Nouăzeci de secunde

Capitolul 14 - Kaleb

Sunt genul de persoană care are puţine mofturi, dar alea existente sunt foarte stricte. De exemplu, probabil vor trece luni întregi până să mă pot acomoda cu patul din casa familiei Collins, chiar dacă este mult mai comod decât cel în care am dormit până acum.

Cred că am o saltea fără arcuri. O fi din aia cu puf sau burete, super medicinală? Nici nu ştiu dacă să îmi permit să mă obişnuiesc cu acest lux. La un moment dat, dorinţa lui Jackson de a face bine va dispărea, iar eu mă voi întoarce în fosta mea casă, făcând Dumnezeu ştie ce pentru a-mi câştiga existenţa.

Când cobor la micul dejun, toată lumea vorbeşte la masă. În afară, bineînţeles, de Beverly, care se uită în farfuria ei pierdută. Cred că a dormit prea puţin azi-noapte, iar eu mă fac vinovat pentru asta.

Sper să fiu singurul care observă.

— Kaleb, stai lângă mine?

Glasul firav al lui Kacey sună răgușit. Bate cu palma micuţă scaunul de lângă ea, uitându-se zâmbind la mine. Fir-ar ea de treabă să fie, că nu o pot refuza!

Mă aşez, iar în câteva clipe Agatha apare în faţa mea cu o farfurie plină de mâncare. Nu am poftă de nimic. Astăzi trebuie să mă duc la spital ca să o programez pe mama la analize, dar nu mai am atât de mult curaj pe cât aveam înainte. Dacă are cancer? Dacă e inoperabil? Dacă e prea târziu?

Fii naibii bărbat şi mănâncă.

— Cum ai dormit?

Jackson îşi taie oul prăjit. Sper că nu a observat fața mea obosită. Sau pe a lui Beverly. Oh, ar fi chiar nasol dacă le-a observat pe amândouă. E tată de fată, nu se va gândi prima dată la ceea ce s-a întâmplat de fapt azi-noapte.

— Foarte bine, mulţumesc.

Hm, n-am sunat crispat.

Audrey îmi aruncă o privire rapidă, fără ca altcineva de la masă să observe. Azi şi-a aranjat până şi fibrele cusăturilor, ca să nu mai vorbesc de păr. Mă întreb cât costă un fixativ care îl face să arate aşa.

Fetele arată ca şi cum ar fi ieşit dintr-o tornadă. Kacey e răcită şi, se pare, din discuțiile de la masă, că au mers azi-noapte la spital pentru că avea probleme la stomac.

Şi din acest motiv era casa goală în toiul nopţii.

Beverly se ridică de la masă şi pleacă, probabil plictisită de ceea ce se vorbeşte aici. Îi surprind pentru câteva clipe privirea lui Jackson. Se uită la ea cum îşi împinge scaunul în spate şi se ridică de pe el ca şi cum, cu fiecare mişcare, îi dă un mic pumn în faţă. Îi sclipesc ochii de tristeţe şi îşi lăsă privirea în jos, încruntându-se, ca şi cum se întreabă ce nu a făcut bine.

Aş vrea să pot fi mai apropiat de ea. Să o pot întreba ce s-a întâmplat, de ce nu vorbeşte. Aş vrea să o pot ajuta. Aş vrea să pot face ceva pentru ea. Orice. Dator sau nu, tot aş face orice mi-ar cere. La naiba, chiar aş face orice ca să văd cum arată un zâmbet sincer pe chipul ei. Unul adevărat, lipsit de orice răutate, ironie sau supărare.

— Kaleb, vreau să discutăm despre nişte lucruri.

Îmi îndrept toată atenţia spre Jackson, care se şterge la gură.

— Te ascult.

— Ţi-am verificat dosarul. Note, activităţi, tot ce ai făcut în ultimii patru ani în cadrul liceului. Băiete, ai note bune. Ai avut medie mare. Nu ai fost cel mai bun dintre cei mai buni, dar te poţi mândri cu ce ai în acele foi.

