Refugiul (finalizată )

Capitolul 60

-Dacă merg acum la el și îi spun că îl iert, și-o va lua în cap și va crede că sunt o bleagă, îi spun mamei mele vitrege.

       După ce am vorbit cu Amalia, la scurt timp mi-a bătut în ușă Anne aducându-mi să mănânc. Bineînțeles că nu a înghițit minciuna pe care am spus-o în legătură cu Saul. M-a întrebat dacă vreau să vorbesc și m-a asigurat că îmi oferă un umăr pe care să plâng atunci când am nevoie. În ultimul timp mi-a demonstrat că îmi poate fi confidentă, de aceea am început să îi povestesc tot ce am pe suflet. M-a ascultat în liniște și la final m-a întrebat blând ce am de gând să fac.

-Așa este,mă aprobă ea. Dar măcar răspunde-i din când în când la câte un mesaj ca să îi dai de înțeles că încă îl vrei în viața ta. Asta dacă îl vrei.

-Îl vreau,dar e greu.

-Te înțeleg. În general, tot ce este legat de iubire este greu. Dar dacă îți dorești cu adevărat, lupți...cu toate că tu nu prea ai de ce.

      Mă strâmb la ceea ce mi-a spus și gândul mă duce la el. Dacă nu va vrea să lupte pentru mine?

-Dacă el nu va lupta? O întreb dând glas gândurilor.

-Atunci îmi pare rău, dar înseamnă că nu te iubește, draga mea.

      Îmi prind buza inferioară în dinți pentru a-mi stăpâni lacrimile.

-Dar nu te întrista pentru asta. Gândește-te la partea bună. Nu ați ajuns atât de departe încât să nu poți trai fără el, spune și îmi zâmbește.

-Nu m-am agățat niciodată de iubirea unui băiat pentru a putea trăi, îi spun.

-Mă bucur să aud asta.

      Nu e ca și cum nu aș pute trăi fără el, dar îmi va fi greu. M-am obișnuit deja să facă parte din mine și îmi va fi super greu să mă dezobișnuiesc.

-Mai dorești și altceva? Mă întreabă înainte de a ieși din cameră.

-Nu, mulțumesc pentru tot!

-Noapte bună, draga mea!

      Îmi aruncă un sărut prin aer și închide ușa în urma ei. Liniștea pune stăpânire pe camera mea, totodată și pe mine. Rămân câteva minute bune în locul în care eram și înainte să plece Anne și mă gândesc cât de greu îmi este fără el până când adorm.

        A doua zi m-am trezit abia pe la unsprezece. Dimineață când mi-a sunat alarma, am închis-o și am adormit înapoi. Mi-a sunat telefonul de câteva ori și i-am respins apelantului fără să mă intereseze cine este. Abia când m-am trezit, am văzut că mă sunase Amalia. I-am dat un mesaj în care i-am spus că astăzi nu merg la școală și că vreau să fiu singură. M-a înțeles și nu s-a supărat. Când am coborât, am găsit biletul pe care îl găsesc întotdeauna pe frigider când ai mei sunt plecați. Am mâncat puțin și am urcat înapoi în camera mea. Mi-am luat hainele de lucru și am mers în camera unde pictez. Am pictat un tablou de primăvară, am vrut să folosesc doar culori deschise, vii. N-am vrut să îmi pictez sufletul ca de obicei, pentru că în momentul de față, este negru. M-am afundat în pictură și nu mi-am dat seama când a trecut timpul.

,, - Ce faci? " primesc un mesaj de la Ami.

       Nu îi răspund, simt nevoia să nu vorbesc cu nimeni, să fiu singură și să îmi pun gândurile în ordine. Vreau ca astăzi să fie ziua mea, să fac ce vreau fără să îmi pese de cineva. Cu toate că Amalia este cea mai bună prietenă a mea și m-a sprijinit în toate mereu, nu vreau să vorbesc nici cu ea, nici cu nimeni. Astăzi îmi iau liber și îmi las sufletul să stea liniștit.

