Nouăzeci de secunde

Capitolul 83 - Beverly

— Cum a reacţionat? îl întreb când intră în cameră. 

— Ca o puştoaică emotivă care se uită la Titanic, se aşază pe pat, zâmbind scurt.

Mda... Kaleb a petrecut mult timp în patul meu în ultima săptămână.

Mă duc în faţa lui, vrând să mă aşez lângă, dar mă trage de mână şi aterizez peste el, amândoi căzând pe pat. Îşi ridică capul şi mă sărută, făcându-mi tot corpul să reacţioneze în consecinţă. Şi... mda, îl simt şi pe al său reacţionând.

— Kaleb, îl opresc, când trage de bluza mea în sus.

Se bosumflă într-un mod foarte comic.

— Chiar ai de gând să mă opreşti acum?

— Trebuie să se întoarcă tata, protestez.

— Prima dată am făcut-o cu el în casă.

— Kaleb!

— Bine, bine. Fecioaro. Dar o să discutăm în poziţia asta, îmi pare rău. Mai mult nu cedez.

Aprob din cap şi mă poziţionez mai bine, frecându-mă fără să vreau de el.

— Hai să schimbăm poziţia, înghite în sec, rotindu-ne pe amândoi pe o parte, apoi ridicându-se de pe pat. Eu rămân cu faţa spre tavan câteva clipe, încercând să-mi temperez respiraţia.

Nu m-am gândit vreodată că voi deveni vreo nimfomană.

— Am dus-o pe Audrey la aeroport şi când l-am întrebat dacă să merg după el să-l iau de la serviciu a zis că nu e nevoie. M-a rugat să rămân cu tine. Cred că îşi imaginează că eşti distrusă.

— Aşa ar trebui să fiu.

Aşa ar trebui. Dar nu sunt. Din contră, mă simt mai bine decât m-am simţit vreodată. Toată suferinţa în care simţeam că înot a dispărut. A secat. Nu ştiu când s-a întâmplat, dar mă bucur de ceea ce simt. Mă bucur că nimic din corpul meu nu s-a mişcat aiurea cât am... făcut chestiile alea cu Kaleb, mă bucur că nu s-a speriat de cicatricile mele. Ştia că sunt acolo. Şi le-a sărutat pe toate. Mi-a sărutat fiecare centimetru de piele. Poate i-a fost teamă că o să-mi amintească de Dorian. Dar nu am putut să mă gândesc la altceva în afară de el.

— Oricum, a rămas în oraş. Ceea ce înseamnă că Brent e ca şi prins.

Îmi las privirea în jos.

— Bev? se apropie de mine, aşezându-se în genunchi în faţa mea. Ce s-a întâmplat? vocea lui este plină de tandreţe în timp ce îmi mângâie obrazul.

— Am petrecut atât de mult timp protejându-l, iar acum îi aruncăm totul în faţă.

— Nu trebuia să te confrunţi singură cu realitatea atât de mult timp, Beverly. Nici acum nu trebuie să o faci.

— Dar nu sunt singură, îmi pun mâna peste a lui. Sunt cu tine.

Zâmbeşte drăgăstos, lipindu-şi buzele de ale mele.

— De data asta, nu sunt de-ajuns, îmi spune când se desprinde din sărut. În plus, tatăl tău merită să afle. Şi nu doar ca Audrey să primească ce merită, sau Brent. Ci ca să scape de ea. Poate într-o zi va găsi pe cineva care să-l merite.

— Şi Kacey? Dovada că nu este fiica lui naturală este singura care întăreşte declaraţia mea împotriva lui Brent. Kaleb, eu nu am fost la psiholog, cu toate că trebuia. În mod oficial, eu nu-mi amintesc ce s-a întâmplat. Nu putem câştiga procesul fără dovada aceea şi pe tata o să-l distrugă să afle. Nu ştiu dacă se va mai uita la Kacey la fel şi...

  — Shh, îmi spune, oprindu-mă din pălăvrăgit. O să fie totul bine. Am filmările cu Brent intrând şi ieşind din casă în noaptea atacului, istoricul tranzacţiei, ameninţările pe care le-a primit acum câteva ore de la Audrey.

Mă uit la el, şocată.

  — Înainte să se urce în avion, Audrey l-a sunat pe Brent şi i-a spus să aibă mare grijă, să nu care cumva să se afle despre ce s-a întâmplat acum aproape patru ani.

  — De... de unde ştii asta?

  — Îi ştiu fiecare mişcare acelui om, zice cu o urmă de mândrie.

Auzim uşa de la intrare, Kaleb se dă la o parte, iar eu zbughesc spre tata care intră în casă. Nici nu ştiu cum cobor scările. Nici nu apuc să îi sar eu în braţe, el mă strânge tare la pieptul său.

După ce s-a întâmplat duminica trecută, am devenit mai apropiaţi. Nu i-am spus nimic, dar în afară de asta, totul a fost perfect.

Şi ştiu că urmează o perioadă foarte grea. Pentru mine, coşmarul s-a terminat. Pentru el, abia începe.

— Sunt bine, îi spun.

Aşa că voi face tot posibilul să-i uşurez coşmarul. Să fac ce el nu a putut niciodată să facă cu adevărat pentru mine.

Să-i fiu alături.

      Deci jur, ăsta e ultimul capitol pe ziua de azi. Cinci ajung :)))