-Anna? L-ai vazut pe Chris?
-Matt a facut un atac de panica si s-a dus dupa el pana nu o sa fim nevoiti sa anulam totul si Judy o arunce cu pantofii dupa el! Nu-i spune!
Anna isi ridica poalele rochiei rosii si trecu in viteza pe langa ea. Izabella ridica din umeri si isi acorda cateva secunde de liniste. Era uimitor cum trecusera deja cinci luni de la distrugerea lui Khaterine. Se intamplasera atat de multe!
Vanatorii si vampirii au facut pace, desi erau constienti ca nu toti or sa fie de acord.
Ajutase la redecorarea castelului si statuse in dreapta lui Christian cand organizase un bal oficial pentru sarbatorirea noului tratat. Tatal ei nu-si revenise atunci si multumi cerului ca nu putuse veni. Privirile amuzate ale mamei sale si ale Mirandei, ce se dovedise una dintre cele mai fermecatoare persoane ii calcasera nervii toata seara, dar daca ar fi fost pusa in situatia de a sta la bratul lui Christian in fata tatalui sau ar fi lesinat, cel mai probabil.
Ea si Anna mergeau destul de des la castel, iar activitatile lor in patru erau epice.
Taramul Vampirilor nu mai era ce fusese. Iarba incepea sa creasca, copacii sa renasca. Cu fiecare zambet al noului cuplu, o parte din infioratorul castel revenea la elemente vizuale mult mai placute.
James o invatase sa traga cu arcul, asa cum promisese demult.
Chloe si Louis se stabilisera impreuna definitiv in Paris.
Totusi, cand se trezise prima oara cu Christian la usa ei, imbracat in blugi si camasa, simti ca i se opreste respiratia. Erau doar ea si mama ei acasa, iar el ii ceruse permisiunea sa o scoata in oras. Erika incuviinta, aducandu-i aminte sa nu intarzie. Atunci ii privise pe amandoi ca pe niste extraterestri. Pareau oameni obisnuiti, nu fiinte gata sa ucida. De atunci, o scotea la tot felul de intalniri. Vorbeau cate in luna si in stele, despre tot si toate. Puteau merge pe mijlocul strazii tinandu-se de mana fara sa le mai pese de nimeni.
Zambi cand isi aduse aminte de toate buchetele cu flori zi tonele de ciocolata pe care le mancase deja. Anna ii dezvaluia lui Christian pe rand cateva din micile ei placeri, iar el se conforma. Era ca si cum s-ar fi hotarat sa o ia usor, de la inceput si sa porneasca cu dreptul. Si ea putea sa jure ca-i facea o imensa placere sa i se faca curte!
-Cum stai cu emotiile?
-Izabella?! Doamne, ce bine ca ai venit! Mi s-a desprins parul, nu-i asa? Si abia mi-l terminase de facut! Ajuta-ma! Unde e mama?!
-Judy, calmeaza-te! Nu stiai ca o mireasa nu trebuie sa fie stresata in ziua nuntii?
Si unul dintre cele mai importante lucruri: perechea suprema se casatorea. Cand Matt le dezvaluise planul lui de cerere in casatorie, cu totii se conformasera, mai ales cea mai proaspata membra a familiei, April, perechea lui Ross. Asa ca Alpha-ul si-a scos pereche la o plimbare nocturna pe plaja. Ajunsi pe o faleza, Judy a vazut cum pe plaja de sub ei incepeau sa straluceasca litere gigantice, formate din sute de lumanari aprinse cu viteza de Christian si Edward. Cand ea dezlusi mesajul, Matt era deja in genunchi.
-Ai dreptate! Imi trebuie o pauza!
Judy aluneca pe pat, avand grija sa nu sifoneze rochie ce statea frumos intinsa.
-Nu ar trebui sa te imbraci?
-Tu nu ar trebui sa faci acelasi lucru?
Izabella privi blugii si tricoul pe care le purta. Alergase atat de mult ca nunta prietenei sale sa iasa perfect, incat ajunsese sa stie mai multe decat mama miresei. Ofta amuzata si se aseza langa ea.
-Iti vine sa crezi ca suntem aici? Fara secrete, fara dusmani. Au trecut atatea luni, insa totul mi se pare doar un vis frumos. Noi doua am devenit atat de apropiate. Noi trei, de fapt, sa nu o excludem pe Anna. Razboiul tacit dintre Consiliul vanatorilor si supranatural s-a sfarsit. Regatul lor a inceput sa prinda viata. Ross si-a gasit perechea. Tu te mariti. Anna si Edward arunca zambete in continuu. Nu seamana prea mult cu un basm, Judy?
-Nu ti se pare ca ai trait destul printre cosmaruri? ii spuse bland, luandu-i mana in a ei. Auzi, astea sunt cearcane?
-Surprinzator, chiar daca m-am mutat din Infern in Paradis, indatoririle nu mi le-a luat nimeni. Inca mai am un imperiu financiar de condus, misiuni diplomatice in numele Consiliului si antrenamente.
-Doamne, fata! Relaxeaza-te! Spuneai ca Chris te scoate la intalniri. Cum de mai ai timp?
-Sincer, mi-ar placea sa fac numai asta...
-Daca tu acum esti atat de ocupata, ce o sa faci cand o sa mai ai si o coroana pe cap?
Rasul amuzat al prietenei sale o blocase pentru cateva secunde.
-Poftim? Judy, tu te auzi ce spui?
-Nu, tu nu auzi ce spun! Zic, la un moment dat, trebuie sa-ti fiu si eu domnisoara de onoare, nu?
-Ok, haide sa nu glumim cu lucruri serioase. Vrei sa-ti mai aduc ceva sa te hidratezi? Sa o chem pe mama ta?
-Anna! Unde ai fost?
Rochia lunga a Annei se lipi de usa, in timp ce ea respira greu si zambea cu gura pana la urechi.
-Am vazut ce cadou de nunta ti-a luat Matt! Din pacate si el m-a vazut pe mine si a incercat sa ma prinda!
