Nouăzeci de secunde

Capitolul 67 - Beverly

O să te bat la cap până vei spune da.

Mda, s-a ţinut de cuvânt. Dorian insistă, dar insistă cu adevărat, să merg la o întâlnire cu el.

Pun pariu cu tine.

Ecranul mi se mai luminează încă o dată, afişând mesajul. Nici nu se închide bine, că intră următorul:

Că vei spune da!

Ăsta cred că e finalul celui de dinainte. Întorc telefonul cu ecranul în jos şi oftez, masându-mi baza nasului şi încercând să mă concentrez la teme. Văd marginile telefonului cum luminează şi ştiu că am mai primit un mesaj, aşa că iau telefonul şi îl arunc pe pat. Prin nu ştiu ce miracol, aterizează cu faţa în jos.

Dorian e obositor şi insistent.

Mă întorc spre caiet şi după încă o grămadă de timp, reuşesc să termin şi ultima problemă. Mă las pe spătar şi expir uşurată. Când mă ridic de pe scaun aud trei bătăi în uşă şi îmi întorc capul spre ea, văzând-o pe Audrey intrând în cameră.

Grozav.

Se uită în jurul ei câteva clipe şi... ei bine, cu siguranţă nu se bucură să fie aici. Şi totuşi, uite-o. A venit la mine în cameră. Nu a mai venit de mult timp la mine în cameră.

Nu ştiu ce ştie ea despre ce ştiu eu. Nu am zis nimănui că îmi amintesc — surprinzător, nu? — ce s-a întâmplat. Deci ştie doar dacă şi-a dat seama, iar eu chiar nu am nicio idee dacă este suficient de deşteaptă încât să facă asta. Cu toate că tăcerea mea este un indiciu cât casa, tata nu l-a luat ca atare, de ce ar face-o ea?

— Îmi stai în drum, scuipă cuvintele spre mine, ieşind ură din ea prin fiecare por.

Mdeah, cu siguranţă m-a speriat. Audrey nu mă mai sperie. O făcea până să-l cunosc pe Kaleb, dar acum, în mod foarte ciudat, nu-mi mai este teamă de ea. Nu mă bazez pe el, dar cred că mi-a oferit ceva din convingerea lui că totul va fi bine.

Sau mi-a oferit-o pe toată, pentru că el pare să fi rămas fără ea.

      Sau, mai bine zis, nu m-a speriat niciodată cu adevărat, pentru ca nu am mai avut ceva real de pierdut.

Mă sprijin de birou şi îmi pun mâinile în sân, aşteptând să continue. Aştept ziua în care îmi va spune ceva şi se va da de gol că ştie că eu îmi amintesc. Dacă ştie asta, atunci va face ceva. Iar atunci aş putea face şi eu ceva. Vreau ca ea să dispară şi, pentru prima dată, mă gândesc la asta fără să-mi pese de consecinţe.

— Nu eşti decât o puştoaică răsfăţată care şi-a deschis picioarele în faţa primului tip care i-a apărut în cale şi aşteaptă ca toată lumea să-i acorde milă. Nu ştiam ce uşuratică se ascunde în tine.

Îmi salt sprâncenele, dar rămân calmă. Chiar dacă vorbele ei o să-mi răsune în cap mult timp.

— Chiar crezi că îi pasă de tine? Îi plăcea la tine doar că erai interzisă.

Atuuuunci, de ce nu a venit la tine? Tu eşti mai „interzisă" decât mine.

— Acum, nu mai eşti nici asta, continuă, iar el îţi va face vânt înainte să îţi dai seama ce se întâmplă.

Ridică din umeri, mimând o falsă compasiune pe chipul şi mai fals de la atâta bisturiu şi iese, părând mulţumită de ce mi-a zis.

Dacă aş fi vorbit, probabil aş fi rămas fără cuvinte.

Chicotesc scurt. Eu am un mare avantaj în faţa lui Audrey, iar ea nu ştie asta. Am studiat-o ani întregi şi ştiu ce îi poate pielea şi mai ales ce nu îi poate. Ea nu ştie ce pot face dacă vreau cu adevărat. De când s-a mutat în această casă, am văzut-o în fiecare zi, i-am învăţat tot programul, ştiu ce îi place şi ce nu îi place. Îi ştiu comportamentul ca în palmă.

