Perspectiva autoarei
Masina condusa de creaturile noptii duceau printesa luminii intr-o lume putin cunoscuta de ea. O lume a sacrificiului, a inselaciunii si crimei.
Creaturile ascultau fiecare bataie a fiintei din spatele lor. Le era frica de ea si fata stia asta. De aceea putea sa-si mentina pulsul calm. Daca ei iti stiu de teama nu se asteapta sa iti lasi garda jos. Daca nu esti destul de puternic, ajungi sa te pierzi in haos. Intunericul te trage din ce in ce mai aproape si te inghite. Un muritor nu poate sa infrunte creaturile supranaturale oricat ar incerca. Il poate incetini, dar niciodata nu il poate distruge complet. Mereu o sa se regenereze si o sa apara si mai puternic. O sa loveasca cand te astepti mai putin si o sa te distruga el pe tine...
Izabella incerca sa strapunga negrul geamurilor si sa distinga anumite repere. Dar incerca degeaba. Regele lor nu isi putea permite ca ea, cea mai puternica vanatoare-fiinta care il poate ucide cu sange rece, sa afle si locul in care ei salasluiesc.
Masina se opri si un fior ii traversa corpul fetei. Acelasi castel infiorataor, cu aceasi vreme oribila, cu aceiasi demoni ce vegeaza poarta. Data trecuta fu mai bine pentru ea. Muzica ce rasuna atunci ii alunga orice urma de frica sau indoiala. Acum o melodie frunebra, inexistenta, impanzea locul. Era muzica sufletelor chinuite, a vietilor sfasiate si a placerii sadice. Acum se afla pe teritoriul lor, oare putea sa fie la fel de puternica? Una din greselile ei fu faptul ca nu il intrebase pe tatal sau daca ei, ca vanatori, au vreo slabiciune. Poate ca nu. Acum regreta ca Universul hotari ca ea sa fie speciala. Sigur avea sa-si piarda cumpatul in aceste luni si i-ar fi aflat secretul. Ar fi avut o slabiciune si cu asta i-ar putea veni de hac. Poate trebuia sa vorbeasca cu bunica ei inca o data. Bunica ei este vrajitoare si una destul de puternica. De cand a avut prima aparitie a noilor sai ochi, ea a incercat sa-si dea seama de ce s-a intamplat asta si cum nu s-ar mai putea repeta. A consultat chiar si vrajitoarele din Consiliul Vrajitoarelor(fiecare specie are un consiliu: vampirii, vanatorii, vrajitoarele, ninfele si zanele, varcolacii,etc) dar degeaba. Dna. Roseman nu a vrut sa le spuna cine e faptura care poseda acest blestem, ci doar ca a intalnit-o. De atunci, mai exact de la 9 ani, daca Izabella isi pierde controlul, ochii ii sunt acaparati de venisoare negre ce ii intuneca irisul. Dar nu a mai putut vorbi cu bunica sa, asa ca ea nu stie despre ultima transformare a nepoatei sale. Poate ca daca Izabella s-ar fi dus la ea si i-ar fi povestit...poate ca vrajitoarele si-ar fi dat seama cine e cu adevarat. Aceea ar fi fost ziua in care, pentru prima data, vrajitoarele s-ar fi inchinat cuiva. Dar asta nu s-a intamplat. Se pare ca Universul mai vrea ca aceasta poveste sa continuie. Nu, nu Universul. Ci doua persoane ce privesc cu dragoste si teama spre fiinta ce intra pe acum pe portile Iadului de pe Pamant. Aceste doua fiinte au considerat ca persoana cea mai draga lor mai are nevoie de un gram din fiecare sentiment. Dar au procedat bine, desi stiau ce avea sa se intample?
Iza pov*
Acelasi majordom ma intampina la poarta.
-Domnisora, este o onoare sa va revad!
-Aham...poate cineva sa-mi ia bagajele?