-Nu-i spune! Las-o sa fie surprinsa! o avertiza Izabella.
-Bine, bine, nu spun! Jud, tu ce cadou i-ai luat?
Obrajii miresei se colorasera usor. Se ridica si scoase o cutiuta mica dintr-o comoda.
-Ce e? O bratara? intreba nedumerita Anna, privind forma cutiei.
-Ei bine, nu chiar...
Nici Anna si nici Izabella nu ratara modul in care isi trecuse afectuos o palma peste abdomen.
-Nu pot sa cred! tipa Anna si o lua in brate. E un test de sarcina, nu-i asa? O sa avem un Matt in miniatura! Asta nu e chiar cel mai imbucurator lucru, dar ce mai conteaza!
Lacrimile de fericire din ochii lui Judy cazura la unison cu rasul ei. Se imbratisara si cand fratele miresei batu la usa, anuntand faptul ca ei erau aproape gata, o ajutara sa-si imbrace rochia de culoarea laptelui.
-De cat timp stii? o chestiona Anna, prinzandu-i cerceii.
-De o luna. Eram cat pe aci sa-i spun, cand mi-a venit ideea cu acest cadou!
-O sa fi cea mai buna mama! vorbi putin absenta Izabella, rotind colierul de gat.
De ziua ei, Christian ii organizase o cina surpriza, dupa o zi in care aproape o sufocase cu prezenta lui. Ii daruise micul pandantiv in forma de infinit pe care erau gravate numele lor cand o lasase acasa. De atunci, nu-l mai daduse jos.
-Ce are? o intreba Anna pe Judy.
-I-am spus mai devreme ca abia asteptam sa fim si noi domnisoare de onoare pentru ea si s-a albit mai tare decat era deja.
-Si eu am mai vazut-o asa. Pur si simplu se desprinde de realitate, se albeste la fata, mainile ii tremura si aproape ca incepe sa planga, dar ea spune ca totul e in regula.
Anna o privi ciudat pe Izabella. Stia ca totul merge struna intre ea si Christian. Desi nici unuia nu i se parea, petreceau mult timp impreuna. Inchisi in birou, rezolvand probleme de stat, pe holurile castelului, fugarindu-se ca niste copii mici, colindand toata padurea pana cand nici ei nu mai stiau unde sunt. Ba chiar le propusese amandurora sa se mute la castel, dar ele refuzasera. Totusi, observase, de fiecare data cand mergea la ea, ca ori de cate ori Michael Roseman incerca sa deschida acest subiect, ea il schimba. Si nu intelegea deloc de ce avea acele momente in care parea ca-si aminteste ceva ce ii curma fericirea.
-Pamantul catre Izabella!
-Da? tresari ea, scoasa din gandurile ei.
-Din cauza ca nu esti gata, doar eu o sa cobor cu Judy pana cand Matt nu o sa creada ca s-a razgandit. Grabeste-te si ai grija cu parul ala!
Izabella le privi dezorientata si isi ceru scuze. Se grabi sa-si imbrace rochia asemanatoare cu a Annei. Lui Judy ii placea rosul, asa ca rosu sa fie!
Isi lipi de buze un strat de balsam si era gata sa iasa din camera, cand mainile incepura sa-i tremure iar.
-Ce pot face? mormai, incercand sa nu planga. O parte din mine sare in sus de bucurie. Judy si Matt se casatoresc, blestemul dispare, razboiul a pierit iar eu l-am gasit pe cel ce-mi face inima sa tresalte de fiecare data cand il vad. Pe de alta parte, esti tu. Ti-am spus ca nu trebuia sa te bagi in asta! Nu stiu daca esti viu sau mort ori...
Isi alunga nodul din gat si-si suprima emotiile. Reusi sa-si faca partea fericita sa iasa la suprafata si sa priveasca ceremonia pana la final. Mana lui Christian era asezata peste a ei, ceea ce-i starnea stolul din stomac. Rezista uralelor unei intregi haite cand preotul ii declara sot si sotie, Luna si Alpha, salutarii tuturor capetelor incoronate, sedintei foto exagerat de lungi si chiar si primei parte din petrecere pana cand simti ca i se pune iarasi un nod in gat cand vazu un chelner indreptandu-se spre masa la care se afla. Abia se intorsese de pe ringul de dans, iar ea si Anna transpirasera in rochiile voluminoase alese de mireasa.
-Domnisoara Roseman, un domn a trimis acestea pentru dumneavoastra. incerca sa-i spuna cat mai clar posibil datorita muzicii ce rasuna.
Apuca cu maini tremurande buchetul de trandafiri. Trandafiri negri ca cerul noptii dintre care se iveau cateva lacramioare.
-Ce naiba? Iza? vorbi Anna, aplecandu-se spre biletelul pe care abia il observase.
E prea tarziu sa-ti spun ca-mi pare rau? Pot suporta cateva palme, sa stii! Dar nu uita ca ma iubesti si ca te iubesc!
Nu-i mai pasa de nimic. Nici de mana lui Christian ce-i parasise piciorul, nici de privirea arzatoare ce venea din partea lui, nici de intrebarile Annei si nici de zambetul tamp ce-i acoperi chipul.
-Judy! Matt! ii striga ea pe miri, ridicandu-se fulgerator de la masa. Stiu ca e inca devreme, dar a intervenit ceva urgent. Imi pare rau ca trebuie...
-Izabella! rase amuzata Judy. Normal ca mi-ar fi placut sa stai mai mult, dar e trecut deja de doua noaptea. Nimeni nu si-a dat seama, parese ca, cat de repede a trecut timpul. Sincer, si eu abia astept sa-mi dau jos rochia asta grea de pe mine.
-N-ar trebui sa te amesteci in treburi care nu sunt ale tale, draga mea sotie. ii sopti Matt, facand-o sa chicoteasca.
-Ok, eu o sa plec atunci. Ne vedem maine!
