Descifrand-o pe Emma

Capitolul 15

Ma asez pe scaunul deja tras la masa din bucatarie si ma uit la plicurile din cutia postala a Emmei. Le are pe toate puse intr-o gramajoara alaturi de promotii si reviste la care s-a abonat. Gasesc plicul pe care l-am primit si eu de dimineata. Incerc sa deschid marginea alba fara sa rup hartia de tot, dar este ca greu fara cutit. Apuc din interior invitatia argintie si citesc scrisul cursiv care e incadrat intre ramuri si frunze impimate in cerneala verde. O pun inapoi si las plicul deasupra cu numele ei la vedere in sus. Emma Rutherford, impunator, nu cred ca l-am auzit mai mult de doua ori sa fie spus. 

— In cinci minute trebuie sa plecam! strig ca sa ma auda din dormitor. 
— Vedetele mereu se lasa asteptate! Emma striga inapoi cu disperare ca o presez sa plecam pentru a treia oara de cand am ajuns aici. 
— Nu suntem noi alea.

Incep sa ma plimb prin hol nerabdator sa fie gata. Arunc o privire in oglinda atarnata pe un perete si-mi mai asez parul, dat, ca de obicei, pe spate, dar si sacoul pe care am ales sa-l port. Camasa inca nu s-a sifonat si n-a iesit din blugi, din fericire. Dintr-o data incep sa aud tocurile Emmei ca se lovesc de parchet la fiecare pas. O vad iesind de dupa usa ca soarele dintre nori. Nu imi pot desprinde privirea de la rochia de culoarea cerului noaptea care ii imbratisaza corpul pana deasupra genunchiilor si care se termina cu doua bretele elegante. Insa, Emma, n-ar fi Emma daca parul ei n-ar sta putin ciufulit si nu si-ar da cu putin negru sub pleoape.

— Ei bine? ma intreaba dupa ce face o pirueta.
— O sa am grija la tipii de la birou, asta e clar, glumesc cu ea si o apropi de mine. Arati superb, iubito, serios.

Mainile ei impodobite cu doua inele se duc spre nodul cravatei si-l desfac. Imi spune ca arata ca dracu' si ca-l va face ea din nou.
Vazand-o asa imi aduce aminte de ziua aceea cand era la restuarant cu unchiul ei, iar eu eram singur si parasit chiar inainte de intalnire. Cine ar fi crezut ca a doua oara o voi vedea eleganta pentru mine?

— Perfect. Asa sa-l faci si tu data viitoare.
— Singur n-am nicio sansa, ridic din sprancene si-mi las mainile pe soldurile ei, pe care le misca mai aproape de mine sub atingerea mea.
— Faceai taraboi ca nu-s gata. Acum nu mergem?

Imi dau ochii peste cap inainte sa-mi presez buzele de obrazul ei si ii deschid usa. Iese dupa ce-si ia o haina lunga pe ea. Drumul spre masina e mai mult tacut, ochii imi aluneca peste corpul ei cand merge in fata mea spre masina. As putea s-o jur ca o face intentionat. Ii deschid portiera, urmand sa intru si eu.

— Pune-ti centura, o cert in timp ce ies din parcare.
— Da, tata, spune pe o ton ironic cand face ce i-am zis.
— Vrem sa ajungem la birou, nu la morga.
— Apropo, nu inteleg ce lucrezi tu. Inteleg ca sunt birouri, dar tu ce faci acolo mai exact?
— Pe scurt, vindem apartamente sau case. Eu nu ma apuc neaparat de vandutul lor, impreuna cu multe alte persoane de la firma, ma ocup de site, tot ce tine de el.
— Aha... Nu te plictisesti?
— Asta-i serviciul, sunt zile bune si zile rele, ridic din umeri si ma concentrez la drum.
— Nu ai ceva de care esti pasionat?
— Obijnuiam sa scriu poezii depresive la facultate, dar m-am oprit. Erau chiar rele, crede-ma, ii marturisesc cu un mic zambet pe chip.
— Eu as citi poezii de un emo Vincent.

Radem si continui drumul spre cladirea care de obicei la ora asta ar fi fost luminata de doar cateva etaje, acum iti sare in ochi de la jumatate de km. Intru in parcarea pentru angajati si imi las masina in locul in care o pun de obicei. O iau pe Emma de mana cand iesim din masina si o conduc spre intrarea principala. Cand intram in holul lung care seamana mai mult cu o receptie de hotel, decat cu parterul unei firme, e liber, iar singura persoana de pe etaj este un bodyguard care abia asteapta sa se termine petrecerea asta si sa plece si el acasa la familia lui. Il intreb unde este toata lumea si imi raspunde morocanos. 
Imi trec bratul in jurul taliei ei si intram in lift, apasand pentru etajul patru. Cu cat urcam mai mult, glasurile oamenilor sunt din ce in ce mai aprinse si mai insufletite. Usile se deschid, desfasurand in fata noastra cativa oameni care se plimba cu cate un pahar cu picior, care se sprijina se pereti si vorbesc in mici grupuri, sau pur si simplu nu au energia necesara sa socializeze si stau pe canapelele din hol pe telefon. Muzica pare sa fie aceasi cu cea din lift, poate sa fie mai plictisitor de atat? Trec pe langa cativa colegi de etaj si le fac cunostiinta cu Emma in trecere. In fata, langa o masa pe care s-au pus pahare si sticle de bautura in galeti cu gheata il vad pe Tom. Asta ar fi o buna oportunitate pentru Emma, pentru viitorul ei, cine stie cand se va mai ivi ceva.