Refugiul (finalizată )

Capitolul 30

      După ce părinții mei - sună atât de ciudat când le spun așa - ne-au dat vestea că se vor căsători a urmat o cină în familie și la finalul ei, fiecare s-a retras în camera lui. Mai puțin Ami, ea s-a retras în camera mea.

     A urmat o discuție ca între fete, și mi-a povestit despre relația ei cu Allan și sincer, mă bucur atât de mult pentru ei. Mă bucur că în sfârșit a găsit pe cineva ca ea, că în sfârșit a întâlnit pe cineva ce o iubește sincer, sau cel puțin, asta dă de înțeles. Când o privesc și îi văd în ochi acea sclipire de copil îndrăgostit, îmi dansează inima în piept. Mă bucură enorm să o văd fericită și împlinită alături de un băiat cum e Allan.

-Îmi place asta, tu ce zici? Mă scoate din gânduri, prietena mea arătându-mi o bluziță tip cămașă de culoare verde cu partea din spate puțin mai lungă decât cea din față.

-Mai este una? Întreb și mă uit pe raftul de unde luase haina.

-Este.

     Am vorbit zilele trecute cu Ami și am hotărât ca astăzi să ieșim la cumpărături pentru școală. Cum în fiecare an ne luam haine asemănătoare, ne-am gândit să nu rupem tradiția.

     Am fost în cabina de probă, am probat bluzițele și cumpărate au fost. Am cumpărat și restul necesar apoi ne-am îndreptat spre raionul școlarilor.

-Uite acolo.

     Mă prinde Ami de mână și mă trage după ea spre niște genți din pile cu ținte.

      Mă uit la geanta pe care o ia în mână și strâmb puțin din nas.

-Prea multe ținte,nu? Întreabă aceasta văzându-mă că mă strâmb.

     După câteva plimbări prin magazin, am terminat de făcut cumpărăturile și ne îndreptăm spre o cafenea. Între timp, Ami îl sună pe Allan ca să vină după noi. Dimineață tot el ne-a adus și rămăsese să îl sunăm. Știa că dacă stă după noi, o să înnebunească.

-Mă dor picioarele de mor! Spun când mă așez pe canapeaua micuță din pilele.

-Și pe mine.

     La scurt timp, la masa noastră apare un tânăr cu părul șaten spre blond cu niște ochi albaștri - cenușii, ce preia comanda.

-O cafea cu lapte! Comandă prietena mea.

-Iar tu? Se uită spre mine.

-La fel ca ea.

     După ce chelnerul pleacă, Ami mă ghiontește.

-Bănuiesc că e nou, nu l-am mai văzut până acum pe aici.

-Nici eu. Ai văzut ce ochi are?

-Nu m-am uitat.

-Normal. Ai bărbat acasă, Spun eu râzând.

-Ți-am lăsat ție privilegiul ăsta. O aud pe blonda de lângă mine râzând. .

-Ha ha.

     Tânărul apare cu comanda și am ocazia să îl analizez puțin mai mult.
Îmbrăcat într-o pereche de jeanși negru asortați cu un tricou de aceeași culoare, și cu un șorț în față cu numele cafenelei. În partea dreaptă a pieptului are o plăcuță cu numele lui. Jack

     Dacă stau să mă gândesc mai bine, este îmbrăcat tot în negru. Ceea ce îl face să pară arogant. Iar cu zâmbetul acela pe care îl are, face orice fată să îi cadă la picioare.

-Mai doriți ceva? Întreabă acesta cu un zâmbet pe chip semn că a observat că îl analizam.

-Deocamdată nimic, Jack. Mă trezesc vorbind și prietena mea râde pe sub mustăți.