Refugiul (finalizată )

Capitolul 29

     Îmi înfășor corpul într-un halat de baie și dau să ies . Nici bine nu deschid ușa și Amalia îmi apare în față făcându-mă să țip de la șoc.

-A dat Domnul și ai ieșit din baie?

-Ești nebună? Era să fac infarct.

-Săraca. Eu nu era să fac infarct aproape 24 de ore că habar n-aveam pe unde umbli.

-Asta cam așa e.

-Normal că așa e. Tu crezi că dacă dai un mesaj, gata rezolvi totul? Și mai ales că ai și detonat bomba fără nicio grijă. Cică ,, Am fost cu Saul". Ai fost cu o bunăciune și tu ai spus-o cu o așa nonșalanță; of, of.

Încep să râd și Ami îmi trântește una după cap.

-Te râzi ca vaca.

     Continui să râd iar aceasta continuă să vorbească.

-Hai, varsă tot.

-Aici?

-Dar unde?

-Suntem în luna septembrie, suntem pe hol, e frig iar eu sunt într-un halat de baie?

-Ar trebui să te pun să stai afară, la ce mi-ai făcut.

-Hai în dormitor și taci.

     O iau de după cap cu mâna și intrăm în camera mea, trag pe mine o pereche de pantaloni de trening, un hanorac și dau drumul la căldură, uitasem să dau când am venit.

-Mai tragi mult de timp?

-Nu trag de timp, Spun râzând.

-Ce ți se pare amuzant? Eu fierb aici să aflu ce ai făcut în timpul ăsta cu bunăciunea aia și tu tot tragi de timp.

-Bine, gata. Ce vrei să știi?

Aceasta bufnește în râs.

-Ce întrebare. Tot.

-De la început?

-Nu, de la sfârșit.

-Păi, m-a adus acasă și mi-a spus că atunci seara m-am drogat și a fost nevoit să mă care după el că tu, ca o vacă ce ești, te-ai pierdut prin mulțime și m-ai lăsat singură.

Aruncă cu o pernă în mine și începe să înjure.

-Nu-ți mai bate joc de mine și spune odată.

-Păi, ieri dimineață m-am trezit când ai plecat tu și am făcut o plimbare. Picioarele m-au condus spre casa lui....

-Și în rest ți-am spus, m-a condus acasă și mi-a zis de droguri. Când am coborât din mașină m-a întrebat de ce fac asta și bla bla bla.

-Eu nu-mi amintesc să te fi văzut că ai fi consumat ceva.

-Nici eu nu țin minte.

-În fine, tu cum ai ajuns așa de repede?

-Eram cu Allan când mi-ai dat mesaj și m-a adus el.

-Oo.

-Te-am sunat imediat, nu mi-ai răspuns și iată-mă.

-În carne și oase, Spun râzând.

-Auzi?

-Ă?

-Eu am o dilemă.

-Și?

-Tăt ești proastă. Ai zis că la club erai singură când te-a luat Saul. Eu eram la naiba să mă ia, dar ceilalți? Talia, Willi?

-Nu mi-a venit în cap să îl întreb. Bănuiesc că își făceau de cap.

-Dar Talia e cu Saul.

-Ah, cred că am uitat să adaug un mic aspect la ce ți-am povestit.

-Nu-mi spune că s-au despărțit.

-Nu.

-Atunci?

-Natalia cu Saul sunt frați.

-Ce?

-Da.

-Minți ca să fii cu el.

-Acum tu ești cea proastă. Îs frați, și din câte țin minte, parcă în club Talia dansa cu Willi. Voilla, problemă rezolvată.

-Ciudat.

-Foarte, toată lumea cred că a crezut că sunt împreună.

-Ai cale liberă. Spune și îmi bate cu pumnul în umăr în joacă.

-Știi cum îmi spune, idiotul?

-Ăă, Manta?

-Olaf.

     Aceasta începe să râdă și o ține mult și bine, la un moment dat am crezut că se sufocă de la atâta râs.

-Olaf!

-Hai mă, și tu?

-Mișto poreclă, nu mă așteptam la asta din partea lui.

-Eu nici atât.

    Ami îmi povestește ce a făcut și ea la rândul ei și se aude ușa de jos deschizându-se, semn că au sosit ai mei acasă. Coborâm să îi întâmpinăm și Anne este toată un zâmbet.

-Ce faceți, fetelor? Ne întreabă tata.

-Bine, discutam și noi. Răspund eu.

-Noi avem ceva să îți spunem, Sami. Să vă spunem, defapt.

-Am spus DA. Sare Anne bucuroasă să îmi arate inelul.

    Pentru un moment rămân blocată dar mă dezmeticesc când mă ghiontește Ami cu cotul.

-Oh, Felicitări! Spun afișând un zâmbet. Nu pot spune că e fals, pentru că nu e.

     Nick mă privește perplex și nu știe dacă chiar sunt bucuroasă sau în secunda doi voi izbucni si se va umple casa de urletele.

     Însă nu voi face asta. Îi fac semn să vină să îl îmbrățișez și i se ivește un zâmbet pe față, iar tensiunea care se simțea la aflarea vești în cameră, se evaporă.

     Dacă tata a hotărât să își refacă viața, nu mă voi mai opune ca un copil răsfățat și îi doresc să fie cât mai fericit alături de noi, de Anne, de mine și de Amalia; pentru că și ea face parte din familia noastră.
De când părinții ei au murit, eu am fost a doua ei familie.

     Și acum, știu că mama ne privește și este fericită pentru el, pentru noi. Ea știe că orice s-ar întâmpla, oricine ar apărea în viața noastră, locul ei nu o să fie niciodată ocupat. Păcat că eu am înțeles asta târziu și i-am făcut viața un calvar viitoarei soții ale tatălui meu.