Nouăzeci de secunde

Capitolul 79 - Beverly

      L-am învinovăţit. Şi în ciuda acestui lucru, am încercat să-l protejez. De adevăr, de Audrey, de ce urma să se întâmple când ar fi aflat adevărul. Tata nu a fost alături de mine, cel puţin nu aşa cum aş fi vrut, dar a încercat să-mi facă bine aşa cum a ştiut el. Asta am încercat şi eu să fac. Nu ştiu cum va reacţiona când va afla adevărul, nu ştiu dacă mă va învinovăţi pe mine pentru că nu i-am spus sau pe el, pentru că nu a fost în stare să vadă ce se întâmpla în faţa lui.

      — Ce faci?

      Kaleb îşi lasă capul pe umărul meu, iar eu tresar, închizând caietul. Îl văd zâmbind din cauza sperieturii mele şi îi dau o lovitură uşoară peste umăr, iar el îşi ia capul de pe mine şi se pune în genunchi în faţa mea. Ceea ce e destul de amuzant, pentru că sunt mai înaltă decât acum datorită scaunului de birou pe care stau.

      După ce m-a adus acasă de la școală, a rămas la parter cu Kacey, care de când l-a văzut intrând pe uşă nu l-a lăsat să plece.

      Îşi aruncă o privire spre pat, apoi îmi zâmbeşte.

      — Ştii dacă ai nevoie de ajutor, ştiu o grămadă de chestii şi...

      — Kaleb! îl întrerup ruşinată.

      — Beverly, zice, încercând să-şi astâmpere amuzamentul. Vorbeam despre teme.

      Mă uit prostită la el.

      — Dar te-ai uitat spre pat.

      — Tu nu vezi ditamai grămadă de caiete de pe el? Doamne, fecioară, îşi pune o mână pe inimă, ai o minte mai murdară decât mine, mimează şocul. Doar pentru că îţi stă toată ziua capul la „hai că înţelegi tu" nu înseamnă că şi mie, continuă să se prefacă şocat, iar eu îmi dau ochii peste cap.

      — O singură dată zice omul ceva, iar tu ţii minte toată viaţa, oftez.

      — Iubito, nu o să uit niciodată aia, aşa că nu mai spera degeaba. Oricum, nu te-am auzit niciodată zicând ceva legat de sex.

      Înghit în sec.

      — Bărbaţii şi plăcerile lor ciudate.

      — Plăcerea mea nu se limitează la tine vorbind despre sex, zice serios.

      Nici nu mi-am imaginat altceva.

      Adevărul este că, pe de-o parte, mă simt pregătită. Dar nu ştiu dacă sunt într-adevăr pregătită sau doar curioasă. Am auzit, fără să vreau, atâtea poveşti despre Kaleb în liceu, încât am ajuns să cred că a fost venerat ca un zeu şi am auzit că face o treabă... uh, cum era expresia aia... „orgasmică"?

      Kaleb îşi pocneşte degetele în faţa ochilor mei, iar eu tresar pentru a doua oară.

      — La ce te gândeşti?

      — La nimic, răspund repede.

      Se încruntă neîncrezător.

      — Bev, şi aşa nu te înţeleg aproape niciodată, mi-ai face treaba mult mai uşoară dacă ai vorbi cu mine.

      — Nu vreau să te dezamăgesc. În legătură cu nimic. Tu ai avut atât de multe iubite şi îmi e şi groază să mă gândesc la un număr, iar eu...

      Îşi lipeşte scurt buzele de ale mele şi se ridică puţin, ajungând din nou mai înalt decât mine, chiar şi stând jos pe genunchi, iar eu pe scaun.

      — Mă jur, de când am auzit că vei merge la liceul pe care eu l-am terminat am ştiut că vei afla toate acele poveşti. Dar, unu la mână, nu au fost atât de multe pe cât se spune. La un moment dat era la modă să zici că te-ai culcat cu mine, aşa că multe fete mai mici o ziceau fără ca măcar să ştie cine sunt. Iar eu nu am negat niciodată zvonurile pentru că, pe de-o parte nu-mi păsa, pe de altă parte nu m-am gândit niciodată că o să mă afecteze. Deci orice fată care acum e în clasa a unsprezecea şi zice că a făcut sex cu mine, cel mai probabil minte. Iar cele de-a doisprezecea care zic asta... majoritatea mint. Le preferam pe cele de vârsta mea, chicoteşte, trecându-şi o mână prin părul meu. Iar ele sunt acum toate pe la facultate. Şi doi la mână, se uită în ochii mei, atent la orice reacţie, niciodată nu m-ai putea dezamăgi. Eşti a mea şi vei fi doar a mea. Iar lucrul ăsta îmi creează cele mai dulci fantezii.

