Refugiul (finalizată )

Capitolul 20

-Cum te simți?

     Deschid ochii și aud vocea blondei de lângă mine. Privesc de jur-împrejur și constat că sunt în camera mea și că, covorul pătat de sânge a fost schimbat. Perdelele sunt trase și nu-mi dau seama dacă este zi sau noapte.

-Amorțită. Mă rezum la ai răspunde.

-Ți-e foame?

-Nu, dar vreau apă.

-Poftim. Ami ia o cană de pe noptiera de lângă pat și înainte să mi-o dea mă ajută să mă ridic în fund.

-Mulțumesc!

-Îți mai aduci ceva aminte? Mă întreabă și îi citesc stânjeneala pe față când mă uit la ea.

-Doar fragmente, ca de obicei.

-Vrei să vorbim despre ce ți s-a întâmplat?

Nu spun nimic iar ea continuă.

-Ce te-a făcut să cedezi iar după atâta timp?

-Mi-am adus aminte totul. Spun, dar vocea îmi eșuează și se aud doar șoapte.

-De la accident?

-Da..

-Vrei să-mi povestești?

    Dau din cap și încep să îi povestesc totul de la început până la final, nu doar din ziua când am avut accidentul ci și din ziua precedentă.

    Îmi dau seama că ultima destăinuire a lăsat-o cu gura căscată și fără cuvinte.

-Deci, ziua de ieri ți-ai petrecut-o dormind în pat la Saul.

    Dau din cap afirmativ și încerc să îmi înec lacrimile.

-Waw!

-Nick ce face? Întreb.

-Era jos la bucătărie cu Anne ultima dată când l-am văzut.

-Ultima dată?

-Da, este ora 04:09. Spune aceasta în timp ce privește ceasul de pe perete.

-Ohh. Tu cum ai ajuns aici? Spun după o pauză lungă de tăcere.

-Când te-am sunat mi-am dat seama că ceva nu este un regulă și am venit cât am putut de repede. Când am dat buzna în casă și am întrebat de tine, Nick era în bucătărie, mi-a spus că ești sus și când a văzut cât de agitată eram să te găsesc, s-a speriat și el. Și-a dat seama imediat că ai fi putut păți ceva. N-a mai stat pe gânduri, nici nu știu când a urcat scările, câte două sau trei odată. A spart încuietoarea și când te-a văzut acolo jos leșinată mi-a căzut pe picioare, - încep să râd puțin la remarca ei și o las să continue - acum ți se pare amuzant, dar când l-am văzut și pe el pe jos, m-am pierdut de tot. M-am dus la tine, te-am luat în brațe, am încercat să te fac să îți revii și să vorbești cu mine dar mi-a fost imposibil. Toată culoarea din obraji ți s-a scurs și erai toată albă. Ți-am prins mâna cu un material, o eșarfă de-a ta din dulap și ți-am oprit sângele. Ai pierdut prea mult de data aceasta.

-Mulțumesc pentru tot! Îi spun și o îmbrățișez.

-Pe Nick, sincer, nu l-am putut ridica. L-am lăsat acolo jos până și-a revenit.

-N-am vrut să te fac să treci prin asta încă o dată, scuze. Șoptesc.

-Mă bucur că am fost alături de tine și că te-am putut ajuta. Doar asta contează, bine?

-Bine. O imit eu.

      Scâncesc când încerc să mă ridic cu ajutorul mâinii bandajate și mă opresc din a incerca să fac ce voiam să fac.

-Am nevoie la baie. Îi spun când îi văd fața prietenei mele încurcată.

- Stai că te ajut.

     M-a ajutat să merg la baie, ceasul se făcuse deja 05:02 și ne-am pus înapoi la somn.

     Mă ridic din pat pe la ora 15:30 și Amalia nu mai este lângă mine și observ pe mobila de lângă pat că mi-a lăsat un bilet.

      ,, M-am trezit pe la 09:00 și n-am vrut să te trezesc. În caz că ai uitat, lumea mai și muncește. Aș fi vrut să stau mai mult cu tine,dar lăsăm asta pe altă dată. Ți-am cumpărat niște fructe și ți le-am pus în frigider. Știu că nu poți mânca mâncare după toate astea.
                                         Pupici, A. "

      Las biletul Amaliei și mă ridic din pat, mă îndrept spre baie, fac un duș scurt, trag pe mine o pereche de pantaloni scurți cu un tricou și cobor la parter. Constat că nu este nimeni acasă și asta mă bucură teribil de mult. Nu am chef să dau ochii cu Nick. Poate că ar trebui să mă simt prost după toate astea, dar nu mă simt.

    Mă uit în oglinda de pe hol și aproape că nu mă recunosc . Asta nu pot fi eu. Am fața trasă și abia, abia mi se zărește o pată de culoare în obraji.

     Întru în bucătărie și pe frigider găsesc un alt bilet, acesta fiind de la Nick.

     ,, Ți-am făcut o supă ușoară, mănâncă măcar puțin. Sunt plecat la birou, a intervenit ceva urgent și a trebuit să plec. Stai în pat, odihnește-te. Te iubesc! "

      Iau biletul și îl arunc în coșul de la gunoi. Cât tupeu pe el. Cu cât este mai departe de mine, cu atât mai bine. Nici nu mi-l doream aproape.

    Ziua trece pe nesimțite. Mă uit la câteva seriale din filmul Friends și adorm pe canapea în living. Mă trezesc când aud ușa de la întrare și pe ea intră Nick împreună cu Amalia.

-Hei, ce faci? Mă întreabă zâmbind.

-Ăăm, am adormit puțin!

-Înțeleg! Spune dând din cap.

     Mă ia de mână și urcăm în camera mea. Îmi povestește cum a fost ziua ei și îmi spune a nu știu câta mia oară cât de nesuferit este șeful ei. Îmi mai spune despre Allan, că în acest timp în care au vorbit, a început să se atașeze de el și că Willi l-a mai întrebat pe acesta dacă a mai aflat ceva de la ea despre mine. I-am dat atunci numărul meu, dar mă gândesc că l-a scris greșit. Nu m-a sunat niciodată de atunci.

    Mă mai întreabă de o sută de ori cum mă simt și la un moment dat, după ce liniștea s-a așternut între noi, îmi spune:

-M-am întâlnit astăzi cu Christian.

     Am început să mă înec cu aer când i-am auzit numele.

-Christian.. Ce mai face? Întreb cu nonșalanță.

-Bine, a întrebat de tine.

-Mă gândeam că s-a dat bătut. Nu a mai încercat să mă sune sau să îmi dea mesaje.

-A spus că vrea să îți dea puțin timp, cică. Poate te răzgândești și te împaci cu el.

-Nu o să fac greșeala asta. Spun serioasă.

-Știu.