Refugiul (finalizată )

Capitolul 6

-Sami, stai puțin, nu pleca.

- De ce?

- Uite , mi-a fost dor de t..

- Nu cumva să continui, Christian! Nu cumva, să nu îndrăznești. A trecut o vreme de atunci, de ce te-ai întors acum? Pleacă de unde ai venit și nu te mai întoarce.

    Fug cât mă țin picioarele de tare ca să nu-l mai aud, simt vântul cum îmi atinge fața cu o oarecare viteză, lacrimile cad șiroaie pe obraz iar acesta mi le înlătura.

     Acum, nu mai simt nimic, nu-mi mai simt picioarele pe pământ, ochii îmi erau plini de lacrimi și nu puteam vedea mare lucru. Plutesc, simt cum Plutesc în aer, simt aerul rece cum îmi inundă toate părțile corpului, simt cum mă duc în jos cu o viteză chiar mare, dar nu se întâmplă nimic, doar simt cum corpul îmi joacă după cum cântă adierea vântului rece.

    Ultimele gânduri ce le am în minte sunt cuvintele lui Christian. ,, Sami, întoarce-te.. " și în rest nu am mai auzit nimic din cauza vântului ce-mi acoperea timpanele.

     Țip. Mă trezesc țipând și tremur. Tremur ca o vargă și nu mă pot stăpâni. Încerc să mă liniștesc și mă ridic în fund. Ridic privirea și o întâlnesc pe a lui Saul.

-Ești bine? Mă întreabă deodată.

Dau din cap în semn că da.

-Ai avut un coșmar? Continuă cu întrebările.

-Da, l-aș putea numi coșmar.

     Îi fac semn din cap că da. Nu cred că pot vorbi. Dacă aș face-o, vocea mi-ar tremura.

                      *        *       *

     Următoarele zile au trecut ca vântul. Majoritatea timpului mi l-am petrecut cu Ami, când cu Nick. Au fost niște colegi, prieteni vechi care m-au vizitat dar nu au stat mult. Ami îmi povestea lucruri care au s-au întâmplat cât timp am lipsit eu iar eu la rândul meu i-am povestit de noul coleg de cameră, de întâmplarea din acea dimineață cu cafeaua și de vis.

     A râs de mine când am terminat de povestit. Mă tot întreba cum am putut să reacționez în acel hal, ca un copil. Cât despre vis mi-a spus să nu stau să mă gândesc la el. Că a fost un vis oarecare.

-Ce faci? Sunt întreruptă din gânduri de către Saul.

-Mă gândeam, îi răspund cât se poate de calm.

-Nu o să te întreb la ce, nu mă interesează. Vine răspunsul lui arogant.

-Băi, dar la asta mă gândeam și eu. Încerc să par ironică și mă ridic de pe pat.

     Am intenția să merg la baie însă soarta nu ține cu mine și calc strâmb.

-Ai gri.. , dă să spună dar prea târziu, am căzut deja.

     Se apropie de mine și mă ia în brațe. Practic mă ajută să mă ridic, teoretic.. mamă - mamă. Ce ochi are!

-Îți place să te holbezi la mine, observ.

     Îi aud vocea ca un ecou prin gândurile mele.

-Nu mă holbez la tine, încerc s-o dreg cumva. Ia lasă-mă jos, adaug.

-Mică domnișorică, tu te ții de mine. Tu să-mi dai drumul. Spune ironic și simt cum mă înroșesc.

     Jenată de situație nu mai scot niciun cuvânt și ies val-vârtej din salon.