       Uneori, am nevoie să fiu singură ca să îmi dau seama de multe. Deși singurătatea ne oferă, mai mereu, un sentiment asemănător disperării și ne înnebunește fiecare parte a sufletului, într-un final ajungem să conștientizăm faptul că a fost un rău necesar. Deși, de cele mai multe ori nu îmi place să fiu singură pentru că o iau razna, de data aceasta singurătatea mi-e prieten. De data aceasta, am învățat că drogurile nu mă ajută să uit decât pe moment ceea ce mă doare. În ziua următoare, durerea va reapărea și o voi lua de la capăt. De data aceasta, mi-am dat seama că dacă încerci să găsești un punct de pornire în problemă, treci mai ușor peste. Dacă te droghezi, nu rezolvi nimic. Defapt, ba da, îți distrugi organismul, te distrugi cu bună știință și totodată îi distrugi și pe cei din jur.

      Primesc un mesaj și când văd de la cine este îmi saltă inima.

,, -Te simți bine? De ce nu ai venit la școală? "

      Nu îi răspund.

       Zâmbesc totuși la gândul că s-a gândit la mine. Că s-a gândit să mă caute prin marea de elevi din școală. Sau poate că i-a spus Talia că nu eram la școală, dar totuși, mi-a dat mesaj.

      Zâmbesc, zâmbesc și iar zâmbesc.

      Mă face să zâmbesc chiar și când nu suntem împreună, când suntem separați, când sunt supărată, când..
Dar așa este iubirea, nu? Sau așa suntem noi, femeile. Ne lăsăm păcălite de o vorbă bună, sau în cazul meu, de un mesaj nevinovat.

       Totuși, acest mesaj îmi demonstrează că îi pasă, că îi pasă de mine. Și cu toate că vreau din tot sufletul să îi răspund la mesaj, nu o fac. Azvârl telefonul undeva pe pat și cobor în sufragerie când se aud voci din curte.

-Ce faci? mă întreabă Anne când intră în casă, urmată de tata.

-Pierd timpul.

-Cum a fost la școală? mă întreabă Nick.

-N-am fost, îi răspund cu nonșalanță ridicând din umeri.

-Te simți rău?

-Nu, nu m-am trezit dimineață, îl mint.

      Acesta dă din cap și pleacă.

-Mi-a dat mesaj, îi spun Annei când rămânem singure.

-Eram sigură că o va face. Și?

-Și nimic, nu i-am răspuns.

-Păi de ce?

-Nu știu..

-Ia și răspunde-i, îmi spune și pleacă urmându-l pe Nick.

      Mă contrazic câteva secunde dacă să fug pe scări și să îi răspund sau să stau frumos pe canapea până mă hotărăsc să nu o fac.

      Ai mei coboară și se așează lângă mine, pe canapea.

-Sigur ești bine? mă întreabă Nick.

-Da, de ce?

-Nu îmi pari.

-Sunt tată, stai liniștit! îi spun și îi dăruiesc un zâmbet.

      Anne îmi face semn pe la spatele lui Nick că nu i-a spus nimic. Mă bușește râsul și el se uită confuz la mine.

-Mă faci să cred că înnebunești, spune el, când stai pe canapea nu știu cât timp și te uiți într-un singur loc fără să spui vreun cuvânt, când râzi.

-Mi-am adus ceva aminte, îi zic.

       Dă din cap în semn de dezaprobare și nu mai spune nimic. Plec în camera mea fără să le mai spun ceva și iau telefonul. Stau câteva secunde cu el în mână până când primesc un alt mesaj, tot de la el.

,, - Sami, răspunde-mi, te rog! Nu mă mai face să fierb aici. Indiferența ta mă omoară "

      Iar pe mine m-au omorât deja faptele tale la care nu m-aș fi gândit niciodată că le vei face.