Aleasa regelui cu colti

Capitolul 37

Atentie! Acest capitol contine multe poze, din cauza ca mi-a placut subiectul si nu m-am putut abtine! La media, printesa elf, Gwendolin. A, da si e foarte, foarte lung!

-Bine ati venit!

Vocea subtire ca un vant de primavara o facu pe Izabella sa iasa din transa oferita de locul feeric. Isi intoarse capul spre capul scarilor, unde o femeie inalta, tanara si frumoasa statea dreapta si invesmantata in ceea ce ea vazuse doar in filmele de fantezie. Deci ea e Gwendolin! Faptura asta e reala? Nu visez?

Nu visa si si-a dat seama de asta cand simti rasuflarea regelui atat de aproape de gatul ei ceea ce ii facu corpul sa vibreze si sa trimita un fior din varful capului pana in unghia degetelor.

-Un pas inainte, unul inapoi, stangul imprejur, reverenta.

Apoi il vazu facand opusul a ceea ce i-a spus. Facu si ea acel ritual, dupa care ii permise sa ii aseze mana pe bratul sau. Urcara scarile pana ajunsera cu o treapta mai jos de printesa. Ii simtea superioritatea din gesturi si privire, iar hainele sclipeau pe ea.

-Tipo, ai face bine sa te uiti in oglinda cat mai repede!

-De ce?

-Afla singura!

Se incrunta cat vorbi cu vocea din ea si de aceea credea ca Gwendolin o privea atat de insistent. Ii sustinu privirea, servindu-i unele din cele mai reci gesturi ale ei.

-Gwendolin, putem intra? Stii ca nu ma simt comod deloc in astea!

-Christian, bun prieten, dar arati minunat! Si lasa-ma, te rog, sa fac prezentarile! Pana acum ai fost singur la balurile mele. Matthew a intrat mai devreme si am avut prilejul sa o vad pe incantatoarea sa pereche! Dar in schimb, cine sunteti dumneavoastra, domnisoara?

Se intoarse cu ochi blanzi spre Izabella, tinandu-si mainile impreunate.

-Incantata de cunostinta, majestate! Desi nu cred ca prezenta mea aici era necesara, ma aflu acum in calitatea de mostenitor al lui Roseman.

Izabella vorbea rar, pe un ton neutru, fiind dominata de femeia mult mai inalta ce ii pierea usor zambetul.

Christian isi dedea ochii peste cap, plictisit si iritat.

-Mama!

Gwendolin intoarse capul, iar cei doi isi lungira gaturile. Infasurata intr-o tornada aurie de praf, o fetita se opri langa printesa clatinandu-se. Desi nu era stabila pe piciore, fata calca, pasind in gol. Pozitia in care fata cazu ar fi omorat-o, daca nu era un elf, iar totul se petrecu atat de repede, incat Gwendolin nu apuca decat sa-si ridice degetele, gata de o vraja. Fetita cazu in directia vanatoarei, asa ca ea isi deschise bratele si o prinse, lasandu-se trantita si rastogolindu-se pe scari. Simtea pietrele sau marmura din care erau facute si cum acesta interactionau dureros cu spatele si capul ei, dar o tine pe fetita strans la piept.

Asta o sa doara ceva zile...gandi ea cand scarile se terminara si se simti aruncata pe pamantul cu iarba verde si frageda, un miros de care ii fusese dor. Mai tinu fetita la piept cateva secunde, pana ea incepu sa se foiasca. Se ridica in sezut, simtind cum ii trosnesc oasele. Sau coastele...Fata se freca la ochi in poala ei, parul acoperindu-i fata. Il dadu la o parte, dand de o pereche de ochi verzi ca apa unui iaz si o figura fara de cusur. Fata plangea incet.

-Hei, frumoaso! Cum te cheama?

Micuta mai inghiti de cateva ori in sec si apoi deschise gura.

-Mirvana.

-Mirvana? Ce nume frumos! Stii ca esti singura pe care o stiu cu acest nume?

-Serios?

-Da, serios! Dar de ce alergai asa, Mirvana?