Simti aerul rece izbindu-i fata in timp ce alerga din curtea restaurantului imens. Vazu o umbra si se lua dupa ea. Cand voi sa dea cotitura si sa o urmeze in continuare, o mana puternica ii inlantui ferm incheietura.Ochii lui Christian o priveau impasibili, analizandu-i fata si buchetul pe care-l tinea strans. Anna si Edward stateau in spatele lui. Nu stia daca i se parea, dar prietena ei o privea ciudat, stand de partea lui Christian, nu a ei.
-Unde pleci?
-Chris, da-mi drumul! Eu chiar trebuie...
-Te-am intrebat ceva! Ce-i florile? Cu ma iubesti si te iubesc? Dupa cine fugi?
Nici macar vocea lui ironica nu o trezi la realitate. Corpul ei nu avea stare. Nu-si putea permite sa-l piarda iar.
-Ma asteptam sa iesi singura, dar vad ca ai stricat cheful de nunta mai multor persoane.
Toti ochii se intoarsera spre silueta masculina ce statea sprijinita de un stalp de iluminat, zambindu-le fermecator. Izabella simti cum bataile inimii se inteteau, dar si Christian. De mai mult timp, isi tinea barierele ridicate si nu voia sa vorbeasca cu el despre subiectul ce o macina, spunandu-i ca doar are pareri. Poate ca ea doar mimase fericirea in tot acel timp, dar gandul ii era la barbatul din fata lor. Cand ii vazu lacrimile parasindu-i pleoapele, se simti egoist ca nu-i putea da drumul, dar sentimentul de tradare ii acoperea pana si iubirea. Ii dadu drumul, iar fustele ei zburara de langa el si ateriza plangand in bratele necunoscutului.
El ramase cu mana in aer, caci incercase sa o prinda imediat ce-i daduse drumul. Simtea cum ii fierbe sangele in vene in timp ce bratele acelui barbat o imbratisau si ii mangaiau parul, stergandu-i din cand in cand lacrimile.
Mainile Izabellei ii cuprinsera chipul, in timp ce ochii inca o usturau. Mangaie cicatricea alba ce-i brazda jumatate de frunte si cobora pana in spatele urechii.
-Eu ti-am facut asta, nu-i asa? Din cauza mea...
-De fapt, din cauza ta trebuie sa te va acum cu fata unflata de plans. Esti rosie ca un rac! Si porti o rochie rosie! Ce naiba, Iza?! Doar ti-am mai zis ca nu-ti sta bine in rosu!
Palma ei se lipi atat de tare de obrazul lui, incat il dezechilibra. Edy isi freca zona afectata, scotand cateva cuvinte colorate.
-Acum suntem asortati! Sa-ti fie rusine! Cum m-ai putut lasa sa traiesc cinci luni de zile fara sa stiu nimic de tine?! Am crezut ca ai murit, Edy! Stii ca nu mi-as fi iertat-o niciodata! Ca mama si tata nu m-ar mai fi privit in ochi si ca...
Bratele fratelui ei o cuprinsera protecor, oferindu-i o imbratisare calda.
-Promit ca o sa-ti povestesc totul, promit! Dar acum ca sunt bine si ca sunt aici, nu ai vrea sa-mi prezinti prietenii tai? Plus ca am auzit si niste zvonuri care nu-s tocmai vorbe in vant...
Ranjetul lui Edy ii fu de ajuns sa-si dea seama ca se refera la Christian. Il lovi in umar, bosumflandu-se.
-Lasa ca o sa te am si eu la mana, nu-ti fa griji!
Se intoarse cu zambetul pe buze spre prietenii ei, aflati la doar cativa pasi distanta. Privirea atat de rece a perechii sale o bloca. O durere de cap isi face loc prin usa deschisa ce o lasa sa vada in mintea lui Christian. Usa de obicei deschisa.
-Pana la urma, se pare ca si viata mai greseste, nu-i asa? ii spuse el batjocoritor, aducandu-i aminte ca si ea spusese acele cuvinte la un moment dat. Credeam ca am primit o binecuvantare, dar se pare ca nu era decat o varianta de mii de ori mai egoista a Lexinei. Bravo! De data asta chiar ti-ai jucat bine mutarile! Ai reusit sa dai sah mat! Bravo!
Facu un pas spre el, dar in urmatoarea secunda disparuse. Edward nu spuse nimic, doar ii facu un semn Annei si disparu dupa el.
-Anna? Asta e o gluma de-a lui? Nu-nteleg...
-Ce ai facut, Izabella? ofta ea din toti rarunchii, privind-o mustrator.
-De ce a reactionat asa? Unde s-a dus?
-Cum poate cineva sa se comporte cand persoana iubita primeste un buchet extrem de scump de flori cu declaratii de iubire si apoi te paraseste pentru acea persoana?! Serios acum!
Anna parea dezamagita. Ea era dezamagita de sine insasi. Isi inchipuia cum trebuie sa fi aratat, parasindu-l fara nici o explicatie, smucindu-i-se din stransoare si alergand in bratele altui barbat caruia ii spunea ca lipsa lui ii cauzase durere. Isi inchipuia ce ar fi simtit ea daca s-ar fi intamplat asta.
-Edy...scanci ea in directia fratelui ei.
-El era Christian, nu-i asa? Si tu nu i-ai spus de mine.
-Cand am primit asta am iesit si nu...nu i-am spus. Si acum el crede ca eu...ca eu l-am...
Simtea cum inima i se face tandari. Il putea simti respingand-o, gonindu-i sufletul de langa al lui. Trecuse prin atatea si, la final, primise totul. Isi primise sentimentele si iubirea cu bratele deschise. Si pierduse totul intr-o secunda din cauza incapabilitatii ei de a fi sincera intru totul. Cum putea ea sa il aduca pe Christian in casa ei si sa-l prezinte tatalui ei?
