Descifrand-o pe Emma

Capitolul 12

Aud alarma telefonului cum suna cu ecou in camera si ma intind s-o opresc imediat. Stau cu ochii inchisi si cu fruntea lipita de cearcaful cald. Stiu ca trebuie sa plec dar, vreau sa vorbesc cu Emma. O voi suna la serviciu, n-o sa pot lucra daca ma voi gandi numai la discutia pe care o voi avea cu ea. Imi deschid ochii si ma uit spre partea ei, dar spre surprinderea mea, in locul ei a ramas doar perna si urma corpului ei. Trebuie sa fie la bucatarie. Imi indrept spatele si ma ridic din pat, uitandu-ma putin prin camera. Aseara am fost prea tulburat ca sa ma uit in detaliu, si acum ma simt putin rau, dar sunt mult mai bine. Ma gandesc daca ar trebui sa ma imbrac mai intai, dar nu cred ca ar deranja-o daca as ramane asa, nu mai suntem cum eram inainte, am lasat la o parte inhibitiile. Ies din incapere si urmez holul ca sa ajung in bucataria goala. Pe masa nu este niciun bilet si nici pe frigider. 

— Emma? ii strig numele destul de tare, insa nu primesc niciun raspuns.

Verific baia si camera in care picteaza si tot nimic. Atunci presupun ca ma voi duce si eu la serviciu. Slava cerului ca am masina parcata, pot trece repede pana acasa sa ma schimb, doar nu ma pot duce la serviciu in hainele astea. Ma imbrac si sunt tentat s-o sun, dar ma fortez sa n-o fac. Vreau sa vad daca atunci cand va veni acasa si nu voi fi ma va suna. Ma imbrac rapid si ies in hol, luandu-mi haina si incaltamintea in picioare. Incerc usa de la apartament, bineinteles ca este incuiata, la ce ma gandeam? Incep sa cotrobai dupa o cheie de rezerva, dar ma dau batut dupa zece minute. Okay, iar voi suna eu primul. 
Raspunde rapid cand o sun.

— Neata, imi spune destul de vesela.
— Emma, trebuie sa plec la serviciu, voiam sa raman ca sa vorbim, dar ai plecat inainte. Unde iti tii cheia de rezerva?
— Baga-mi-as... Nu m-am gandit la asta cand am plecat. Nu am o cheie de rezerva...
— Vorbesti serios? Sunt inchis aici?
— Uite, incerc sa plec cat de repede voi putea de la cursuri. Imi pare rau, nu m-am gandit nicio secunda. 
— Pai presupun ca te astept, ii spun, timp in care ma descalt si-mi las haina in cuier, din nou.
— Nu ai de ales, rade scurt. Incerc sa ajung intr-o ora sau doua. Pa!

A trecut o ora si ea inca nu a venit si nu mi-a dat niciun mesaj. Am incercat sa-mi ocup timpul cu diverse lucruri, precum incercarea de a ma spala pe dinti fara a folosi o periuta de dinti. Am luat chiar si maieul acela uitat de pe canapea si din pura gelozie l-am rupt si aruncat pe geam. Daca as fi putut sa-i fi dat foc, as fi facut un adevarat foc de tabara.
Incep sa ma plictisesc destul de mult aici. Ar trebui sa profit de ocazia asta, daca ea nu e aici macar pot sa mai aflu cateva lucruri despre ea. Pana la urma casa este locul ei privat, fara minciuni aici, fara secrete, pur si simplu ea, fara niciun paravan. Decid sa intru in camera care dupa parerea mea este cea mai personala, sau asa ar trebui sa fie, avand in vedere ca este o artista si poate ca sa exteriorizat prin tablourile ei, eu nu pot intelege exact sentimentele si emotiile pe care le are, dar ea sigur stie. Apas pe clanta, iar camera alba cu pereti patati este mai aglomerata de diferite tablouri ca data trecuta. Sevaletul este pus in colt si momentan nu este nicio dara de culoare care sa pateze panza. Trec cu degetele pe langa niste tablouri asezate in picioare si ma opresc la niste caiete puse intr-o mica gramada. Ma asez turceste pe parchetul rece, luand in mana unul dintre caiete, rasfoindu-l. Oare s-ar supara daca ar sti ca-i umblu printre astea? Caietul asta pare sa fie numai si numai de schite. Vad diverse desene, mai diferite fata de ceea ce picteaza ea de obicei. Unele sunt chiar si colorate si-mi aduc aminte de operele abstracte ale lui Picasso. Iau al doilea caiet in care vad ca revine la genul ei de picturi. Undeva pe la final vad ca s-a apucat de schitat diverse portrete. Recunosc cateva vedete de film pe care a incercat sa le contureze, dau pagina cu pagina pana ajung la una care ma incremeste. Un potret de-al meu. Nu stiu daca doar vreau sa cred atat de mult ca eu sunt incat sa mi se para ca este sau chiar este. Toate liniile, umbrele, hasurarile duc catre trasaturile mele. In portretul asta zambesc larg, mi se pare ca arat ciudat cand o fac, ochii mi se micsoreaza si imi apar mici linii in colturile ochilor, si ea a observat asta aparent. Dintr-o data aud cheile in usa si ma blochez. Pun celalalt caiet la loc si ma pregatesc sa-l inchid pe cel cu portretul, ridicandu-ma in acelasi timp. Ii aud pasii pe hol, cred ca spre dormitor. Merg spre usa si cand o deschid, o gasesc in hol, chiar venind spre usa. 

