Refugiul (finalizată )

Capitolul 37

Când stai să te gândești că nu ai făcut nimic toată vara si că în două ore trebuie să te prezinți la școală îți vine să te bagi înapoi în pat, să le dai dracu de haine, să îți bagi plapuma în cap și să te culci înapoi.

Îmi aleg până la urmă o cămașă albă cu o pereche de Jeanși negri asortați cu o pereche de pantofiori și mă târăsc în baie pentru a face afurisitul de duș.

Aud ceasul ăla blestemat care m-a trezit cu o jumătate de oră în urmă și mă grăbesc să-l închid. Mai degrabă să - i dau una, da nu merge așa. E ceasul primit cadou de la Ami și mă strânge de gât dacă află că am vrut să îi asasinez ceasul.

Trag perdelele de la geam și las aerul rece de septembrie să-mi intre în cameră. În acest moment îl zăresc și pe vecinul meu cel sexi la geam făcând același lucru ca și mine. Schițez un zâmbet când îi întâlnesc privirea, dar mama ei de treabă, el e atât de serios.

Mă îndepărtez de geam la auzul claxonului de la mașina iubitului prietenei mele și ies din cameră.

-Bună dimineața, spune și mă pupă tata pe frunte.

-'Neața!

-Să ai grijă de tine, spune acesta grijuliu.

-Sigur. Îl pup pe obraz și plec.

Prin vălmășeala aceasta de elevi, cu greu îmi găsesc prietena nătângă pierdută (Nu puteam să nu o alint nițel), o prind de mână pentru a mă asigura că nu vine vreun extraterestru nebun să mi-o ia și o trag după mine în sala de clasă în așteptarea dirigintăi pentru a ne înmâna afurisitul de orar. O gașcă de elevi o salută pe prietena mea populară, însă din păcate aceasta are doar două mâini dintre care o mână este la mine iar cealaltă este ocupată cu telefonul. Așa că, nu vă supărați copii.

Într-un final ajungem în clasa în care am mai învățat, unde sunt aproape toți colegii noștri care mai de care povestind amintiri din tinerețe. ( din superba vacanță de vară pe care au avut-o). Ne așezăm în penultima bancă, ca de obicei și încerc să deslușesc ceva din curtea din fața școlii. Câțiva încerc (cu greu) să intre în clădire, unii stau la bârfă într-un colț al curții, alții sunt dezorientați în ceea ce îi privește și încotro s-o apuce. Iar printre toți aceștia dau și peste acela pe care îl căutam și îmi doream să îl găsesc. Saul . Îmbrăcat ca un bad boy, având pe el o pereche de jeanși negri, tricoul și adidașii fiind de aceeași culoare. Părul îl are zbârlit în toate direcțiile și ochii ăia ai lui..

Cum să nu te îndrăgostești de el?

Îmi rezăm capul de mână părând fără de lege o copchilă de clasa a 7-a îndrăgostită lulea de proful de sport.

- L-ai găsit? O aud pe Ami bolborosind.

-Ce? Pe cine? Ce să găsesc? Întreb făcându-mă că nu știu despre ce vorbește.

-Pe Saul ăla al tău.

-Nu este al meu, sar eu ca arsă.

-Dar ai vrea.

Pentru a nu știu câta oară îi dau dreptate prietenei mele idioate și mă gândesc că mi-aș fi dorit să fie al meu.

-Nu mai visa cu ochii deschiși, Râde ea de mine făcându-se că-mi șterge saliva invizibilă de la gură.

Restul zilei a trecut pe nesimțite. După ce Ami mi-a distras atenția, mi-am întors privirea pe geam și el nu mai era acolo. Profesoara a intrat în clasă, ne-a urat un an nou școlar plin de note bune, ne-a dat orarul și dusă a fost. Ami și-a sunat iubitul și am ieșit toți trei la o cafea. La aceeași cafenea unde am ieșit ultima dată.

-Luați-vă o cameră. Râd de ei când se sărută pentru a suta oară de când am ajuns.

-Invidioas-o! Îmi răspunde Allan râzând.

Scot limba la ei și îmi văd de mâncarea mea. Între timp mi-am mai comandat un ceai și Jack mi-l aduce zâmbind. Acesta lasă comanda și pleacă iar eu când iau cana în mână observ un bilețel în farfuriuță. Ami observă și ea și se face atentă.

,, Ești atât de frumoasă astăzi! "

Simt cum mă înroșesc toată și îl caut cu privirea pe Jack. Acesta se pare că se uita la mine curios fiind de reacția mea, fiind la fel de roșu ca mine la față, sau chiar mai rău. Ami râde pe înfundate iar Allan se uită năucit la ea neștiind ce se petrece.

-Dă să văd și eu. Se întinde peste masă și îmi ia foia din mână.

-O, ce drăguuuț! Exclamă prietena mea!

-El ți-a dat biletul? Întreabă Allan făcând-u-mi semn către Jack.

-Da.

Înainte să plecăm, îi scriu lui Jack înapoi pe bilețel un ,,Mulțumesc " și il înmânez când vine să aducă nota de plată. Acesta zâmbește și îmi face din ochi.

-Am impresia că l-am văzut astăzi pe Jack la școală.

-Da? Spun eu neinteresată.

-Da. Învață vis-a-vis de clasa noastră.

-N-am observat.

-Normal că nu dacă te uitai numai după..

-Nimeni. O întrerup eu.

-Există numele ăsta? Râde Allan.

-Da. Râdem noi.

Restul drumului l-am continuat în liniște. Din când în când trăgând un ochi la Ami râzând pe sub mustăți. Aceasta prefăcându-se că leșină de la atâta frumusețe pe care o administrez.

Intru în casă și mă sperie liniștea din ea. Merg în bucătărie și nu este nimeni. Urc la etaj, deschid ușa dormitorului alor mei, nimic. Cobor înapoi în bucătărie și mă îndrept spre frigider unde găsesc un bilet. Eram sigură.

,,Suntem la birou, încercăm să ieșim mai devreme astăzi pentru a celebra prima zi de clasa a 11-a. Te pupăm"

Ook, deci astăzi casa este doar pentru mine. Defapt, mai mereu este doar pentru mine, dar hai.

Acum..să mă gândesc ce aș putea face.