Hei, tata! El e Christian Grimaldi, alesul meu. Il cunosti, doar am fost dusmani atatia ani de zile. Si chiar daca mama mi-a spus ca ai fost de acord ca eu sa am o relatie cu el, stiu ca inca iti doresti sa ma pedepsesti in orice hal pentru ca l-am bagat pe Edy in toata treaba asta si nu mai stim nimic de el!
-E pentru prima data cand chiar incep sa te judec! ii spuse Anna, fiind gata sa plece.
-E fratele meu! Edy e fratele meu!
Isi pierdu constiinta in bratele lui. Nu-si putea inchipui nimic, doar pe Christian renegand-o si alungand-o undeva intr-un colt al mintii. Aduncad-o pe Lexi inapoi la castel, dand-o uitarii. Da, gresise nespunandu-i adevarul. Dar el de ce nu o ascultase? De ce plecase inainte sa-i poata oferi o explicatie?
-Christian!
Se trezi traspirata, in camera ei de acasa. Mainile mamei ei ii mangaiara fata si incercau sa o linisteasca.
-Mama, am avut un cosmar! Christian m-a adus aseara acasa, nu?
O vazu pe Anna asezata pe marginea patului, pe doamna Balker intrand cu o seringa in mana si pe Edy sprijinit de tocul usii.
-A fost realitatea, nu-i asa? intreba cu glasul stins, gata sa izbucneasca iar in lacrimi.
-Gata, gata. Incearca sa te calmezi...
-Nu intelegi, mama! E doar din cauza ca eu nu am resuti sa-mi deschid gura la timp! Da-te! Trebuie sa vorbesc cu el!
Anna o privea cu regret, iar bratele mamei sale nu o lasau sa se ridice. Khat ii pasa seringa fiicei sale si iesi din incapere, tragandu-l si pe Edy dupa ea.
-Edward a venit aici cat dormeai. Christian a dat ordin sa nu fi lasat sub nici o forma sa parasesti cartierul. Sunt poate sute de vampiri la bariera...
-El chiar imi face asta. Poate am inteles eu gresit. Nu, mama? Mi-am lasat inima dezgolita, desi tu m-ai avertizat sa nu o fac. Am crezut ca el...ca el ma iubeste! Dar stai! Am uitat ca nici macar nu merit!
Se prabusi cu hohote de plans in perna. Erikai ii lacrimau ochii si se dadu la o parte. Anna ii lua locul, incercand sa o calmeze. Dupa o ora in care plasese in continuu astfel incat nu mai putea respire se vasuzera nevoie sa-i administreze iarasi cu forta calmante. Iesi cu inima ghem din camera copilului ei. Ii gasi pe sotii Balker discutand cu Michael si membrul ascuns al familiei Roseman.
-Michael, fa ceva! O sa moara de inima rea!
-Plange? intreba implacabil.
-Eu iti spun ca-si da duhul! A trebuit sa o sedam ca sa se poata linisti, tu auzi ce spun?! E pentru a cincea zi la rand cand se trezeste strigandu-l si nu se poate calma. E a cincea zi la rand de cand primeste cele mai puternice sedative pe care le avem! Du-te la Christian, vorbeste cu el, dar fa ceva!
-Nu credeam ca am crescut un copil atat de slab.
Edy marai, facandu-i sa se uite la el.
-Nu, tata, tu ai crescut un acolit! Gata sa-ti asculte ordinile, incercand sa nu te dezamageasca, pedepsit atunci cand se razvratea. Ai invatat-o sa lupte, sa ucida, sa divida si sa cucereasca. Ai invat-o sa nu mai fie o fiinta umana. Si acum, cand sufletul ei afla cum e sa te spargi in milioane de cioburi, nu stie cum sa treaca peste asta, pentru ca sunt sentimente omenesti! Si tu inca te simti dezamagit! Nu poti suporta faptul ca fata ta era sortita lui!
-N-am spus asta! Ea era cea care refuza mereu sa vorbeasca! Fugea din casa sa se vada cu el si cand venea se inchidea in camera, doar ca sa nu deschida subiectul. Poate ca si eu sunt recunoscator pentru tot ceea ce ei doi au reusit sa faca impreuna! Poate ca si mie imi place sa-mi stiu copilul langa o persoana destul de puternica incat sa fie in siguranta! Poate ca si eu ii vreau fericirea, ori unde s-ar afla ea!
-Tati...vocea Izabellei scanci molesita din prag.
Bratele tatalui sau o prinsesera intr-o imbratisare ce-i uda tricoul cu lacrimile linistite ale fiicei sale.
-Ma doare, tati. Ma doare tare si nu pot sa pun nici gheata si nici sa iau medicamente.
-Stiu ca te doare, Izabella. Ce sa-i faci daca asa e viata? Daca tu esti atat de incapatanata, normal ca si alesul tau tot asa e. Parca trebuia sa temperati unul pe altul, nu sa te imbolnavesti de plans.
-E o prostie, tati. Daca doar m-ar lasa sa-i spun! El crede ca Edy e iubitul meu si ca...
-Am o idee mai buna decat sa stai si sa plangi! Ce ar fi sa te calmezi si sa gandesti la rece?
Ochi fetei se marira suprinsi si apoi zambi stamb, stergandu-si chipul cu dosul palmelor. Totul era atat de simplu, dar ea nu-si daduse seama.
-Cum naiba stai inca in picioare? o intreba Edy, studiind cu Anna seringa uriasa ce continuse un amestec aproape letal de sedative si calmante.
-Cred ca ati uitat cu cine stati de vorba. Ei, haide ca am facut-o si pe asta! Mi-am bocit destul si soarta. Acum e timpul sa mai si actionam.
Tatal si fiica zambira, iar Izabella disparu la etaj. Edy inca mai privea terifiat acul pe care Anna il tot indrepta spre el.
-Ce tocmai s-a intamplat? intreba Kath confuza.
-Asa tata, asa fiica! ofta Erika, prinsa undeva intre bucurie si teama.
