Refugiul (finalizată )

Capitolul 54

-Vor fi cele mai mișto trei zile, exclamă Talia în timp ce ne instalăm.

-Patul de la geam este al meu, ne anunță Ami.

-Cel de la mijloc al meu, anunț și eu.

-Iar cel rămas liber, al meu, râde Talia.

       Cabana este una de mărime medie, nici prea mare, nici prea mică. Este perfectă pentru o excursie de trei zile. Avem un mic șemineu, două dulapuri, trei paturi ( ceea ce era evident deja), o baie micuță cu tot ce ne trebuie în ea și câteva jocuri.

      În scurt timp apar ceilalți și așteptăm ca să se instaleze și ei apoi ieșim afară pentru a ne da instrucțiuni profesorul și persoana ce ne-a cazat.

-Și fără petreceri cu alcool și mai știu eu ce, termină de spus proful, însă nu prea cred că l-a ascultat cineva din grămada de elevi.

-Ce facem prima dată când suntem într-o excursie? Vorbește Jack venind lângă noi, însoțit de Saul.

-Încalcăm regulile, răspunde Talia.

-Unde o facem? întreabă el.

      Începem să râdem cu toții.

-Poate tu o faci, îi spune Talia, noi nu.

      Saul a venit lângă mine și m-a cuprins în brațe.

-Ce vrei să facem? mă întreabă.

-Ce vrei tu.

      Peste jumătate de oră, îmbrăcați bine ne aflăm în plimbare prin împrejurimi.

-Ti-e frig? mă întreabă.

-Nu, ție?

-Puțin.

-Dacă nu ți-ai luat haine grosuțe, îl cert.

-Nu mai bine m-ai lua în brațe și m-ai încălzi?

-Șmecherule.

      Ne oprim undeva pe o piatră și îl cuprind în brațele mele micuțe.

-Aici îmi place cel mai mult, spune el.

      Îl aprob tăcut.

-E frumos peisajul. Aer curat, spun.

-Nu, spune el, nu asta.

-Atunci ce? întreb și îmi dau seama după la ce s-a referit.

-Mult? îl întreb.

-Cel mai mult.

      Mă sărută. Și simt mii de fluturi care nu au astâmpăr, bat din aripi vrând să prindă viață.

       Cum se poate ca un singur om să te facă să treci prin atâtea stări, prin atâtea senzații când ești cu el? Cum poate să devină toată lumea ta într-un timp atât de scurt? Pentru că ăsta este adevărul, Saul a devenit cea mai importantă persoană din viața mea și cea mai frumoasă parte din mine.

-La ce te gândești? mă întreabă.

      Ezit o secundă înainte de ai răspunde.

-La cum mă simt atunci când sunt cu tine.

-Sper că e de bine, spune el amuzat.

-Spune-mi ce te-a atras la mine, îi spun.

      Stă câteva secunde și se gândește.

-Nu știu să îți răspund cu exactitate, mi-au plăcut multe la tine și încă îmi plac. Dar cred că ceea ce m-a atras la tine cu adevărat este felul tău de a fi. Uneori ești un copil, uneori un adult în toată firea, alteori amândouă.