Refugiul (finalizată )

Capitolul 22

- Nu mai fă mofturi și probează rochia asta, îmi ordonă Ami dându-mi o rochiță albastră de catifea strâmtă pe corp până deasupra genunchilor cu spatele gol.

-Nu. Spun hotărâtă.

- Când am zis să facem o schimbare la noi m-am referit să îți schimbi total hainele, nu să îți cumperi altele exact același stil ca cele vechi.

-Dar o să mă simt incomod, mă plâng.

-O, haide. Te rooog!

-Bine. Dă-o-n coace. Cedez în cele din urmă.

    Îmi întinde rochia prin perdeaua din cabina de probă și încerc să o trag pe mine. Doamne, cât este de strâmtă!

-Gata? Mă întreabă.

-Imediat.

      Mă privesc în oglindă și tind să îi dau dreptate Amaliei pentru a doua oară de când îmi alege ea hainele. Rochia aceasta stă bestial pe mine. Îmi vine mănușă. Sânii îmi ies în evidență și coapsele la fel. Culoarea asta mă prinde, adică îmi place.
Când ies din cabină, Ami începe să fluiere și atrage privirile asupra noastră, câțiva băieți își îndreaptă privirea spre mine. Mă simt privită și rușinată. Cred că obrajii îmi iau foc.

-Arăți.. trăsnet. Spune aceasta în cele din urmă.

-Da?

-Tu cred că ești oarbă. Te-ai uitat în oglindă să vezi cât de bine arăți? Ia vino în coace.

    Mă prinde de umeri și mă trage în fața oglinzii. Mă întoarce când cu fața, când cu spatele. Când pe-o parte, când pe cealaltă. Și spune:

-Acuma vezi, da? Ai un corp atât de suuuuper și tu porți haine largi și lălăite.

-Nu te lua de hainele mele. O cert.

-Din tot ce ți-am spus, tu doar asta ai auzit?

-Nu am un corp prea fain. Zic în cele din urmă după ce mă privesc o perioadă în oglindă.

-Tu vrei să te bat.

-Ba nu vreau!

-Ba da!

     În timp ce noi ne contrazicem, vânzătoarea vine și ne întreabă dacă sunt ok rochițele și dacă vrem să ni le împacheteze. Eu zic să îmi împacheteze rochița în cloș, dar Ami mi-o ia și o pune înapoi pe cuier.

-Așteptați o clipă să se schimbe prietena mea și o vom cumpăra pe aceasta. Spune în timp ce eu mă mai uit puțin în oglindă.

     Puțin mai târziu, după ce am mai probat câteva rochițe, alese de Ami, bineînțeles, mergem la pantofi.

      Îmi atrag privirea, o pereche de pantofi din catifea albaștri la fel ca rochița pe care am cumpărat-o, cu puțin toc, puțin mai mult și cu niște pietricele la spate. Practic, Ami mi-i bagă în picioare și sunt ca și cumpărați. Pe lângă aceștia mi-au mai atras atenția și o pereche de săndăluțe negre cu toc care, mă gândesc eu, merg la o rochiță neagră pe care am cumpărat-o după ce am probat rochița albastră.

     Mult mai târziu când ies din Mall, constat că am vreo zece pungi în mână, toate cu rochițe, pantofi, bluzițe, pantaloni, accesorii.

      Lăsăm plasele în mașină și mergem pe jos până la un coafor, deoarece nu este prea departe. Când ajungem acolo, ne hotărâm ce culoare să ne băgăm în cap. De tuns, parul mi-l tund în V. Îl am lung până la fund și am de unde tunde. La fel și Ami.

- Eu mi-aș face vârfurile roz, spune Ami după câteva minute de gândire.

-Interesant. Spun în timp ce mă gândesc cum să îmi fac și eu parul.

-Tu fă-ți-l albastru. Spune ea chicotind.

-Nu, albastru nu. Dar cred că m-am hotărât cum să mi-l fac.

-Cum?

-Nu-ți spun. Surprize.

-Dar eu ți-am spus cum vreau să mi-l fac deja, nu-i corect.

-Tot nu-ți zic. Îi spun și scot limba la ea.

     Nu mai spune nimic și mă imită strâmbându-se la mine.

    În cinci minute, două fete ne preia deja și ne întreabă cum vrem să ne facem părul. Când mă întreabă cum să mă tundă, îi spun să îmi ia puțin în v, după îi arăt un model de nuanță din catalog și îmi spune că este foarte bună alegerea. Că blondul cenușiu mă prinde.

      La machiaj, Ami îmi spune să mă asortez cu rochița albastră, deoarece vrea să ieșim în club în seara asta și vrea numaidecât să mă vadă în materialul acela. Îi ascult ordinele și la final, când mă văd gătită și mă uit în oglindă nu mă mai recunosc. Practic rămân cu gura căscată.

     Nici în cei șaptesprezece ani de viață pe care-i am nu am crezut că voi arăta atât de.. frumoasă. Când mă gândeam că o să mă coafeză și toate astea, mă așteptam să fie o mică schimbare la mine. Dar acum când mă văd în fața faptului împlinit nu-mi vine să cred. E mai mult decât o mică schimbare, sunt cu totul și cu totul o altă persoană.

     Când Ami se apropie de noi, nu mă recunoaște și mă confundă cu o altă domnișoară de pe aici,îmi dau seama după cum mi se adresează. Eu fiind cu spatele la ea.

-Pardon, domnișoară! Mă lăsați, vă rog, și pe mine la oglindă?

-Desigur! Spun încercat să îmi ascund hohotele de râs.

-Nu pot să cred! Spune aceasta cu gura căscată. Tu.. doamne, ești atât de schimbată. Unde e și ce-ai făcut cu prietena mea? Râde.

-Ohh, te rog!

    Râd și eu alături de ea și o complimentez. Și-a făcut vârfurile roz, după cum a spus și și-a tuns puțin din păr.

-Vai, mulțumesc! Dar în comparație cu tine, nu e mare lucru ce mi-am făcut eu. Chițăie.

-E o schimbare și la tine, nu te mai plânge. Spun în timp ce-o lovesc ușor în umăr în drumul spre mașină.