Aleasa regelui cu colti

Capitolul 17

Pasea increzatoare pe holurile intunecate ale castelului. Hotari ca nu mai are nevoie de un vampir ca sa-i arate unde e si cum un loc. Avea sa cunoasca castelul. Gandurile o napadisera. Ea ii ajuta pe ei cu teritoriul lor. Ii ajuta sa se dezlolte. Dar si asta face parte din plan. Totusi, ceva nu se lega. In birou, el isi lasa garda jos. Se lasa prada si cazu in cusca unei bucurii sincere Motivul era si mai absurd. Ca il luase peste picior pe celalalt. Ea facea asta aproape zilnic...nu era ceva neobisnuit. Dar faptul ca el simtise putin din durerea ce urma sa-l urmareasca si in cele mai ferecate odai ale mintii, o incanta. Totusi, fata era rece. Nu ii pasa mult de parerea lumii.De ce aveau sa zica cand se va intoarce dupa 3 luni. Cel mai probabil parintii ei au nascocit ceva. Dar, si mai probabil, nimeni nu ii crede. Mama sa ii spunea in copilarie ca e diferita, dar asta nu ar trebui sa ii afecteze relatia cu ceilalti. Dar nu se intampla asta. Fata crescu si mereu fu privita altfel. La scoala, colegii nu o apreciau, chiar daca ea incerca sa le faca un bine. O defaimau. Asa a renuntat la ei. Nu la toti. Avea un mic grup, in care, putea cateodata sa rada din inima. Acele cateva persoane ce o intrebau mereu daca se simte rau, daca vrea sa mearga la o plimbare cu ei. Cu ei incerca sa fie sincera. Desi, cateodata nu ii reusea. Nu le putea spune tot. Nu putea sa para ca si-ar fi plans de mila. Dar a facut-o de cateva ori. Varsta cred ca ii schimba...cresteau, intrau pe portile adolescentei. Nu mai are aceiasi veselie, aceleasi glume luate mai mult sau mai putin in serios, aceea urma de copilarie si nepasare. Si lor incepea sa le placa gustul maturitatii si al temperamentului. In perioade mai grele, incerca sa se retraga la clasa unde se afla prietena ei buna. Dar si acolo era dificil. Ea avea prieteni acolo, iar fata se simtea un intrus. Desi se cunoasteau, avea senzatia ca nu are ce cauta acolo, ca nu se poate imprietenii cu ei, ca nu poate comunica. Da...de cate ori nu a plans din cauza unor remarci ale celor ce trebuia sa-i fie colegi si prieteni. Si asta se opri atunci cand renunta la ei, cand renunta sa lupte pentru prietenie. De atunci nu mai varsa o lacrima pentru ei. Voia sa nu mai verse mici cristale pe acesta tema. Dar parintii ii aduceau mereu aminte de asta: ,,E vina lor ca nu vrei tu sa-i intelegi?'' , ,,Apoi, cred si eu ca s-au saturat de tine, de fitele tale, de faptul ca te crezi mai desteapta ca toti!''. Mereu suferise sa auda asta de la ei. Mereu isi aprecia colegii care erau mai buni la o materie si le cerea ajutorul. Si ea il oferea, daca si-l doreau. Ajutorul, da, il dadea cu drag, dar raspunsurile mura-n gura o enervau cel mai tare. De atunci, singura speranta a fetei, fu trecerea in noul ciclu de invatamant. Sa ajunga sa aiba colegi noi, intelegatori, daca nu...avea sa-si vada de treaba ei si sa nu se mai ataseze de persoane atat de usor. Asta se si intampla. Umbrele trecutului o urmara si ii inghitisera si aceea mica sansa la prietenie adevarata, nu una de fatada. Fiind acum, in prezent, poate ar trebui sa le multumeasca celor ce nu au vrut sa emane un sentiment pur, ce se intalneste din ce in ce mai rar. Din cauza lor, acum e puternica. A invatat ce inseamna sa rupi sentimente si sa inseli sperante. Si cat de usor e sa o faci si tu. Viata e plina de oameni cu suflet negru, dar ea i-a descoperit prea devreme. Si in persoanele nepotrivite. In trupul firav al unor pusti de 14 ani. Sau poate, mai tineri.

Izabella se trezi din transa in care intrase. Statea rezemata de un perete de minute bune. Iar lasa amintirile sa puna stapanire pe ea. Se ridica incet, dar se apleca de durere. Lovise coltul unei masute. In timp ce incerca sa isi recapete echilibrul, se gandea ce ar crede Elena sau Lily, daca ar vedea-o acum. Probabil ar rade de ea. Incepu sa rada chiar ea...asa se obtin amintirile.

Lua dosarul subtire in mana si isi miji ochii. Nu putea distinge mare lucru in marea de intuneric. Parcurse coridoare peste coridoare, deschise si cateva usi, dar nu gasi nimic. Ca un soldat nimicit de dusman, hotari sa-si calce pe mandrie.

-Aa...Adam? striga ea nesigura.

-Adam? mai incerca o data. Nimic.

Iza pov*