Un zâmbet timid îşi face loc pe chipul meu.

— Mulţumesc.

Ştiu şi eu că am avut note bune. Nu pot spune că am învăţat pe brânci, dar mi-au plăcut științele exacte, le înţelegeam şi îmi făceam temele. Majoritatea temelor. Eram la profil real. Cu asta mă ocupam. Am avut doar noroc cu un creier acceptabil şi am învăţat la un nivel... acceptabil.

— Vrei să te înscrii la facultate?

Când îmi vede ezitarea, continuă:

— Ai avut note bune, şi examenele finale le-ai promovat cu o medie suficient de bună încât să intri la o facultate foarte bună pe baza lor. Nu te mai poţi înscrie anul acesta pentru admitere, dar nu vrei să începi facultatea anul viitor? Ai un cap bun, cu nişte muncă... îţi ştiu situaţia de acasă.

Îmi vine să-i trag un pumn în faţă pentru că menționează de asta aici, la masă. Mă bucur totuşi ca Beverly a plecat mai devreme. Nu ştiu de ce nu vreau să ştie aceste lucruri, deja a aflat de situaţia mamei.

— În condiţiile alea nu puteai face performanță, continua Jackson, ignorându-mi privirea urâtă pe care i-o adresez. Vreau să te susţin să intri la facultate. Fără ea nu vei putea face mare lucru în viaţă. Da, acum te descurci cu banii, de pe o zi pe alta, dar peste câţiva ani? Când vei căuta să-ţi întemeiezi o familie, când vei avea copii? Ce se va întâmpla atunci?

Oh, stai, pauză, pauză! Copii? Familie? Ce dracu' de pe fața mea îl face să creadă că eu chiar mă gândesc la chestiile astea? I-au pus alcool în ou?

— Unde vrei să ajungi? îl întreb.

— Vreau să înveţi, să iei admiterea la orice facultate ţi se pare sută la sută potrivită pentru tine. Să începi să pui bazele unui viitor. Anul acesta înveţi, la vară depui dosarele pentru universități.

Aş vrea să spun că ideea lui nu îmi surâde, dar ar fi o minciună. Vreau să studiez. Dintotdeauna am vrut. Când eram mic şi vedeam că mama nu are ce pune pe masă, îi zâmbeam şi îi spuneam că atunci când voi fi mare voi umple acea masă. Erau zile în care făceam asta, doar că mânca de pe ea şi nenorocitul acela, iar banii erau de la curse. Ilegali. Ce om nu ar vrea să facă ceva cu viaţa lui? Urăsc că trebuie să mă despart de mama şi să o las în acel pericol, în acea casă, pentru ca eu să studiez, dar pe de-o parte sper că dacă joc după regulile lui Jackson, voi putea pleca mai repede de aici.

— Nu pot accepta toate astea, Jackson. Practic, îmi oferi totul, iar eu...

Gura mea vorbeşte fără mine, asta e clar. Le pot accepta, naibii! Politeţe afurisită! Asta se întâmplă dacă eşti crescut doar de mamă.

— Te-ai simţi mai bine dacă ai lucra?

Scârțâitul vocii lui Audrey se izbeşte de pereţii interni ai urechii mele. M-aş strâmba dacă nu m-ar vedea nimeni, dar a zis ceva bun. Da, dacă aş lucra i-aş arăta lui Jackson că mă străduiesc. Şi dacă mă vede străduindu-mă, poate mă lasă să mă străduiesc din casa mea.

— Cred că da, ridic din umeri.

Viteza cu care îmi dau seama de anumite lucruri mă ia pe nepregătite. Să învăţ şi să muncesc? Nimic diferit din ceea ce am făcut până acum. Să învăţ pentru facultate, să am şansa să învăţ pentru facultate, şi să muncesc legal? Asta e nouă.

După ce cădem de-acord în privinţa locului de muncă, practic zbor până la spital, pentru a discuta cu doctorul.