Izabella imbraca primele haine ce-i picara la mana si apoi iesi din casa. Nu avea sa renunte la Christian. Nu avea sa-i permita sa o dea la o parte dupa toate lucrurile prin care trecusera impreuna. Asa ca, folosindu-se de mantia de invizibilitate iesi din cartier si incerca sa ajunga cat mai repede la castelul vampirilor prin padurea trezita la viata. Cand trecu de porti, simti ca-si pierde suflarea. Adam era chiar in fata ei, de parca o astepta de ceva vreme.
-V-a luat ceva sa ajungeti!
-Ma asteptai?
-Nu, noi toti va asteptam. Nu stiu ce a patit Christian, dar cert e ca nimeni nu se poate apropia de el. E in sala tronului si cel mai probabil foloseste Atingerea. Asa o sa arate orice cearta de cuplu? Nu va suparati, dar m-am dezobisnuit de asa ceva...
-Nu ne-am certat! Pur si simplu exista o mica-mare neintelegere la mijloc!
Il apuca pe Adam de incheietura, iar el o lasa in fata usii salii tronului, disparand la fel de repede. Ea nu simti nici un fel de energie care sa o afecteze, asa ca se grabi sa patrunda inauntru.
O ignora. Statea cu spatele la ea si sorbea linstit dintr-un pahar, calcand peste draperiile ce pareau sfasiate de un animal salbatic.
-Am cei mai incompetenti supusi. vorbi el intr-un final.
-Aveai de gand sa ma omori? Sa scapi de mine?
-Nu.
Lasa paharul aproape gol pe masa si isi muta atentia aspura ei.
-Voiam doar sa ma scutesc de scuzele penibile pe care ai venit sa le pui pe tava. Stii ceva? Sunt plictisit! Asa ca, da-i drumul! Vreau sa aud niste lamentari.
-Daca ar fi sa-mi cer iertare pentru ceva e pentru ca nu am putut fi complet sincera cu tine si am lasat lucrul asta sa ma macine! Ar fi trebuit sa-ti spun...
-Esti o actrita foarte buna, stiai? Da' una a naibii de buna!
-Ai baut? Chris, tu nu bei...
-Ba da, dar doar cateodata simt nevoia sa ma imbat. Pacat ca pe noi doar ne ameteste putin, oricat am bea...uneori e mai placut sa uiti. Pleaca! Fa ce e mai bine, Roseman, pentru oamenii tai si pentru pacea dintre noi.
Ii intoarse iar spatele.
-Macar nu ai fost singurul pacalit, Christian. Se pare ca doar Khaterine a castigat jocul asta, chiar si dincolo de moarte, pentru ca si eu am crezut atunci cand ai spus ca o sa ma prinzi mereu. Multumesc ca ai preferat sa-mi dai drumul!
-Ai terminat?
Isi lasa bratele sa-i cada pe langa trunchi. Tatal ei se inselase. Christian era mult mai incapatanat ca ea. Mai avea o carte de jucat daca el voia sa o asculte. Daca nu...nu stia ce avea sa se intample.
-Sincer? Da, am terminat. O sa invat sa-mi inghit partea de vina si o sa ma consolez cu faptul ca tu ai renuntat la mine.
-Zicea cea ce a tinut atat de mult la noi. Daca ti-ar fi pasat macar putin, nu ai fi ajuns sa vanezi doi iepuri dintr-un foc. Ce ai gasit la el?
-Esti sigur ca vrei sa auzi? Ca vrei sa stii cine e cel pe care am hotarat sa-l tin ascuns de tine si de toata lumea?
-Uimeste-ma, draga!
Izabella isi inghiti nodul din gat. Furia lui nu se diminuase deloc. Era complet hotarat sa o uite, iar prezenta ei acolo nu avea decat sa-i apese si mai mult nervii. Nu mai avea ce face.Christian isi muta privirea pentru cateva secunde. Ii era greu sa-si aminteasca ca trebuie sa o urasca pentru ceea ce i-a facut cu ea stand la cativa pasi dinstanta. Plansese, putea vedea asta si parea gata sa incepea sa o faca iar.
-Singurul meu regret e ca nu o sa reusesc sa inlatur definitiv blestemul de pe acest regat, dar ceea ce e in sufletul meu va fi de ajuns incat situatia sa nu mai fie asa cum a fost. Sa nu ma mai cauti, Grimaldi, daca stii ce e mai bine pentru regatul tau.
O vedea disparand usor, contopindu-se cu particulele din aer.
-Fratele meu. Edy, barbatul pe care l-ai crezut iubitul meu secret sau orice ai fi crezut tu, e fratele meu.
Usa se tranti in urma ei, iar reactia tarzie a regelui nu mai gasi pe nimeni. Ea era ascunsa vederii undeva intre pliurile dintre lumina si umbra, parasind deja castelul.
-Izabella? Ai venit?
Fata ignora vocea mamei ei si intra direct in camera sa, dand navala in sifonier. Arunca cateva haine la intamplare pana le gasi pe cele pe care le dorea.
-Hei...esti bine?
Anna se ivi dupa usa chiar in momentul in care isi trase pe ea pantalonii de piele.
-Poti sa ma ajuti, te rog, cu parul? Tu stii sa-l prinzi mai bine in coada aia care nu ma deranjeaza.
-Iza...ai vorbit cu el?
-Eu? Eu am vorbit, dar nu stiam ca peretii sunt asa buni ascultatori.
-Vrei sa vorbesc cu Edward? Sa-i spuna el?
-Degeaba. Isi foloseste Atingerea si nimeni nu se poate apropia de el. Plus, i-am spus deja sa nu ma mai caute. Daca el e dispus sa renunte atat de usor la noi, eu de ce m-as mai lupta cu morile de vant?
-Pentru ca asta faci tu de obicei! Iti place sa atingi imposibilul si nu te dai batuta usor. Unde te duci imbracata asa?
-Ai chef de vanatoare? Poti veni si tu, daca vrei.