— Hei, spun nonsalant. 
— Te uitai la tablouri?
— Aham, ii raspund, inchizand usa in spatele meu.
— Ce parere ai?
— Minunate, ca intotdeauna! 

Stiu ca sunt bune, chiar daca nu m-am uitat. Am vazut ca are talent. Incerc sa schimb subiectul pentru ca nu ma simt confortabil vorbind aiureli. O intreb cum a plecat de la cursuri si o las sa-mi povesteasca. Ma asez pe un scaun si o rog sa se aseze si ea. Buzele imi ard si vreau s-o sarut si sa-i mangai obrajii, sa-i dau parul pe spate, dar toate aceste ganduri sunt urmate de subiectul discutiei pe care trebuie s-o avem.

— Aseara... a fost vina mea ca am venit beat, dar nu asta este ideea. Vreau sa stiu ce vrei tu, ii spun cu un nod in gat.
— Stiu ca vrei sa ma despart de el, mi-o arunca in fara fara vreo urma de emotie.
— Nu ne poti avea pe amandoi! Si oricum, cine este tipul asta? Nu-mi amintesc ca Ava sa il fi mentionat vreodata.
— Asta pentru ca nu stie de el...

Ma ridic de pe scaun si incep sa ma plimb prin bucatarie, nu vreau sa ma enervez, vreau sa raman calm, dar nu pot fi cand nu-mi dau seama ce emotii are.

— Aseara ai spus ca nu poti fii indragostita de doua persoane, dar poti fii de una si mi-ai lasat de inteles ca eu sunt acela. Ai spus asta doar ca sa ma calmez sau chiar era adevarat?
— Opreste-te, ma ametesti. Vino aici, ma roaga, iar eu vin in fata ei. Mai bine. Vreau sa ma crezi cand iti spun ca sunt indragostita de tine. Stiu ca ti-am spus sa nu iei in serios nimic din ceea ce spun, dar de data asta vorbesc serios. Sunt indragostita de tine, Vincent, si asta ma sperie ingrozitor, imi marturiseze si se uit la mine  in sus. Tie nu ti-e frica?
— Imi este. Nu vreau sa fiu ranit.
— Nici eu.

Dar ea m-a ranit, m-a mintit.

— Atunci de ce m-ai mintit?
— Pentru ca daca ai fi stiut nu te-as mai fi interesat. Apoi m-am gandit sa pun capat chiar daca nu asta e ceea ce voiam.

Degetele ei se joaca cu tivul plovarului meu in timp ce-mi vorbeste si-si mai lasa privirea in jos.

— Nu pot fi cu tine daca nu pot fi singurul. Dar daca eu sunt cel de care esti indragostita, de ce nu m-ai ales de la bun inceput pe mine si ai continuat si cu el?
— Nu puteam risca. Pe el il stiu de mai mult timp, de cativa ani. Nu m-am putut arunca in bratele tale, Vincent, trebuie sa intelegi. Si, el m-a ajutat cu o groaza de rahaturi.
— As putea face orice pentru tine, Emma, orice, scumpo. Nu stiu cine este acest tip, nu stiu istoria voastra, dar stiu ca te-as putea iubi mai mult decat a facut-o el vreodata. Doar ca nu vreau sa iubesc fara sa fiu iubit. Nu sunt pentru asta, asa ca va trebui sa alegi.

Ofteaza si-mi ia mijlocul in brate, lasandu-si capul lipit de abdomenul meu. Imi trec mainile prin parul ei si ii mangai ceafa.

— Nu vreau sa te presez, nu vreau sa te grabesti. Te las sa te gandesti, ma suni cand ai luat o decizie.

Da din cap si-si da niste suvite dupa ureche. Se ridica de pe scaun si imi ajunge pana la barbie, acum fiind chiar in fata mea. Isi intinde bratele, punandu-le in jurul gatului meu, loc in care ii simt si respiratia calda. O iau si eu in brate cu dubii. Pare a fi o imbratisare de despartire sau din mila. Momentul nostru este intrerupt de telefonul meu care suna. Imi cer scuze si verific cine ma apeleaza. Mama? Abia am vorbit ieri. Ma departez si ii raspund pentru ca daca n-o fac se va ingrijora. Vocea ei este vesela si ma intreaba daca ma deranjeaza, ii spun ca am putina treaba, dar pot vorbi daca este ceva urgent. 

— Voiam doar sa-ti spun ca maine venim. Este in regula, dragule?
— Sigur ca da, nu ma asteptam sa veniti atat de repede, chicotesc cu nervozitate. Dar e in regula. 
— Okay, okay, te las atunci. Suna-ma cand pleci de la serviciu. Pa!

Inchid si expir adanc. Ii iubesc din tot sufletul si ma bucur ca ma viziteaza, dar deja ma ingrijoreaza intrebarile pe care mama mi le va pune, uitandu-se la mine cu ochii unui catelus. Imi pun telefonul in buzunarul de la spate si imi ridic privirea catre Emma care s-a asezat inapoi pe scaun, stand turceste. Imi dau cu mana prin par, nestind ce altceva as putea sa-i mai spun.

— Ar trebui sa plec... 
— Ai treaba?
— Da, putina, ii raspund in timp ce ma echipez. Gandeste-te si suna-ma orice ai alege.

Nu primesc niciun raspuns din partea ei, nu a venit la usa cu mine, asa ca ies pur si simplu si ii inchid usa cu grija pentru a nu face zgomot. Trebuie sa-l sun pe Jack cand ajung acasa, simt nevoia sa vorbesc cu el, sa ma deschid putin fata de el. 

A/N: septembrie ):