Aleasa regelui cu colti

Capitolul 66

 Izabella privi cerul înstelat de la balconul camerei sale. Se intamplasera multe in zilele anterioare. Participase la un bal, total plictisitor, unde fu nevoită să facă cunoștință cu o sala întreagă. Aparent, cu toții erau curioși să o cunoască pe proaspăta ducesă de Kent. De cum păși în grandioasa încăpere, Lady Cordelia îi plonjă la picioare într-o reverență adâncă, cerându-și iertare pentru comportamentul său. Mai tarziu avea sa afle ca ea si sotul ei aveau sa plece definitiv in America si ca nu mai aveau de gand sa se intoarca. Il surprinsese de multe ori pe Christian privind-o in acea seară, dar încruntătura dintre sprâncenele sale atunci când dansa cu altcineva si strânsoarea posesivă din timpul dansurilor cu el, o făceau sa râdă. Nu credea ca va ajunge vreodată să aibă acest efect asupra unui bărbat.

De asemenea, Christian își recăpătase viteza de vampir. Caninii săi alungiți încă nu-si făcură apariția, dar Izabella tot era geloasă. Il disperă o după amiaza întreagă întrebându-l ce făcuse, iar el îi repeta de fiecare dată: "Nu am făcut nimic. Pur și simplu m-am trezit cu ea înapoi." Ea nu primise nimic din puterile sale, deși observase ca unele din abilități reînviaseră. O speriase de groază pe Marie când intrase în bucătărie cu pasi atât de ușori, încât aceasta nu o simți. La masa, Josephine dăduse peste paharul ei, din greșeală, dar îl prinse atât de repede încăt nici un strop nu apucase să-l părăsească și mai era și acul de păr pe care îl aruncase cu atâta precizie înspre Christian.

Relația cu Josie revenise la normal, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, chiar dacă lecțiile se terminaseră, Izabella o rugă să rămână.

De o săptămâna, cobora în fiecare noapte în grădină pentru a se antrena cu o țepușă găsită in bibliotecă, ascunsă dupa o carte despre grădinărit, dar în acea noapte se părea ca nici soțul ei nu avea somn. Se retrase în siguranța camerei când el își ridică privirea spre locul unde era. Se întoarse să închidă ușile balconului când aerul devenise mult prea rece, însă el stătea acolo, așezat pe marginea de marmură, privind-o nonșalant. Il privi urât și intenționă să-l lase acolo, nu că nu ar fi putut să coboare așa cum urcase, dar el era deja în spatele ei. Oftă enervată și îi mulțumi destinului că se născuse cu sânge de vânător.

-Ar trebui să încetezi. Nu poți intra în camera mea cum te taie capul! E lipsă de intimitate și de bun simț.

El se apropie de ea si îi prinse bărbia, forțând-o să-l privească adânc în ochi.

-Nu mai lasa ușile deschise pe timpul nopții. Josephine mi-a spus că a simțit prezența unui grup de prostscriși dând târcoale casei și m-a trezit imediat. Astfel de usi deschise reprezintă o invitație pentru ei.

-Pot să-mi port și singură de grijă! 

-O sa plec pentru două zile, mâine dimineață. Archibald o să rămână cu tine, in cazul în care ai nevoie de ceva sau trebuie să ieși în oraș. Josephine o să meargă cu mine. Trebuie să rezolvăm urgent o problemă.

-Si mie, bineînțeles, nu o să-mi spui despre ce e vorba.

-Toate la timpul lor. Acum am nevoie să promiți că o să ai grijă de tine și că nu o să faci nimic necugetat.

-De ce ai crede că aș... 

-Izabella! Promite-mi!

Fata îl analiză câteva secunde, în timp ce mâinile lui îi apăsau umerii. Ar fi vrut să-l contrazică, dar părea că totul se aranjase de la sine atât de bine, încât nu putea să riște și să distrugă totul prin încăpățânarea ei.

-Bine, ai câștigat! O sa fiu cuminte.

Fața ei ușor îmbufnată îl făcu să zâmbească și să o îmbrățișeze. Ajunsese să o îmbrățișeze de fiecare dată când avea ocazia, astfel că devenise o obișnuință, iar Izabella învățase să nu mai opună rezistență și să se bucure de acele momente.