Se ridica de pe scaun imediat ce Anna ii prinse parul. Blondina isi privi prietena ciudat in timp ce isi tragea o geaca de piele peste tricoul negru si parasea camera. Se lua dupa ea, strigand-o de cateva ori.
-Izabella? Unde pleci?
-Izabella, Izabella, Izabella! Numai asta stiti sa spuneti, mama?!
Il privi pe Edy cu un ranjet pe buze, facandu-l sa-si ridice o spranceana.
-Ce zici de-o vanatoare, fratioare?
-Hmm, depinde. Am acces la armele de la subsol?
Izabella ii facu un semn strengaresc cu mana. Isi incaltara amandoi bocancii, iar el isi trase cu viteza acelasi tip de geaca peste umeri, urmand-o in catacombe.
-De unde stie Edy de armamentul de la jos? intreba Kath.
-Izabella si Edy, desi au fost despartiti de la o varsta frageda, au continuat sa aiba o legatura foarte puternica. Isi spuneau totul atunci cand vorbeau la telefon. Probabil de acolo.
-Totusi, e intelept sa-i lasam sa plece? Ce au de gand?
-Sunt copiii mei, spuse Michael, de aceea nu mi-e greu sa recunosc, dar nici macar intreg Consiliul Vanatorilor nu i-ar putea opri daca isi pun asta in cap. Stiu cat de puternica e Izabella si stiu cat de bine antrenat a fost si Edy. Nu putem face nimic.
-Foarte emotionant, tata!
Izabella si Edy isi verificau pentru ultima data curelele speciale in care luceau periculos armele. Se priveau complice, ca si cum ar fi avut de mult timp gandit acest plan.
-Izabella. Sper ca stii ce faci si ca nu ai uitat de tratatele de pace...
-Ma plictisesti, mama. Edy, nu-i asa ca-i plictisitoare?
-Ma dezamagesti, mama. ofta el teatral.
Rasul lor sobru o bloca pe Erika. Niciodata nu-i vorbisera asa, nici unul din ei. Avusese dispute cu fiica ei si se contrazise cu Edy, dar mereu aveau grija sa nu sara calul.
De atunci, nimeni nu mai stia nimic de ei, dar primeau constant vesti despre nenumarate morti ale vampirilor prostscrisi, rogue, elfi razvratiti si chiar vanatori ce au schimbat tabara. Christian venise intr-o zi, dar nici nu apuca sa deschida gura, caci palma grea a Erikai ii facu fata sa se intoarca la 90 de grade.
Anna si Edward se aflau in sala tronului, asteptandu-l pe Christian ce le ceruse ajutorul. Pe usa intrara, insa, Judy si Matt.
-Ce incearca Izabella sa faca, mai exact? Unul din oamenii mei a vazut-o cum sfrateca beregata unor rogue impreuna cu un al barbat la granita de vest. Si se jura ca si el avea insemnul lui Roseman pe gat!
-Ma doare capul...ofta Anna, lasandu-se intr-un scaun.
-Numele barbatului acela e Edy Roseman. Celalalt mostenitor a lui Roseman si fratele Izabellei. spuse Christian, aparand de nicaieri si batandu-l in trecere pe umar pe Alpha.
-Michael Roseman are doi copii?!
-Izabella are un frate?!
Judy si Matt vorbira unul peste altul, apropiindu-se de masa. Toate privirile cadeau insistent pe Anna.
-Nu va uitati asa la mine! Nici eu nu stiam!
-In regula. O sa ne obisnuim atunci cu faptul ca doua masini de ucis sunt in libertate, dupa ce cineva le-a pornit.
-Macar nu fac rau nimanui. Se limiteaza la razvratiti. Stiu ca asta nu ar provoca nici un rau nici unei specii, dar masacrul pe care-l fac poate tulbura apele.
-Matt! Tu chiar chiar crezi ca Izabella ar face rau unor inocenti?
-Nu asta am vrut sa spun, Judy. Bine, poate asta am vrut. Da, suntem prieteni si chiar ma inteleg bine cu ea, dar nu trebuie sa uitam cine e si ce poate face.
-Nu pot sa cred ca spui asta! Pana la urma de ce a plecat asa cu el? Ti-a spus ceva tie, Christin?
-Lui? Da, sigur lui i-a spus! Celui ce n-a vrut sa o asculte si i-a zis ca ii era de mii de ori mai bine cu Lexi!
-Anna...marai Christian. Cred ca nu e timpul sa vorbim despre greselile mele. Ultima data au fost zariti acum o zi pe terenul neutru de langa Haita Suprema si acum trei zile se aflau la granita de nord a regatului elfilor. Calatoresc foarte repede si foarte eficient. Trebuie sa ne despartim daca vrem sa-i gasim.
-Tu chiar crezi ca daca mostenitorii lui Roseman nu vor sa fie gasiti, noi o sa reusim sa le dam de urma?
-Pana la urma, nu suntem niste neica nimeni nici noi! Cu cat te temi mai mult de o persoana cu atat ea ajunge sa para mai inaccsebila si intangibila. Da, mostenitorii lui Roseman sunt puternici, dar si noi suntem.
-Judy nu poate veni. Sarcina nu-i permite sa se preschimbe in forma de lup. Dar o sa-l sun pe Ross. El si April or sa cerceteze imprejurimile granitelor noastre.
-In regula. Noi, restul, o sa ne impratim pe drum. Si totusi...!
-Da, Christian?
-Nu va apropiati mai mult decat e necesar. le spuse serios, simtind cum i se pune un nod in gat revazand fata Izabellei plina de sangele cald al unui prostscris.
Ceata invaluia usor partea de padure in care cei doi se oprisera pentru a se odihni. Stateau sprijiniti unul de altul, stergandu-si de sange armele si amuzandu-se copios.
-Cine ar fi crezut ca vanatoarea cu sora mea o sa fie atat de amuzanta?!
-Nu prea ai avut parte de asa ceva in Romania, nu-i asa?
