Nouăzeci de secunde

Capitolul 46 - Kaleb

Când Jonas deschide uşa, nu pare prea fericit. După cum părul îi stă în toate părţile... mda, l-am trezit din somn.

— Omule, e cinci dimineaţa! Ce drac te ţine treaz la ora asta? oftează, trântindu-şi capul de uşă.

— Îmi faci loc să intru?

Îmi aruncă o privire criminală.

— Ai merita un şut în cur de la cum m-ai tratat în ultima perioadă. Dar deja m-ai trezit, aşa că mişcă înăuntru înainte să mă răzgândesc.

Mă bucur că este la fel de bine dispus ca şi mine.

Intru în gigantica casă, dar îmi las geaca pe mine. L-am aşteptat la uşă vreo zece minute şi am sunat la sonerie de mi-au înnebunit toţi creierii, iar acum sunt îngheţat. Mă aşez pe fotoliul de lângă canapea, sprijinindu-mi capul de spateză. Poate şi frigul ăsta e bun, am reuşit să mă calmez pe drumul dintre casa lui Beverly la casa lui Jonas.

— Unde ai dispărut? Ţi-am scris mai multe mesaje decât am scris tuturor fetelor din viaţa mea la un loc.

— Am avut nişte zile mai grele, îmi dau ochii peste cap. Dar nu vreau să discut despre asta.

— Normal, tu niciodată nu vrei să discuţi despre nimic.

— De fapt, aş avea nevoie de ajutorul tău.

— Zău? mimează şocul.

Nu ştiu exact ce m-a trezit din ameţeala de acum câteva ore. O fi fost peştera aia, aerul rece, sărutul cu Beverly sau plânsul ei. Nici nu-mi pasă. Nici să dorm nu am încercat. Ştiam deja că nu voi reuşi. De când am văzut desenul acela în noptiera lui Beverly, nu m-am putut gândi decât la inel. Cât am aşteptat ca Jonas să-mi deschidă uşa, mi-am amintit de unde îl ştiu.

Tata îl purta.

În ultimele zile de dinainte de... plecarea lui definitivă, ştiu că mama se enervase pe el că poartă un inel atât de stângaci făcut, în condiţiile în care nu a fost de acord nici măcar o dată să poarte vreo verighetă. Mama şi tata nu au fost căsătoriţi niciodată, dar mama îi povestise unei prietene că unul dintre principalele lor subiecte de ceartă când venea căsătoria în discuţie era refuzul vehement al tatei de a purta verighetă.

Aşa că să vină cu un inel atât de evident pe deget a fost ceva memorabil chiar şi pentru mine, care nu eram prea atent la ce se întâmplă cu tatăl meu.

O săptămână mai târziu, dispăruse complet.

— Vreau să cauţi modelul acesta de inel.

Se încruntă când îi arăt poza făcută cu telefonul, în urmă cu aproape o oră. Înainte să plec din camera lui Beverly lăsând-o dormind, am fotografiat desenul găsit. Ceva e în neregulă cu el. Ceva e foarte în neregulă cu el.

— E... piatra e albastră?

— Cred.

— Nu cred că voi găsi pe internet nimic legat de el. Nu ştiu de unde ai desenul, dar e... se opreşte rânjind. Mă încrunt nedumerit. Omule, câte filme cu organizaţii mafiote ai văzut?

— Nu multe, ezit. De ce?

— Sigur nu găsesc nimic despre el pe net. Eşti gata să mergem pe celălalt internet?

— Deep web?

— Yep, îşi strânge buzele.

— Intri des?