      Se apleacă spre mine și, înainte să pot protesta sau aproba, își lipește buzele de ale mele. Nu e prima dată când mă sărută, dar eu reacționez mereu la fel și, în câteva secunde, mă simt ca un jeleu. Iar acest sărut este diferit. Pentru câteva clipe, doar își apasă gura de a mea, dar apoi simt atingerea umedă a limbii sale și le întredeschid, îl las să mă guste. E altfel. Săruturile lui sunt... ei bine, greu de uitat. Niciodată nu mă sărută grăbit sau dezinteresat. Nu, de fiecare dată îmi lasă impresia că vrea să îmi atingă sufletul cu un singur sărut. Închid ochii și îi copiez gesturile. Îi ador buzele moi.

      Kaleb scoate un sunet surprins și un gând îmi trece fugar prin minte. Oare am făcut ceva greșit?

      Nu.

      Modul în care reacționează îmi spune că nu. Se apropie și mai mult de mine și brațele lui îmi înconjoară talia. Mă lipește de pieptul lui și pot să îi simt căldura prin haine. Mă arde, dar într-un mod plăcut și pielea începe să mă furnice.

      Cu mișcări ferme, îmi încolăcește picioarele în jurul taliei sale și se ridică de pe jos, iar eu trebuie să-mi las capul mai jos pentru a ajunge la buzele lui. Încă nu vreau să renunț la sărut, îmi place prea mult. Susținându-mi coapsele cu brațele, merge cu mine spre pat. Trage pătura de pe el cu un braț, iar toate cărțile cad cu zgomot pe podea. Îl simt cum se lasă în jos, așezându-ne pe amândoi în centrul său.

      Îmi eliberează buzele aproape cu părere de rău și se uită la mine.

      — Intrasem să-ți spun că am toate dovezile necesare împotriva lui Brent, îmi spune pe un ton răgușit.

     Vorbește sacadat, încercând să-și stăpânească respirația sacadată. Fiind lipit de mine, îi simt inima zbătându-i-se în piept. Are același ritm accelerat ca a mea. Conversația asta devine din ce în ce mai dificilă.

      — Nu o să discut despre Brent în poziția asta, șoptesc strâmbându-mă, încercând să revin la realitate.

      Kaleb zâmbește și, pentru câteva clipe, mă privește în ochi. Împiedicându-mă să revin la realitate. Nu mai spune nimic, doar se uită la mine și eu îmi simt obrajii cum se colorează. Dar nu mai apuc să mă gândesc la altceva pentru că mă sărută iar, mai apăsat și simt că e ceva diferit în modul în care limba lui o tachinează pe a mea.

      Încet, prind curaj. Kaleb cred că simte asta și cedează controlul, mă lasă pe mine să conduc sărutul, apăsându-și trupul de al meu. Poate ar trebui să îmi fie frică să îl am atât de aproape, dar nu-mi este.

      Acum câteva minute mă întrebam dacă sunt curioasă sau nu. Când mă lasă să îl sărut așa, îmi dau seama că nu e curiozitate ce simt eu. Nici pe departe.

      De când i-am zărit prima dată chipul din peșteră, Kaleb a adus, fără ca măcar să știe, lumină în viața mea. Iubirea care mi-a inundat sufletul, mă vindecă. Îmi adună bucățile împrăștiate care pluteau în derivă și le pune la loc. Mă reîntregește. Iar pe cele care lipseau le creează el.

      Un geamăt suav din partea lui și închid ochii. Buzele lui se plimbă pe chipul meu, îmi ating pielea cu adorație. Mâna dreaptă i se mișcă și degetele lui ating fâșia de piele dintre tricou și marginea fustei de școală. E tandru, temător chiar, ca și cum i-ar fi frică să nu mă sperie. Dar nu mi-e teamă.

      Kaleb nu mi-ar face niciodată rău. Dacă spun nu, o să se oprească. Știu asta. Sunt sigură de asta. Dar nu vreau să spun nu, din contră, inima îmi cere să spun da. Când degetele lui se mișcă, îmi arcuiesc spatele. Vreau să fiu cât mai aproape de el.

      Vreau să vadă.

      Vreau să-i arăt tot ce simt.

      Vreau să simtă.

      Vreau să-i arăt tot ce simt.

      Da, da, capitolul următor va începe de unde s-a oprit scena asta :))