-Desigur! Acestea or sa fie duse in camera dumneavoastra. Acum, va rog sa ma urmati, Majestatea Sa va asteapta!
-O secunda! Am uitat un dosar!
Tata mi-a dat un dosar ce trebuie semnat de Christian. A spus ca as fi putut sa-l semnez eu, dar cum inca nu sunt conducatoul oficial, trebuie sa o faca el. De aceea va veni intr-o zi aici, cand vom avea mai putin de lucru.
Am luat dosarul ca o adevarata multimiliardara ce e obisnuita cu contractele si am urmat majordomul. Chiar daca e vampir, pare de treaba. Mai de treaba ca ceilalti. Totusi, nu judeca o carte dupa coperta! Coperta asta a lui are, mai mult ca sigur, un motiv.
Inaintam prin curtea ce ducea la intrarea principala in castel. In sfarsit am reusit si eu sa vad o floare. Trandafirii negri sunt prezenti in cateva forme si par foarte bine ingrijiti. Imi plac trandafirii. In topul preferintelor mele se afla cei rosii sangerii, cei albastrii, mov si negri. Naturali. Ma enerveaza florile artificiale. Aduc miros de moarte. Cand e vorba de aranjamente cu aceste flori, poate fi oricare din culorile enumerate mai sus, atata timp cat sunt combinati cu flori albe. Multa lume nu crede ca exista trandafiri, in special, de culoare albastra, mov sau neagra. Sunt foarte rari, dar exista! Ei sunt crescuti in sere speciale si sunt destul de scumpi. Edy imi trimite, de ziua mea, cate un buchet. In fiecare an schimba nuanta! Ce dor imi e de obraznicul ala de fratemiu'!
Traversam holurile lungi si lumina nu era chiar asa de puternica pe aceste coridoare. Sunetul provocat se spargea de urechile fine ale vampirului si de pereti. Ma simt atat de bine in pielea mea si acest aer de, cum sa-l numesc...de femeie de afaceri imi da o satisfactie aparte.
Acea usa mare, incadrata de felinare antice, imi aparu iar in fata. Majordomul vru sa bata, dar l-am oprit.
-Sunteti in regula?
-Da, doar ca vroiam sa stiu care e numele tau. Poate o sa am nevoie de ghidare mai tarziu...
-Numele meu este Adam, domnisoara. Va stau oricand la dispozitie. Numai sa ma strigati!
-Multumesc, Adam!
Usa masiva se clinti, lasand la iveala acelasi birou sobru, dar cu bun gust. Christian, adica regele, statea in fata biroului si ma privea. Stiu ca arat bine, cateodata simt nevoia sa fiu narcisista, dar nu suport sa fiu privita atat de insistent. David a simtit-o pe propria piele...
-Buna ziua! spun eu intreptandu-ma spre el pentru a da mana.
-Buna ziua! Bine ati venit! Sper ca nu ati avut probleme pe drum! spune el dand mana.
-Nu, totul a decurs normal.
Dupa replica mea seaca, l-am inconjurat si m-am pus pe scaunul lui. Se incorda vizibil si se vede ca il deranjeaza acest lucru. Imi place sa stric cheful oamenillor!
-Aici am contractul pe care trebuie sa il semnati. ii spun deschizand dosarul. De asemenea, liderul Consiliului Vanatorilor va veni intr-o zi, cand sunteti liber, pentru a semna si el. O copie va ramane la dumneavoastra.
Nu s-a asezat pe fotoliu, deci chiar il enerveaza ca stau pe locul sau. L-as fierbe mai mult, dar asta e doar prima zi...
-Totusi, spun ridicandu-ma si asezandu-ma pe unul din fotolii-Christian revendicandu-si locul, vreau sa imi aduceti un birou si cele necesare muncii de birou. Poate sa fie ca al dumneavoastra, alegeti dupa propriile gusturi.
-De acord! Mai aveti altceva sa-mi spuneti?
