Vă rog insistent să lăsați această carte din mână dacă vă apucați de ea și să vă îndreptați spre cărțile cu adevărat bune de pe acest site, cărți care merită cu adevărat!
Nu va lasati pacaliti de numarul mare de vizualizari. Cartea are greseli de sc...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Am 19 ani. Mai am putin si fac 20. Dar inca nu pot uita de el. A fost tipul de BFF baiat, desi nici nu imi aduc aminte cu exactitate cati aveam cand ne-am vazut prima data! Mereu ma enerva cand il strigam. Puteam sa fiu cu cativa pasi in urma lui si sa il strig, ca nu-mi raspundea. Abia la a doua pronuntie se intorcea brusc, repetand ,,A, da, eu.'' In ziua aceea, am gasit in fundul vazei un ravas pe care erau scrise cuvintele ce mi le repeta de fiecare data cand eram criticata pentru modul in care arat: ,,Fii tu însăţi, nu persoana pe care o vrea cel de lângă tine să fii.''. Mai tarziu, prea tarziu, am aflat ca e unul dintre citatele unui celebre scriitoare. Din repulsie, m-am cocotat pe scaune, pe mese suprapuse si mi-am scris pe tavan, mare cat sa vada toti chiorii, aceste cuvinte. Si de atunci mereu le vad si mereu imi aduc aminte de el. Anna mereu imi spune de ce nu uit odata, eram doar niste copii atunci. Da, are dreptate, dar nu o sa am niciodata sufletul linistit daca nu o sa stiu ce s-a intamplat cu unul dintre putinii mei prieteni, Jeremy...si atat, pentru ca numele lui intreg apartine altui mister nerezolvat, mama si tata spunandu-mi ca au fost inselati de parintii lui, ca aveau identitate falsa si chestii pe care nu le-am crezut. Si nici nu le cred.
-Iar Jeremy? Ma simt deja data la o parte!
-Hei, Anna...
-Glumeam, nu face nimic. Ti-am adus hainele. Afara a inceput sa ploua cu galeata! Si cred ca a venit cineva in vizita!
-Cine? De ce?
-Pai e un bolid afara, mama niciodata nu mi l-as permite. Sau, daca tu ma antrenezi, as putea invata sa jefuiesc o banca si...gata! M-am decis! Ma fac hoata de diamante!
-Tu te auzi, nebuno?! Da hainele alea incoace si iti spun a cui e masina. Dar doar daca ma lasi sa ma imbrac linistita!
-Promit pe degetel!
-Pe degetel, atunci!
M-am dezbracat usurata si am zambit cand materialul comod al colantilor si al maletei mi-au atins pielea.
-Asta da viata! spun trantindu-ma in pat.
-Asa de rau e?
-Tu ce crezi? mormai cu capul in asternuturi.
-Varsa tot!
-Cu o conditie!
-Ce mai e?! spune dandu-si ochii peste cap.
-Sa te duci si sa-i spui mamei sa faca ceva cald de mancare. O rog eu frumos, frumos, frumos!
In cateva minute, Anna se afla din nou in pat, avand in brate in bol.
-De ce crezi ca mi-a luat atat sa aduc niste amarete de haine? A trebuit sa nimeresc dulapul cu Snickers. Acum spune! Apropo, doamna Roseman facea deja asta.
Obsedate dupa aceste batoane. Atat pot sa spun. Le-am devorat mai ceva ca pe struguri, in timp ce eu vorbeam despre tot ceea ce s-a intamplat. Acum, chiar tot, nu ca in raport.
