Refugiul (finalizată )

Capitolul 10

     
      Mă trezesc cu o durere insuportabilă de cap, razele soarelui bătându-mi în geam.

     Îmi pun mâinile în dreptul frunții și masez ușor tâmplele pentru a mă calma . Îmi vin în minte câteva amintiri însă stau câteva secunde pentru a-mi da seama ce-s cu ele, nu-mi amintesc totul clar, doar pe fragmente.

     Deschid noptiera din dreptul patului și scot un analgezic înghițându-l așteptând ca durerea să treacă.

     Nu sunt doctor, și cu atât mai puțin terapeut să știu ce se întâmplă, dar am o vagă idee că încep să îmi aduc aminte seara cu accidentul.

     În mai puțin de două săptămâni trebuie să merg la control, nu înțeleg de ce atât de repede, dar cert este că e pentru sănătatea mea. În fine, lăsând asta la o parte, unde îmi este telefonul?

     Parcă citindu-mi gândurile, melodia Rihannei începe să se audă în cameră. Nu mă uit la apelant, doar răspund :

-Ceau, bambina! Se aude dincolo de microfon, dându-mi clar de înțeles cine este la capătul firului

-Bună și ție, nebuno!

-Ce faci?

-Dau la pește , tu? Spun amuzată

-Era să-ți spun ceva acum dar mă abțin , te-ai mai gândit?

-În legătură cu ce?

-Christian! Spune aceasta de data asta pe un ton serios.

-Știi părerea mea, Ami!

-Da, dar.. Uite, nu vreau să crezi că țin cu el, în nici-un caz, știu că nu merită să-l ierți pentru ce ți-a făcut, doar ascultă-l, bine?

    Oftez, nu pot spune nimic. Cum să-l ascult? Oricum nu are nicio scuză.

-Mi-a promis că după asta o să te lase în pace, depinde de tine ce o să vrei să faci în continuare.

-Clar, nu vreau să mai aud de el.

-Știu, acum vezi ce faci. Am ceva de făcut, vorbim!

                         *     *     *                

-Bună! Spun sec așezându-mă la masă.

-Bună! Ce mai faci? Mi se adresează părând interesat de răspuns.

-Treci direct la subiect, Christian!

      Îl privesc cum trage aer în piept și încearcă să își găsească cuvintele. Nu ar fi trebuit să fiu aici însă vreau să o terminăm o dată pentru totdeauna și să-i fie clar că nu-l mai vreau în viața mea. Nu-l mai iubesc. Da , nu-l mai iubesc, acum este doar un străin pentru mine, un străin cu care am amintiri comune.

- Dă-mi o a doua șansă, te rog Sami. Spune într-un final totul dintr-o răsuflare.

-Poftim? E tot ce pot spune. M-am blocat, pur și simplu nu mai am cuvinte, cum să-mi ceară una ca asta? Mi-e greu să cred că un om care iți greșește o dată, nu o va face și a doua oară cu prima ocazie.

-Ți-am greșit, știu! Dar te iubesc, te iubesc cum nu am mai iubit pe nimeni vreodată. Sunt un prost, te-am pierdut din cauza unei parașute. Eram beat Samanta. Te rog iartă-mă!

-Faptul că erai beat nu e o scuză. M-ai mințit, Christian! M-ai înșelat, ți-ai bătut joc de iubirea mea. Nu meriți a doua șansă! Nu vreau să-ți ofer șansa de a mă răni din nou, Nu vreau! Și Cu asta am încheiat discuția, nu mă mai căuta, Nu te mai iubesc!

-Samanta..

-Te iert, dar nu pot uita.

      Sunt ultimele cuvinte pe care le rostesc și plec. Știu că nu o să mai pot iubi vreodată pe cineva fără să am îndoială , nu mă voi mai încrede orbește, nu voi mai pune suflet, cel puțin, nu ca înainte. Nimic nu o să mai fie la fel. Mi-a fost greu să trec peste, nu o să-l las acum să-mi dea speranțe și să plece când mi-e lumea mai dragă pentru o alta. Nu o să mai am încredere în el, o să mă îndoiesc la orice pas îl face.