Descifrand-o pe Emma

Capitolul 3

Cand intri deja in a saptea ora de program iti vine sa-ti iei campii, sa te arunci pe geam, sa te dai cu capul de birou, sa-ti tai venele cu rigla din sertar si sa iei la bataie pe oricine intra in birou sau indrazneste sa sune. Dar bineinteles ca daca toata lumea ar face ce ar vrea, lumea ar fi o nebunie si nu ar mai lucra nimani deoarece ar fi in inchisori, nu putem fi toti sedentari pana la urma. Trebuie sa lucreze cineva pentru tara asta. Nu cred ca cineva ar putea sa aiba o slujba pe care s-o iubeasca tot timpul si din toate punctele de vedere. Pana la urma o slujba este o slujba.
Singurul lucru care ma ajuta este faptul ca este vineri.

Am asteptat toata saptamana ca Emma sa dea un semn de viata. Dar bineinteles ca nu s-a deranjat sa dea un mesaj daca sa ma sune n-a vrut. Cel mai probabil ea asteapta ca eu s-o sun pentru ca asa parea ultima data cand am vorbit. Am verificat in ultima saptamana daca are cont pe retelele de socializare, dar nu am gasit mai nimic, doar un cont de Instagram care banuiesc ca este al ei, nu este nicio poza. Fata asta este foarte privata. Nu stiu nimic despre ea in afara de nume si ca ar fi studenta undeva.
Imi fac curaj si trec peste orgoliu, apasand pe ecran ca s-o apelez. Ar face bine sa raspunda. Aud taraitul enervant de cateva ori, dar apoi vocea ei intrerupe sunetul.

— Cine e?
— Nu ai salvat numarul meu?
— Ar fi trebuit? vocea ei pare mai subtire si cu mai putine franturi.

Vocea ei in realitate este putin ragusita dar subtire, feminina, i se frange uneori ca si cand ar fi un baiat cu vocea in schimbare.

— Ti-am dat cartea mea de vizita, iti aminesti? Ne-am vazut de doua ori si de doua ori am vorbit despre asta. Iti suna cunoscut?
— Bine, incepe sa rada scurt printre respiratii. Glumeam, am numarul tau salvat.

Ma ridic de la birou si ma uit pe geamul mare din spatele meu la orasul ocupat, la oamenii care arata mai mult a furnici, la masinile care invadeaza strazile deja mult prea aglomerate. Ma trezesc zambind cand ea incepe sa-mi spuna ca se plictisea si de aia se gandea sa ma pacaleasca.

— Oricum, voiam doar sa-ti spun ca ieri Jack m-a sunat si m-a rugat sa ne ocupam noi de muzica.
— Muzica? Adica sa facem un playlist sau sa angajam o formatie?
— Ambele chiar.
— Ah, chestia cu formatia e cam urgenta presupun. Ar trebui sa incepem sa cautam. Ah, si playlist-ul. Putem face jumate jumate din el.
— Sau il putem face impreuna.

O fac sa sune ca o afirmatie, nu ca o propunere. Ma enerveaza faptul ca ma impinge, ca si cum ar fi mult mai bine daca ne-am vedea tocmai la nunta. Pun pariu ca i-ar placea mult daca i-as propune asta.
Nu spune nimic, nu ma aproba, dar nici nu se opune.

— Emma, esti?
— Da, da... Scuze, ma gandeam la altceva. Spune.
— Il putem face la o cafenea, pot aduce laptopul. In baruri nu e o idee asa de buna, pe tine te lasa sa intri in baruri?
— Am douazeci si doi, eu zic ca ma lasa, pufneste. Tu te mai duci prin baruri, mosulica?
— Sa stii ca mai am doi ani pana la treizeci, poti face glumele astea dupa ce trec de pragul ala. Ce zici sa te iau peste doua ore de acasa?
— Pot veni singura la cafenea. Doar zi-mi unde.

Ma enervez de faptul ca nu ma lasa sa fiu dragut si s-o iau cu masina si ii spun ca ii trimit mesaj cu adresa. Nu inteleg care este problema ei. Nu sunt vreun neserios care ar vrea s-o ia cu masina doar poate, poate, se va intampla ceva, voi avea parte de niste actiune. Nu este vorba deloc despre asta. Asta ar fi ultimul lucru la care m-as gandi cand vine vorba de ea. Nu ca nu este o femeie atragatoare, dar felul in care pune acest zid intre noi ma face sa ma indepartez, nu sa-l escaladez.
Ma mai invart prin birou pana se face ora de placare si strang lucrurile de care am nevoie. Trec pe la baie si ma aranjez putin in oglinda, imi refac si nodul de la cravata. Arat prea profesional cu cravata pentru o cafenea, dar daca as da-o jos as arata chiar caraghios. Poate ca eu o sa fiu cel prea elegant, dar cu siguranta Emma va depune zero efort, nu m-as mira s-o vad intr-o salopeta din aceea de constructii.