Refugiul (finalizată )

Capitolul 39

-Ce faci, frumoaso? Mă întreabă zâmbind.

-Mă gândeam la cel mai frumos om din lume pe care-l cunosc, tu ce faci? Ii răspund, și sinceră să fiu, sunt curioasă de reacția sa.

-Mi s-a făcut dor se stăpâna inimii mele și am venit de îndată s-o văd, răspunde acesta zâmbindu-mi.

      Mă cuprinde puternic în brațele sale și recunosc că nu m-am mai simțit de mult timp în brațele cuiva ...acasă.

-Te iubesc Saul, îi mărturisesc.

-Și eu te iubesc, micuțo, îmi răspunde și îmi face inima să danseze de fericire.

       Bzzzzz, Bzzzzz, bzzzzzzz

       Aud alarma sunând trezindu-mă din cel mai frumos vis pe care l-am avut vreodată și blestem ceasul ăla blestemat. Dar dacă stau să mă gândesc mai bine, blestem școala pentru că din cauza ei trebuie să mă trezesc atât de dimineață pentru a mă pregăti de o nouă zi de clasă a XI-a. O ghiontesc pe Ami și după câteva încercări de a o trezi, își deschide ochii somnoroasă.

-Deja? Întreabă ea.

-Da, îi răspund bosumflată. Oare cu ce să mă îmbrac? Gândesc cu voce tare când mă ridic din pat și mă îndrept spre dulapul cu haine.

-Am auzit bine ce tocmai ai spus? Întreabă prietena mea ridicându-se în șezut.

-Foarte bine!

-I-ați pantalonii ăia albi strâmți, îmi sugerează ea.

    Stau o secundă și mă gândesc, dar cred că este o idee bună. Astăzi este o zi însorită chiar dacă suntem pe la jumătatea lui septembrie.

-Ce zici de bluza asta? O întreb pe Ami scoțând o bluziță neagră din dantelă unde se află decolteul din dulap cu mânecuțe.

-Mai mult ca perfectă, răspunde aceasta zâmbind.

-Perfect.

    Îmi iau hainele, merg să îmi fac un duș repede. În zece minute ies și îi fac loc Amaliei să intre. Merg în fața oglinzii din cameră pentru a-mi face un machiaj simplu. Mă termin repede și mă îndrept spre fereastră ferind jaluzele puțin mai tare decât erau deja. Se pare că și el s-a trezit și cel mai probabil, se pregătește pentru școală. Imediat iese și Ami de la duș, se pregătește și coborâm la bucătărie pentru a mânca un Sandwich făcut de Anne. În scurt timp, apare Allan și plecăm.

-Bună dimineața, îl salut.

-'Neața, răspunde el somnoros.

-' Neața, iubi, îl salută Ami și îl sărută scurt.

     În nici cinci minute ajungem la școală, ne punem în bancă și ne pregătim pentru oră. Prima oră avem psihologie.
La câteva secunde, intră un bărbat de vreo treizeci de ani în clasă și se prezintă fiind noul nostru prof de psihologie.

-După ce am făcut prezentările, hai să ne cunoaștem puțin. Cum vedeți voi viața? Ne întreabă acesta.

    Un coleg din față, Jason parcă se numește, ridică mâna pentru a răspunde iar acesta îi dă voie.

-Eu cred că viața e ca un joc pe calculator cu mai multe niveluri, niveluri pe care le atingi pe măsură ce îndeplinești toate condițiile de la fiecare nivel inferior în parte. Cred asta cu destul de multă tărie, că toată viața nu e decât un joc al evoluției și că fiecare dintre noi parcurge mai multe sau mai puține niveluri, în funcție de cât de deschis este să accepte un anumit fapt despre el, să se împace cu o anume situație și să nu-i vadă pe cei din jur ca le niște unelte utile spre realizarea unui scop mărunt , cum ar fi : totala bunăstare materială sau imaterială.