-Da, as dori sa-mi aratati seiful nou din aceasta incapere. Acolo o sa pun contractul si eu o sa am codul.
-De unde stiti ca ar exista un seif nou in aceasta incapere? spune curios.
-Am sursele mele.
Adevarul e ca se vede ca el se astepta la asta. In camera mirosea a fier. A nou, a nefolosit. Deci deductia era la mintea cocosului.
-Aici este. imi spune aratand spre un perete.
Dupa ce am ales cifrul, nu m-am mai asezat.
-Cred ca o sa ma retrag. Momentan nu cred ca mai avem ce discuta.
-Cred ca da. De maine incepem munca de birou. Ne vedem diseara la cina?
-Sigur. Nu trebuie sa fie o tinuta formala, nu?
-Nu cred. Vor fi prezenti Edward, Chloe, parintii mei, Lexi si noi. Atat...cred.
-Am inteles.
-Vrei sa iti arat camera ta?
-Nu, va multumesc! Adam s-a oferit sa ma ajute.
-Atunci e bine. Ne vedem!
-Aham...
Ies pe usa si vad ca nu e nimeni. Il strig pe Adam si el apare de indata.
-Zici ca ai fi duhul din lampa!
-Avantajul vitezei, domnisoara!
-Imi poti arata camera mea?
-Desigur. Va rog sa ma urmati!
Am mers condusa de Adam ceva timp. Cred ca a durat 10 minute sa ajungem in fata unei usi de mahon.
-Aici este camera dumneavoastra. Este la 5 minute distant de biroul regelui. Cred ca vi s-a parut o vesnicie.
-Sa zicem. La cat se serveste cina?
-In jur de ora 8. In aceasta seara. In altele se poate servi si mai tarziu, daca regele are mai mult de lucru. In acest caz o sa fiti anuntata. La 8 o sa vina o servitoare sa va conduca spre sala de mese.
-Multumesc. Ii spun si intru in camera.
Dar cand am intrat credeam ca o sa fac un stop cardio-respirator. In fata ochilor mei e cea mai mare si frumoasa camera pe care am vazut-o pana acum. Totul modern si ales cu bun gust. In nuante de negru, alb si gri. Dulapul cred ca e de trei ori mai mare ca al meu, patul la fel si restul mobilei e incredibila. Detaliul ce m-a fascinat e ca pe dulap se afla turnul Eiffel. O dorinta de a mea este sa ajung in Franta.
-Asta chiar e a mea? ma trezesc intrebandu-ma. Nu, nu are cum. Asta e prea mare si prea frumoasa si prea...prea demna de o printesa.
Bagajele imi erau langa pat. Macar nu s-au bagat in lucrurile mele.
Am inaintat in camera scoasa din povesti si am dat de inca o usa. Dupa aceasta se afla o baie la fel de mare si moderna.
-Frate, cati bani au astia?! Ma trezesc iar intrebandu-ma.
Serios acum, doar camera asta cred ca a costat o mica avere. Dar daca mai pui la socoteala si restul castelului?! Au spart cumva Banca Mondiala?
Pufnesc in ras de la gandurile mele, pe o parte adevarate. Ceasul indica lenes ora 16.
-Cand a trecut timpul in halul asta?! Ok, Izabella, dai inainte cu tupeu! imi spun si deschid geamantanele.
Dupa cateva ore in care mi-am aranjat hainele si lucrurile personale, am tras cu ochiul la ceasul de pe perete. Ora 19:26.
Tinta mea: dulapul. Cu ce sa ma imbrac ca sa par lejera, dar impunatoare? Unde-I Anna cand ai nevoie de ea?!
***
-Alo?
-Anna, ajutor!
-Iza, esti bine? S-a intamplat ceva?
-Da! Trebuie sa cobor la cina si habar n-am cu ce sa ma imbrac!
-Doamne, fata, am crezut ca s-a intamplat ceva!
-Pai si asta nu e nimic?
-De cand iti pasa tie cum te imbraci?
