Aleasa regelui cu colti

Capitolul 64

Piatra rece, sculptata intr-un model simplu, patratos, fu prima imagine pe care o vazu. Era estompata si bicuita fara nici un pic de mila. Isi tinu ochii inchisi, simtind din ce in ce mai intens picaturile de ploaie. Ii ingheta corpul, dar se simtea bine, caci ii ameliora ameteala si starea de greata. Isi stapani un clantanit al dintilor si incerca sa-si reaminteasca cum ajunsese acolo. Mintea ii fu invadata de imagini neclare cu Anna si Edward, cercul verde de foc, o punga cafenie si mana lui Christian apucand-o pe a ei pentru a nu se pierde in lumina puternica ce o orbi in timp ce cadeau spre nicaieri.

Parul i se lipise de fata, ud si murdar. Isi misca incet mana, indepartandu-l din ochi. Isi dadu seama ca ploua torential si ca era uda, dar nu simtea pavajul rece sub ea. Incerca sa se miste, dar auzi un geamat scurt. Sucindu-si capul, observa trupul de sub. Facu ochii mari cand capul i se inalta indeajuns incat sa dea de privirea obosita a lui Christian.

-Ce...ce s-a intamplat? intreba ea nesigura.

-As vrea sa stiu. 

Abia il putea auzi din cauza zgomotului produs de ploaie. Isi lasa capul sa alunece inapoi pe pieptul lui, pentru a putea sa o auda mai bine la randu-i.

-Cum am ajuns in ipostaza asta?

-Te-am prins inainte sa atingem solul.

Inima ii salta. El o prinsese ca ea sa nu se raneasca atat de tare? Atunci, impactul pentru el a fost de doua ori mai intens, avand si trupul ei ca greutate. Isi infunda un icnet de durere si se ridica fulgerator in picioare. Ii trebuira cateva secunde sa se obisnuiasca cu pozitia verticala, apoi intinse mana spre el si il ajuta sa se ridice.

-La naiba, cred ca mi-am rupt ceva...il auzi ca prin vis, miscarea buzelor lui fiind acoperita de perdeaua ploii.

Privi in jur si reusi sa distinga conturul unui pod din piatra. Isi trecu bratul lui Christian pe dupa gat, ajutandu-l sa se deplaseze, rezistand cu stoicism greutatii lui. Ca dupa kilometri, adapostul salvator le iesi in cale, lasandu-i sa intre sub protectia lui, in obscuritatea noptii si ropotul ploii.

Razele soarelui si zgomotul a mai multe roti ii trezi aproape in acelasi timp. Erau intinsi pe iarba umeda si murdara de sub pod, acolo unde se refugiasera. 

-Esti bine? il intreba ea cu vocea gajaita, abia acum observandu-i camasa patata de sange.

Se ridica cu greu in picioare, nebagand-o in seama, ramanand cateva clipe pe loc. Se incrunta, apoi intoarse uimit ochii spre Izabella. Apuca o piatra ascutita si se lasa pe vine langa ea.

-Imi pare rau, dar trebuie sa fac asta. ii zise prinzandu-i bartul.

-Nu te pot lasa sa bei din sangele meu!

-Nu o sa beau, nu-ti fa griji!

Ii apasa piatra pe piele, lasand un firicel de sange sa iasa la iveala. Izabella se incrunta, caci simtea durerea. Trecuse o vesnicie de cand lucruri atat de banale nu-i mai provocasera suferinta.

El ii apuca usor bratul si il lipi de buzele, lasand lichidul rosu sa-i patrunda in gura. Cateva secunde mai tarziu, il scuipa ca si cand ar fi gustat otrava.

-Nu e bine...nu e bine deloc!

-Ce-i? intreba, frecandu-si bratul ce inca pulsa din cauza taieturii.

-Orice au facut nenorocitii astia, suntem oameni acum!

Ca un instinct primar, fata isi duse mana in locul de unde aripile trebuiau sa-i iasa la iveala. Nu le mai simtea. Incerca sa ridice apa dintr-o baltoaca ce se forma aproape de ei, dar in zadar. Simtea un straniu fior de nesiguranta si vazandu-l pe Christian bantuit de aceiasi temere, constata ca jocul luase o intorsatura de 180 de grade.