-Uita-te la ea, mai si intreaba! Iza...esti sigura ca planul tau o sa functioneze? A trecut totusi ceva timp.
-Trebuie sa functioneze! Cred ca ar fi bine sa ramanem aici, ca sa ne poate gasi mai usor. Mai mult ca sigur s-au impartit si incearca sa cuprinda o arie mai mare.
-O sa-mi faca placere sa-i vad fata cumnatului meu cand o sa ne gaseasca!
-Nu-i mai spune asa! ii zise, lovindu-l in umar.
-Bine, atunci! Sa asteptam trupele de salvare, in timp ce meditam la nemurirea sufletului.
-Edy?
-Ce-i?
-Taci.
Pasii lor grabiti faceau frunzele moarte sa se dezlipeasca de pe ramuri si ceata sa se risipeasca pentru cateva momente. Ii cautau de ore bune, apeland la spionii ascunsi prin toata lumea supranaturalului. Intr-un final, unul dintre ei simtise prezenta unor puteri ciudate in Padurea Spiritelor, cel mai indepartat punct al paranormalului. Anna, Christian si Edward erau la patru ore distanta de el cand fusesera anuntati, aflandu-se cel mai aproape in acelasi timp.
-Zau ca ii urasc pe fratii Roseman! marai Anna cand calca pe trupul in descompunere al unei veverite.
-Stiu, scumpo. Te inteleg perfect! Cand totul o sa se termine, promit ca o sa-i invinetesc un ochi lui Christian!
-Sunt chiar langa tine! Si de ce-s doar eu de vina?!
-De ce suntem noi nevoiti sa suferim de pe urma certurilor voastre?! N-ai sa vezi asa ceva la mine si la Anna!
-Puteti sa nu va mai certati si sa ii gasim o data? Locul asta imi da fiori!
-Se simte miros de fum. In directia aceea!
Inaintara cu rapiditate, ghidanduse dupa flacara ce crestea pe masura ce se apropiau. Vocile a doua persoane rasunau din ce in ce mai tare.
-...si atunci i-am desenat peretii cu roz aprins!
-Roz?! Doamne, ma sufoc!
Cei trei priveau socati focul de tabara la care fratii Roseman radeau cu pofta, in special Edy.
-Si el ce a facut?
-Ne-am amenintat reciproc ca ne distrugem laptop-urile de servici, dupa ce m-a alergat pe holurile castelului. Cred ca s-a razbunat dupa aia, pentru ca Edward se dusese la piscina si eu, desteapta, am coborat cu el. M-a aruncat in piscina, Edy! Iar eu nu stiu sa inot!
-Da, stiu! Asta-i cea mai buna parte! Atentie, Roseman la apa!
-Nu mai rade!
Christian ii privi fata luminata de flacari. Avea inca o urma de zambet pe buze si o pata de sange nestearsa cei acoperea obrazul, urmata de hainele imbibate in lichidul vietii. Inima i se stranse din cauza remuscarii.
-Hei, surioara? Imi mai povestesti ceva sau ne salutam musafirii?
-Hmm, nu stiu. Ce-ai zice sa-ti spun despre cum o intreaga armata mi s-a inchinat mie?
-Gata, am inteles ideea, nu te mai lauda! E a treia oara cand aduci asta in discutie!
-Ce sa spun, sunt o sora mai mare model! Nu ca altii, care-si strang de gat surorile. De asta ti-am povestit?
-Touché, iubito!
O tepusa suiera pe langa fata neclintita a regelui, infigandu-se in copacul din spatele lui. Edy isi lasa capul pe spate si le zambi , facandu-le un semn sa se apropie.
-Haide, Anna, apropie-te! Parca nu te speriam atat de tare prima data cand ne-am vazut!
Glasul lasciv al lui Edy il facu pe Edward sa maraie si pe Anna sa-si relaxeze muschii incordati. Se indeparta de cei doi vampiri si se aseza infranta langa ei. Ii arunca Izabellei o privire intrebatoare, dar fata ei ramase impasibila.
-Anna, poti tu sa-i chemi pe prietenii tai? Adica, pot sa ramana si acolo. Mie imi convine sa stau intre doua dintre cele mai frumoase femei pe care le-am vazut.
Edy se intinse mai mult si le cuprinse pe amandoua intr-o imbratisare din care Izabella evada prima. Edward apuca mana lui Edward si o indeparta de pe spatele perechii sale, scotand un sunet dezaprobator.
-Nu-ti face griji, amice, nu-mi plac tipele mai mari. Plus ca, Anna are cearcane. Cand te-ai uitat ultima oara in oglinda? Serios, arati ca o batranica din aia sclerozata. Mai ai putin si o ajungi pe sor-mea!
-Te cunosc de cateva zile si deja imi devi antipatic, pustiule! Ai grija!
-Antipatic in sensul bun, nu-i asa, draga mea Anna?
Anna rase si-si dadu ochii peste cap.
-In orice caz, ai mai multa viata in tine decat Izabella.
Edward tusi fals, incrucisandu-si bratele la piept.
-Ah, prezentarile. Edy, el e Edward, prietenul meu. Ciudat cum numele voastre seamana, nu?
-Prietenul?! Iart-o, nu a dormit prea bine in ultima perioada. Sunt alesul ei si iubitul, nu prietenul, Anna!
-Da, mai era si asta. dadu ea nonsalat din mana pentru a-l enerva intentionat.
-Asta inseamna ca el e...
-Spune asta si o sa ajungi ca ultimul varcolac pe care l-am omorat.
Anna observa cum Edy inghiti in sec, aducandu-si probabil aminte de acel moment. Izabella se ridica rapid in picioare si-si lua armele de pe jos. Privi spre tepusa infipta in copac, dar Christian era inca acolo, privind-o, asa ca renunta la ideea de a o recupera.
-Haide, Edy. E timpul sa mergem!
El incuviinta si sari in picioare, tragandu-si mai bine geaca de piele rupta pe alocuri.