-Nu imi pasa, dar asta e prima data cand ma intalnesc cu nenorocitii de membri ai familiei lui! Nu o sa ma duc in rochie nici daca imi spargi timpanele, dar nu pot nici sa ma duc intr-un tricou si pantaloni de pijama!
-Ok! Stai sa ma gandesc...ce zici de pantaloni din piele, pantofi nu foarte inalti, tricoul ala elegant cu dantela neagra si geaca de piele. E zona de mijloc. Nici fitioasa, nici rebela.
-Dar nu e cam mult geaca de piele? Nu ar merge mai bine un cardigan?
-Nu prea. Asa treci mai mult in zona ,,cute''. Ia geaca de piele. O sa mearga bine cu un coc sau o coada lejera. Ce o sa faci cu pielea?
-Nu stiu...cred ca o las asa. Daca imi zic ceva, desi nu e treaba lor, o sa le zic ca imi place sa folosesc pudra.
-Ai grija cu temperamentul. Tine telefonul pe langa tine. In caz de ceva, suna-ma. Nu tine cont de ora sau zi!
-Multumesc, Anna! Ma bucur ca esti prietena mea...
-Da...o sa ajungem doua batranici care hranesc porumbeii si stau la taclale in parc, pe o banca, amintindu-si de timpul petrecut impreuna.
-Sti ca chiar si cand o sa fiu batrana nu o sa am stare?
-Da, stai sa vezi cand o sa avem nepoti! Apropo, cine era baiatul cu care ai vorbit inainte sa pleci? De ce nu mi-ai zis ca ai un iubit?
-Anna, asta e un subiect inchis! Scuza-ma, dar mai am cateva minute sa fiu gata. Pa!
-Pa, irascibil-o!
***
Am pufait zgomotos si mi-am cautat hainele. Mi-am acoperit mirosul sangelui si in cateva minute am fost gata. Piesele vestimintare chiar aratau bine impreuna. Dar cum ceasul indica deja ora 8 seara, o bataie sfioasa se auzi in usa.
-O secunda! strig eu si fug la oglinda. Mi-am prins repede parul intr-o coada si am deschis usa.
-Domnisoara, permiteti-mi sa va conduc in sala de mese!
-Ia-o inainte.
Oare sunt si servitori oameni aici? Pana acum am vazut numai vampiri.
Am coborat scarile si am ajuns in holul principal, cred. De acolo am facut cateva cotituri si am ajuns la o alta usa neagra. Pereti negri, usi negre, atmosfera...neagra! Ma mir cum de camera mea nu e toata neagra si ea!
Am patruns in camera numita ,,sala de mese''. In mijlocul ei se afla o masa lunga, la care erau asezati cred ca toti cei care trebuiau sa fie aici. In capat Christian, in stanga lui Edward, in dreapta un scaun liber, langa Edward se afla o fata cu ochi caprui si par castaniu si inca doi vampire ce pareau mai in varsta.
-Buna seara! spun si toti se intorc spre mine.
-Buna seara! Luati loc, va rog! spune Christian.
M-am dus si m-am asezat in locul liber, aflat in dreapta lui. Al cui o fi, nu stiu si nici nu ma intereseaza. Al meu sigur nu e! Cum m-am asezat pe el, Edward si fata de langa el s-au uitat ciudat la mine. Cred ca surprinsi. Christian nu a schitat nici un gest, deci e ok!
Femeia ce parea mai in varsta, desi nu arata, a vrut sa spuna ceva, dar a fost intrerupta de usa ce s-a izbit de perete.
-M-am intors! tipa o voce pitigaiata. O nu, sa nu fie ea! Speranta mi-a disparut cand am vazut cum fata cu claie de par roscat se apropie de noi.
-Ce cauta tarfa asta aici?!? tipa ea, de cred ca i-au murit plamanii.
Imi pare rau ca nu am postat mai repede, dar am avut o problema cu internetul. Sper sa va placa si acest capitol!