Descifrand-o pe Emma

Capitolul 28

Ma uit cu nedumerire de zece minute la toate cravatele pe care le detin si tot nu imi dau seama daca as purta una as fi prea serios si daca mi-as lua care are merge. Negrul este clasic, dar si sobru, gri in dungi pare sa nu se potriveasca cu camasa si pantalonii. Voi merge fara cravata, afara deja sunt peste douazeci si cinci de grade si ma fortez in camasa asta, sunt destul de prezentabil pentru o absolvire.
Termin sa-mi pieptan parul si sa-l aranjez ca de obicei, dat pe spate. Imi lustruiesc pantofii si incerc sa imi spun in interior ca sunt multumit de mine.

Banuiesc ca singurul motiv pentru care vreau sa arat bine este pentru ca Sven va fi acolo, aratand fantastic si impunator si o sa mai fie alto colegi de-ai ei, vreau ca Emma sa se simta bine cand vine la mine in vazul tuturor. Pulverizez niste parfum inainte sa ies din apartament.
Merg la masina si ies din parcare, pornind direct aerul conditionat. Ma rog sa nu fie aglomerat, dar pe cine pacalesc, e New York! Cand nu e aglomerat macar putin?

Parchez in fata unei florarii pe care o gasesc in drumul spre Ava si Jack.  Cumpar un buchet de cativa trandafiri galbeni combinati cu alte flori si frunze decorative. Astept langa draguta femeie batrana care inca asaza ambalajul.

— Cerere in casatorie, intalnire, zi de nastere? Care-i ocazia? ma intreaba batrana cu cel mai adorabil glas.
— E absolvirea iubitei mele, nicio cerere din pacate...
— Dar in viitor, poate, poate.
— Sa va auda Dumnezeu, chicotesc si iau buchetul din mainile ei aspre.

Ii las cativa dolari in plus drept bacsis inainte sa plec. Asez florile pe scaunul din fata si plec spre urmatoarea destinatie: casa Avei si a lui Jack. Dureaza mai mult  ca de obicei sa ajung din cauza traficului, claxonez de cateva ori ca sa-i atentionez, in schimb reusesc sa le fac cainele sa latre intr-o veselie.

Ca sa mai treaca timpul ii dau cateva mesaje Emmei s-o atentionez ca o sa ajung in relativ treizeci de minute. Nu are idee ca Ava si Jack vin, desi stiu ca Emma i-a mentionat absolvirea de cateva ori in decursul perioadei cand nimic nu mergea. Nu pot sa nu-mi imaginez cat de fericita va fi cand o va vedea pe Ava, mai ales ca parintii ei nu au putut (sau nu au vrut, mai bine spus) sa vina.

Imi indrept privirea catre poarta cand o aud scartaind. Jack cara cariciorul deja strans, iar Ava o tine pe Vicenza protector la pieptul ei. Ies din masina ca sa deschid portbagajul pentru a indesa acolo caruciorul. Vicenza deja plange si nici nu am plecat... Oamenii de la absolvire nu o sa fie prea fericiti daca ea nu se va opri din plans. Roscata incearca s-o linisteasca, leganand-o in brate.

— Ati luat totul pentru Vicenza? intreb si ii prind degetelele in palma mea uriasa pe langa a ei.
— Tot, sper doar sa poata rezista, spune Ava in timp ce se urca cu copilasul pe bancheta din spate, punandu-si apoi centura.

Ar trebui sa avem un scaun pentru bebelusi in care s-o punem, insa nu exista, asa ca Ava va trebui s-o tina cat de bine poate pe Vicenza, iar eu sa merg atent si fara sa pun frane bruste. Oh, si sa speram ca nu dam de politie...

— O voi lua la o plimbare daca o sa fie prea agitata, ma linisteste Jack.

Ma asigur ca totul e in regula si invart cheile in contact si cand aud sunetul motorului, gandul imi zboara la masina pe care Emma voia sa mi-o dea. Cum o fi facut rost de ea atat de repede? Presupun ca totul e posibil cand ai bani. Daca ar fi stiut sa conduca... Cine stie ce a facut cu masina aia si nici n-as vrea sa redeschid subiectul. Ar aduce prea multa amintiri inapoi de care niciunul din noi nu este fericit sa le aduca in discutie.

— Credeti ca studentii sunt ciudati? Sunt la arte, stiti ce se zice de ei, glumeste Jack.
— Stereotipic, dar probabil ca da, chicotesc. Nici Emma nu e chiar normala daca ne gandim la asta.
— Macar bucura-te ca nu are parul vopsit curcubeu, spune Ava.
— Nu-i da idei, rad si intru in parcarea facultatii plina ochi de masini.