Refugiul (finalizată )

Capitolul 26

     Seara continuă luând masa și uitându-ne la filmele pe care le-am ales de ziuă.

     Ami rămâne la noi în seara asta la insistențele noastre și după miezul nopții, ultimul film pe care îl mai vedem se termină iar fiecare se retrage în camera sa.

-Poa' să treacă un tanc peste mine și tot nu îl voi auzi. Atât de obosită sunt. Spune Ami trântindu-se în pat.

-Tu că ai dormit ceva timp, dar eu că m-am trezit dimineață?

-Cine te-a pus? Râde arcuindu-și o sprânceană.

-Hai pa. Spun și arunc în ea cu o pernă.

      Dimineață mă trezesc cu gândul să aflu ce s-a întâmplat în urmă cu o seară. Dar nu pot afla decât de la Saul iar eu nu am numărul lui. Acasă la el nu vreau să merg și uite așa rămân doar cu gândul de a afla.

- Cât este ceasul? Întreabă Ami somnoroasă.

-Neața și ție.

-Deci?

-Nouă.

-Cât? Sare ca arsă din pat și se îmbracă im două secunde. În jumătate de oră trebuie să iau micul dejun cu Allan.

-Cineva e îndrăgostit. Spun râzând.

-Taci că nu ești în măsură să vorbești.

     Ce?

-Ce?

     Fac ochii mari când aud ce spune și râsul mi se înădușă.

-Lăsăm discuția pe mai târziu. Te sun după ce termin și îmi spui dacă ți-a venit o idee cum să afli ce s-a întâmplat atunci.

-Nu-mi va veni.

-Cum spui tu. Pa. Mă pupă pe obraz și pleacă.

-Ai grijă să nu-ți stea mâncarea în gât.Țip după ea.

     Ușa se deschide și Ami aruncă cu un urs în mine din prag.

-Nu-ți fă tu griji de asta. Spune râzând și de data asta pleacă. Cred

     Îmi fac rutina de dimineață și cobor în bucătărie. Nick cu Anne sunt la lucru și sunt singură acasă. Minunat. Găsesc un bilet pe masă de la Nick spunând că mâncarea o găsesc în frigider și că o să se întoarcă târziu.

    Urc înapoi în camera mea, îmi iau telefonul și nu știu de ce sau care este motivul, ies pe ușă afară.

    Picioarele mă îndreaptă spre aleea unde locuiește Saul și îmi dau câteva înjurături în gând.

     Ce caut eu aici?

    Îi observ mașina în parcare și constat că este acasă. Mă uit spre balcon și din fericire pentru mine nu este nimeni. Nici el, dar nici Talia. Sau, nici împreună.

     Acest gând mă dezgustă și scot limba afară.

   Gândul că ar putea fi împreună mă intrigă. Realizez că nu ar trebui să fiu aici și fac stânga împrejur dând să mă duc acasă. Dar mă izbesc de un abdomen tare și plasa acestuia cade pe jos. Mă rog în gând să nu fie cine cred eu că e și il aud înjurând.

-Tu chiar niciodată nu te uiți pe unde mergi?

-Îmi pare rău, eu..

-Acum am rămas fără ouă.

   Mă bufnește râsul când îl aud și mă aplec pentru ai ridica plasa. El face același gest și ne aplecăm în acelaș timp pentru a lua plasa. Mâinile noastre se ating și când simt un fior prin tot corpul mi le retrag cât de repede pot.