Refugiul (finalizată )

Capitolul 7

     Apa îmi picura de pe bărbie , capul îmi atârna greu pe umeri. Prinsesem cu mâinile puternic de chiuveta din fața mea și mă străduiam să-mi recapăt răsuflarea. Unu. Doi. Trei. Patru. Cinci. Haide, știu că pot. La naiba! Șase. Șapte.

     Îmi pun toată puterea în mâini și încerc să nu mă prăbușesc. M-a cuprins o amețeală puternică și pare că nu vrea să-mi dea pace.

-Cât puteți sta, voi fetele, în baie. Se aude vocea lui Saul dincolo de ușă.

     Poate că i-aș răspunde dacă aș putea. Însă nici măcar atât nu pot. Simt un nod în gât care mă împiedică să pot vorbi. După un timp se aude un ciocănit în ușă.

-Manta, cât Dumnezeu stai?

     Ia mai lasă-mă dracu în pace, îmi vine să strig.

     Încet, încet în loc să îmi revin parcă mai mult îmi pierd din puteri. Genunchii mi s-au înmuiat de mult și nu mai am atât de multă putere în mâini pentru a mă mai agăța de chiuvetă. Dintr-o dată puterile m-au lăsat și las liberă chiuveta căzând pe gresia rece din baie. Căzătura a cauzat un sunet țipător și deodată ușa se deschide.

-Manta! Îmi aud numele strigat de către Saul.

     Se apropie rapid de mine și mă cuprinde în brațe. Îmi dă două palme peste față pentru a nu-mi pierde cunoștința și mă saltă în brațele sale mergând în cameră și așezându-mă ușor pe patul său.

     Peste un ceas, cu părul probabil ciufulit și cu furnicături în tălpi mă trezesc în șezut și îl găsesc pe Saul în patul meu. Îmi aduc aminte ce s-a întâmplat la baie și intru în panică.

-Spune-mi că nu ai anunțat pe nimeni, vorbesc speriată.

-Nu am anunțat pe nimeni.

Răsuflu ușurată și îi ofer un zâmbet.

-Mulțumesc!

-Pentru nimic, răspunde fără a mă privi. Ai avut o vizită. I-am spus că dormi și a spus să mergi la el când te trezești. Dr Loopsing.

-Cine mai e și ăsta? Întreb.

-Psiholog, răspunde scurt.

     Sar din pat și merg în baie pentru a verifica dacă s-a spart ceva. Slavă Domnului că nu. Ies și îl găsesc pe Saul în acelaș loc, făcând acelaș lucru ca mai devreme. Mă apropii de el și fără să gândesc îl sărut pe obraz.

     Dau să mă trag înapoi și să plec de lângă el însă mă prinde în brațe și mă strânge tare la piept. Ciudat. Când mă eliberează își reia activitatea și eu plec în grabă. Când ies pe ușă îl aud strigând.

-Îmi datorezi o cafea,nu uita.

     Ăsta a fost cel mai ciudat lucru care mi s-a întâmplat vreodată.

     Când ajung în fața biroului domnului Loopsing, ciocnesc de două ori și când îi aud îndemnul de a intra, deschid ușa și mă poftesc înăuntru.

-Bună, Samanta! Ce mai faci?

-Tot mai bine, îi răspund zâmbind.

-Mă bucur! Te-am chemat pentru a-ți pune câteva întrebări.

-Sigur! Să-ncepem!

-Ce ții minte de la accident?

-Mai nimic, spun. Țin minte doar că eram nervoasă. Cred că mă certasem cu ai mei, îmi strigau numele și eu tot fugeam. Apoi nu am mai auzit nimic.

-E cam bogat acest nimic, face el o glumă. Ai fost izbită de o mașină.

-Mi s-a spus.

-Cum te-ai simțit în ultima vreme?

     Evitând incidentul de astăzi și câteva stări, bine.

-Chiar foarte bine, îl mint.

-Mă bucur. Vrei acasă?

-Oricine vrea acasă, îi spun.

-Eu nu, vine răspunsul lui neașteptat.

Ciudat.

-Păi, uite cum facem, sparge acesta liniștea. O să avem câteva vizite împreună.

-Adică o să trebuiască să stau mult timp aici, spun ofticată.

-Nu, o să facem și după ce te externezi.

-A.