Refugiul (finalizată )

Capitolul 46

     
      Privesc în jur și văd fel și fel de fețe, unele surprinse, unele râzând, altele încă își reveneau. Mă uit la toți în parte și pe el îl las la urmă. Când îi întâlnesc privirea, dau de acei ochi verzi. Pe fața lui se citește uimirea îmbibată cu tristețea. Pe fața mea cu siguranță se citește furia. Mă uit spre ușă unde stau prietenele mele. La fel de surprinse de gestul meu ca unii elevi din această clasă.

-Wow, îmi atrage atenția Jack, și mie de... tine.

     Îi zâmbesc.  Încerc să pară cel mai frumos zâmbet pe care l-am afișat vreodată.

     Acesta mă ia prin surprindere și mă sărută el de data aceasta. Nu ripostez. Îl las s-o facă și contribui și eu.

-Luați-vă o cameră, îl aud pe Saul vorbind. Vocea îi eate schimbată,  groasă și rece.

      Ne desprindem din sărut, îi spun lui Jack că ne vedem în pauza următoare, îi fac din ochi și plec din acea clasă.

-Ce-a fost aia ce tocmai am văzut? Mă întreabă prietena mea.

-Lasă-mă să respir puțin, îi răspund.

-Ești nebună, nu te credeam în stare, ni se alătură și Talia.

-Nici eu.

     În pauză mă trezesc cu Jack lângă mine.

-Ce-a fost aia? mă întreabă.

-Nimic.

-Nu sunt copil de zece ani, Samanta. Pe cine ai vrut să faci gelos?

-Pe nimeni, mint iarăși.

-Pe Dawn, așa-i?

-Ce?

    Tresar. De unde știe?

-Exact cum mă gândeam.

-Scuze.

-Nu mă deranjează, doar că trebuia să îmi spui cumva de dinainte. Ai venit ca un uragan peste mine.

-Nu o să se mai repete, bine?

-M-ai implicat deja în treaba asta, nu mai putem da înapoi.

     Îmi place cum gândești.

-Mda.

-Deci, ieșim după ore?

-Da, ieșim în grup.

-Bine. Mai trebuie să treci pe acasă?

-Nu.

-Perfect atunci. Ne vedem după ore.                     

      Următoarele ore trec greu, dar trec. Atunci când ești rănit, timpul parcă vrea să îți facă în ciudă și trece din ce în ce mai greu.

-Mergem direct? mă întreabă prietena mea.

-Da, îi răspund.

      Suntem întrerupte din cauza telefonul meu ce sună.

-Alo?

-La mulți ani, draga noastră! îi aud pe părinții mei de la celalalt capăt al firului.

-Mulțumesc mult, mult. Dar să știți că sunt supărată pe voi.

-Și noi suntem supărați pe noi, răspunde tata.

-Ai deschis cadoul? mă întreabă Anne.

-Încă nu.

     Îl deschideam dacă aveam să mă gândesc la el, dar nu am făcuto.