Îi e teamă. Orice i-a spus sau făcut Kaleb, a făcut-o să intre în alertă, probabil crede că eu îl pun să îi facă rău, aşa că vrea să mă îndepărteze de el. Păi, a întârziat. Dar încercarea ei de mai devreme mă face să-mi pun semne de întrebare. Ce face Kaleb de a pus-o în alertă pe Audrey? Şi cum a ajuns la concluzia că îi face rău din cauza mea?

M-am săturat să o văd în casă. M-am săturat de ea, în general. Se plimbă în jurul meu ca şi cum nu s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Stă pe lângă tatăl meu ca şi cum a adus doar bine în viaţa lui.

Oricât de nepăsător este tata pentru situaţia mea, nu-l mai condamn. Şi eu sunt la fel de nepăsătoare față de situația lui. Spre deosebire de el, eu ştiu ce aş putea face. Dacă i-aş spune adevărul, poate nu s-ar mai culca seara de seară lângă varianta fără prea multă minte a diavolului. El încerca să mă ajute. Că nu a mers, asta e partea a doua, dar a făcut lucruri pentru mine.

Nu ce trebuia, nu când sau cum trebuia, dar a făcut. Eu nici măcar atât nu pot spune despre mine. Poate i-am făcut un bine când l-am lăsat în neştiinţa lui, dar de când l-am văzut pe Kaleb luptându-se cu moartea pentru mama lui încep să mă îndoiesc că am făcut ce trebuia. Kaleb a înfruntat totul pentru mama lui, iar eu nu am înfruntat nimic pentru tata.

Nu am tăcut doar de teamă. Poate nu am tăcut deloc din cauza temerilor mele şi îmi spun asta doar ca să mă simt mai bine. Dacă mi-ar fi fost teamă cu adevărat, nu m-aş mai fi uitat după Kaleb la fel după ce am aflat că îl cunoaşte pe Brent. M-aş fi uitat cu teamă.

În sinea mea, măcar în sinea mea, ar trebui să recunosc că nu am ridicat un deget împotriva lui Audrey. Tăcerea e doar forma mea de răzbunare. Ce credeam merită tata. Dar acum... habar nu am.

Nu ştiu dacă sunt gata să renunţ şi să-mi ajut tatăl. Nu ştiu dacă el merită asta.

Heiii! Ce mai faceţi? Îmi cer scuze dacă vă apăr multe notificări de la acest capitol, dar nu vrea să se posteze. Huh. În fine. Am fost pe 2 în dragoste. Avem coperta nouă. Aproape 90K. Şi o scriitoare foarte, dar foarte fericită :)) . Am tot zis că mă apropii de final, dar momentan mă cam îndepărtez de el, aparent... ideea este că nu mai e mult. Am trecut de jumătate de o grămadă de timp. Nu ştiu câte capitole vor ieşi. Chiar nu am idee. 10/20... sper că maxim 20. Voiam să vă mai rog, cât de frumos pot, nu mai lăsaţi comentarii cu „next". Zău. Am urticarie. Vedeţi că postez des, cât se poate de des. Când nu postez înseamnă că am o problemă foarte gravă, sau am găsit un serial fain... dar în special problema. Am mai făcut un anunţ de genul ăsta acum vreo 30 de capitole şi ştiţi care a fost primul comentariu? Mda, chiar „next" :)) Deci, vă rog, cât se poate de frumos. Nu postez mai repede dacă am 20 de comentarii de genul. Din contră. Mă bucur mult mai mult când văd păreri sau opinii sau... orice altceva în afară de acel cuvânt, da :))) Oricum, ideea acestui anunţ a fost să vă mulţumesc că aţi ajuns aici. Că aţi votat. Comentat. Cine e aici de la început, pentru că aţi aşteptat şi în perioada în care abia postăm. Mulţumesc pentru tot❤️ sper să nu vă dezamăgesc nici de acum înainte.