-Stai! Doar nu crezi ca am venit pana aici ca sa dispareti iar, nu-i asa?
-De ce ai venit, Anna? o intreba rece Izabella.
-Nu am venit doar eu...
-Nu mi-ai raspuns la intrebare pentru ca nu ai un raspuns, nu-i asa?
Anna ii sustinu cateva momemente privirea si apoi cauta ajutor in cea a perechii ei. Christian facu cativa pasi, incercand sa se apropie de ea.
-Mai misca-te un centimetru si nu raspund de faptele mele! ii spuse ea, indreptand pistolul spre el.
-Izabella...
-Nu ai nici un drept!
-Acum tu nu ma asculti! Eu nu ti-am dat posibilitatea si uite unde suntem acum!
-Exact! Nu vreau sa te ascult! Du-te naibii, Grimaldi!
Edy se plasa langa ea si se intoarsera cu spatele in acelasi timp, facand cativa pasi in directia opusa focului.
-Imi pare rau! Stii ca imi pare nespus de rau si totusi, nu-mi dai macar sansa sa-ti vorbesc! Da, eu am fost cel egoist cand nu te-am lasat sa-mi spui adevarul! Iar suntem ambii vinovati si tu iar fugi de mine. Nu ti-am dat drumul, Izabella si nu vreau sa ajungem iar ca la inceput! Si tu stii ca imi e a naibii de greu sa spun toate astea!
Edy isi privea sora cum mustacea fericita si-si musca buzele pentru a-si infrana zambetele. Clatina usor din cap, mandru si speriat, intr-o oarecare masura, de siretlenia ei.
-Pastreaza-ti parerile de rau, dragule! N-am nevoie de ele!
Edy se dadu la o parte, mergand inspre Anna si Edward cand mana lui o prinse pe a ei si o trase cu forta in bratele sale.
-Nu ma parasi... ii sopti el in par, strangand-o si mai tare.
-Da-mi drumul, Christian. Asa e cel mai bine...
- Te iubesc. Te iubesc, Izabella, nu pleca de langa mine!
Ar fi vrut sa ramana pe pozitii pana in ultimul moment, dar socul provocat de acele doua cuvinte ii facu inima sa pompeze mai mult sange iar pistolul ii scapa din mana. Da, erau un cuplu, dar nici el, nici ea nu spusesera vreodata acele cuvinte.
-Stii...ti-a luat cam mult sa ma gasesti.
Bratele ei se ridicara usor si-i incojurara talia, raspunzadu-i la imbratisare.
-Asta inseamna ca ma ierti?
-Tu ma ierti pe mine?
-Pe asta se bazeaza o relatie, nu-i asa?
Mainile fetei se mutara pe ceafa lui, scapand un mic suras.
-Da. Compromisuri.
-Tot ramai o actrita buna, sa stii!
-Poftim? intreba nedumerita.
-Stiai ca o sa vin. De aceea ai plecat. Ti-a facut placere sa stii ca alerg dupa tine.
Izabellei ii cazu fata, dupa care i se inrosira usor obrajii, ajungand sa se ascunda tot in pieptul lui, facandu-l sa mustaceasca.
-Poate ca a fost si asta...
-Poate?
-Da, bine, ai dreptate! Stiam ca ai sa vi dupa mine.
-Da? Cum asa? ii zise incet, trecandu-si buzele peste obrazul ei.
-Pentru ca stiam ca ma iubesti. Pentru ca si eu te iubesc, Christian.
Ochii lui licarira si colturile gurii i se ridicara intr-un zambet luminos. Buzele lui se lipira de ale ei, incat peisajul sobru in care inca se aflau se rusina de tandretea oferita de cei doi. Doua maini puternice ii obliga sa se desparta si pe Christian il smulse de langa ea.
-Prea bine, cumnate, inteleg a ti-a fost dor de ea si ca scorpia a prevazut toata chestia asta, dar hai sa nu ne faci sa dam la boboci p-aci! Ce ai zice sa ne faci cinste cu un gratar? Mereu mi-am dorit sa vad castelul vampirilor.
-In momentul asta, as vrea sa-ti sparg fata, omule.
-Stiu, multa lume ar vrea asta. De exemplu, surioara mea care probabil se uita la mine cu privirea aia a ei in momentul asta planuieste cum sa ma tortureze in zece moduri diferite, asa ca trebuie sa stai la coada. Totusi, ce-ai zice mai intai sa plecam de aici? Serios ca mi-e foame!
Edward li se alatura, lasandu-le pe fete cu cativa pasi in urma lor.
-Anna avea dreptate. Esti o versiune mult mai buna a Izabellei.
-Inca te aud, Edward!
-Si eu te iubesc, draguta! Dar fratele tau e mult mai de treaba. Exceptand partea cand s-a dat la iubita mea!
-Nu m-am dat la Anna! Ce naiba, ti-am spus ca nu-mi plac tipele mai mari!
-Oficial, imi urasc fratele. ii spuse Izabella Annei, privind cum celalalt mostenitor al lui Roseman ii facea pe vampirii pe care abia ii cunoscuse sa rada cu gura pana la urechi.
-Am avut inspiratia sa venim cu doua masini. Daca vrei, il luam pe Edy cu noi.
-Serios? Of, multumesc Anna! Esti cea mai tare!
Edy ii facu cu ochiul surorii sale cand urca in masina lui Edward, acestia luand-o inainte. Izabella si Christian se cufndasera intr-o linste confortabila, pana cand una din mainile lui se aseza peste a ei, facand-o sa zambeasca.
-Acum toate piesele de puzzle sunt asezate, Chris. Se pare ca am ajuns la capatul povestii.
-Aici te inseli, iubito. Noi tocmai am terminat doar un coltisor de completat.
-Cum asa?
-Pentru ca adevarata noastra viata abia acum incepe. Fara eu si tu. Doar noi.
-Noi pentru totdeauna? il intreba cu zambetul pe buze.
-Pentru totdeauna, iubito.
~SFARSIT~