-Saul- Dooset Daram

    O îmbrățișez pentru a nu știu câtă oară în seara asta și nu mă satur. Îmi era atât de dor de ea, dacă mă mai ținea mult departe de ea jur că o luăm razna. Am ajuns într-un timp să îmi pierd și ultima speranța pe care o mai aveam. Se comporta atât de rece cu mine încât mă făcea să cred că nu mă mai iubește. Era atât de distantă. În dimineața în care a plecat, am simțit că a luat și o parte din mine cu ea. Am încercat să plec imediat după ea însă nu m-au lăsat fetele și aveau dreptate să o facă. Am rănit-o , atât de rău încât nici eu nu m-aș fi iertat. Dar ea a făcut-o. M-a iertat și o iubesc.

       Următoarele zile pentru mine nu au existat, au fost un calvar. M-am condamnat pentru ceea ce i-am făcut și mi-am blestemat viața. M-am blestemat pe mine însămi pentru că o pierdusem din cauza unui joc de copii.

     Când am văzut-o lângă doctor și l-am văzut pe el cum o privea m-a cuprins o gelozie nebună. Când i-am văzut îmbrățișați n-am mai suportat, îmi venea să îl strâng de gât. Însă m-a oprit Talia, și mă bucur că a făcut-o. Altfel se mai întâmplau altele și Manta nu m-ar fi iertat niciodată.

      Acum, când o privesc și îmi dau seama cât de tare îmi bate inima când sunt în preajma ei, îmi vine să țip de fericire. Să spun lumii întregi din sala asta că e a mea, că îmi aparține.

-Iubito? o fac atentă și îi fur un sărut. Îmi zâmbește și ochii ei căprui mă face să mă pierd în ei când mă privește așa,cu iubire.

-Iubito? Se face ea surprinsă.

-Da, îi răspund, iubito..

-Da?

-Suntem din nou împreună, nu-i așa?

-Ă, da, iubitule?

  Îmi zâmbește și îi mai fur un sărut. O ador când îmi spune așa.

-Cum ai zis?

-Iu-bi-tu-le, se silabisește ea.

-Dooset daram, îi spun și o sărut.

-Do.., ce? mă întreabă când ne desprindem din sărut.

-Dooset daram.

-Ce înseamnă?

-Încă nu îți spun.

-De ce?

-O să îți spun mai în colo, ce înseamnă.

        Se bosumflă dar când încep să o sărut uită imediat de supărare. Și totodată mă face și pe mine să uit de tot. Acesta este efectul ei asupra mea. Când îmi zâmbește atât de frumos cum o face ea, mă face să uit și cum mă cheamă, mă face să mă îndrăgostesc de la un moment la altul tot mai tare.

      Când mă privește atât de frumos, mă face să mă pierd cu totul. Mă face să nu mai știu unde mă aflu. Ochii ăia m-au bântuit seri la rând. De când am întâlnit-o pentru prima dată pe holul spitalului, nu i-am mai putut uita chipul, speram să o revăd și Dumnezeu m-a ascultat. Mi-a adus-o în cameră cu mine și am avut privilegiul ăsta de a o privi când doarme, de a-i memora chipul.

       După ce am fost externat, mă gândeam cum să fac ca să o mai întâlnesc. Nu prea am avut noroc un timp. După ne-am întâlnit iar și iar până am ajuns să petrecem cât mai mult timp împreună.

        În seara când am zărit-o pe trotuarul de pe strada unde locuiam, am crezut că am halucinații, că nu văd bine. Dar când m-am apropiat încet și m-am convins că e ea, inima îmi sărea din piept vrând să fugă la ea, să o îmbrățișeze, să îi spună că o să fie lângă ea și totul o să fie bine. Din acea seară am știut că ceva ne va lega, dar am negat că simt ceva pentru ea și m-am ținut tare cât de mult am putut în preajma ei ca să nu-i dau de înțeles că mă atrage.

       Dar am fost învins de către inimă. Am lăsat toate gărzile jos după ce am văzut că pierd bătălia și am acceptat faptul că o iubesc.

     Iubirea este cea mai grea boală. Te îmbolnăvești dintr-o dată și nu are niciun tratament. Cu greu și cu mult timp te vindeci de ea, uneori nu o faci niciodată.

-La ce te gândești? mă scoate ea din gânduri.

-La tine, îi spun.

-La mine?

-Da, la tine.

-Cum așa?

-La cât de norocos sunt că te am.

-Dooset daram, îmi spune ea și mă surprinde.

-Ai aflat ce înseamnă? O întreb.

-Nu, dar îmi place cum sună.

-Și dacă e ceva de rău?

-Nu mi-ai spune niciodată așa ceva.

-Ai dreptate, iubito.

    O trag într-o îmbrățișare și stăm așa câteva minute. Brațele ei sunt leac pentru mine. Nu mă simt nicăieri mai bine ca în îmbrățișarea ei.

       Este timpul ca mirii să plece în luna de miere și ieșim cu toții afară. Ne luăm rămas bun și sub clar de lună, sub artificiile ce dansează pe cerul senin o mai îmbrățișez o dată, o sărut și îi spun:

-Dooset daram, iubito!

-Dooset daram, iubitule! Îmi răspunde și îmi face inima să joace de fericire.