Aleasa regelui cu colti

Capitolul 18

Orizontul sangera. Acesta e metoda lui de a spune ca o noua zi soseste. Razele Soarelui le inlocuira pe cele ale Lunii si ofera un spectacol lent de artificii. Multi vad rasaritul, dar cati il pot simti? Cati oameni se lasa invadati de culorile boeme si de aura lor misterioasa? ....

Minunea renasterii se intampla, dar departe de taramurile in care, intr-o camera vrajita, intr-un castel scos parca din fundul Iadului, doi dusmani stau in aceiasi incapere. In seara precedenta, cand fetele lor aproape se intalnisera, un marait puternic strabatu cerul. Doar cele mai batrane creaturi il putura auzi. Dar doar doi dintre acestia stiura si cui ii apartine. Se amuzara mai ales cand auzira si un chicotit umpland cerul. Cand el marai, cerul se intuneca si se pregati de un cataclism, dar cand surasul ei firav se sparse de bariera sunetului, lumina specifica impanzi iarasi cerul. Cei doi barbati, nu sunt tocmai niste mosi cu baston. Arata inca ca la 40 de ani. Puterile lor le ingaduie asta. Erau veseli si tristi. Niciodata nu o intalnisera pe fiinta ce acum doarmea linistita. Si doar din cauza lor si a temperamentului lor. Daca nu ar fi fost atat de avizi dupa putere si nu s-ar fi axat pe o ura prosteasca, acum ea ar fi putut trai cu mai putine griji. Si i-ar fi intalnit. Zambetele le reaparura pe fata fostilor conducatori cand se gandira cat de mult se iubesc copiii lor. Daca amuzamentul si furia lor se manifestau in lumea pamanteana, inseamna ca mai sunt putini ani pana ca ea sa-si implineasca destinul. Nu aveau indoieli. Ea e puternica. Au urmarit-o si ei de cateva ori si nici nu se asteptau la mai putin. Dar nu pot spune ca un firicel de frica nu sta ascuns in tesuturile lor. Ea poate face fata blestemului, razboiului. Dar daca va face alegerea rea si asta o va slabi si va ajunge sa piara...nu s-ar putea ierta daca ar pierde-o inca o data....

Izabella pov*

Ma intind in pat de vreo 10 minute, cred. Si nici ca vreau sa ma ridic. Asternuturile mele miros atat de bine in dimineata asta. A unt de lemn, chihlimbar si lavanda. O combinatie care iti da simturile peste cap. Inspirat a fost cel care a ales-o.

Ma ridic in capul oaselor, doar sa observ ca nu sunt in camera mea si ca Christian doarme langa usa. Totul e perfect normal!

-Ce naiba caut eu aici?!

Imi observ sacoul si tocurile asezate pe un fotoliu. Aseara am avut o criza. Si am ajuns aici. Si el m-a santajat. Apoi...negru. Cum am ajuns sa adorm aici? De ce a dormit el pe jos? Totusi, are un castel la dispozitie.

Mi-am incaltat pantofii si mi-am luat sacoul. Dar cum sa ies, daca el sta sprijinit de usa?!

Am deschis usa ce ducea spre balcon. Stiam ca acest castel e inalt, dar chiar in halul asta?! Copacii, cel putin, se vad ca niste purici de aici. Singura mea sansa: un alt balcon situat la vreo 5 metri. Mi-am prins parul ca sa nu ma incomodeze, am respirat adanc si...am sarit. Aici s-a terminat viata mea! Adio!

Glumeam! Sau faceam misto? Tot una!

Toata suprafata exterioara a castelului avea tepi uriasi. Poate pentru eventuale atacuri. Erau destul de desi. Cam la un metru situati unul de altul. Am incercat, pe cat posibil, sa-mi inghit nodul din gat. Am pasit peste balustrada, tinandu-ma cu ambele maini de ea. Sincer, n-am chef sa ma fac clatita. Ei nu am nici o problema daca cad de aici, Poate simt doar un mic discomfort. Mi-am eliberat o mana si am pus piciorul pe un tep. Pana aici totul bine si frumos, dar cand am vrut sa pun piciorul pe urmatorul, nu am mai fost atenta la mana, iar acesta a trecut prin varful tepusei. M-a zgarit atat de tare, incat mi-a rupt si sacoul si camasa, iar rana era destul de adanca. Am incercat sa resping durerea si mi-am continuat coborarea, mult mai lent. Cand, in sfarsit am ajuns in dreptul balconului, micile racaieli provocate de rana s-au marit considerabil. Asa ca nu aveam nici o sansa sa sar, nu as fi avut puterea sa ma prind de balustrada, iar urcatul inapoi nici nu mai intra in discutie.