Descifrand-o pe Emma

Capitolul 24

Daca as fi facut cateva lucruri diferit, viata mea ar fi fost complet diferita. Daca nu m-as fi dus la colegiu nu as fi ajuns in New York, nu as fi fost prieten cu Jack si Ava, nu as fi cunoscut-o pe Sarah si nu m-as fi casatorit si divortat de ea, apoi n-as fi intalnit-o pe Emma care mi-a zdruncinat complet existenta.
Sunt multe lucruri pe care as fi putut sa le fac diferit, precum sa nu ma casatoresc atat de tanar, sau sa nu fi acceptat infidelitatea Emmei de la inceput etc.

Gandurile imi sunt imprastiate si tot ceea ce vreau in momentul asta este sa ma adun si sa-mi revin. Insa, cum as putea sa functionez cand telefonul imi suna si imi vibreaza din ora in ora? Simplu, nu o fac. Zi si noapte ma foiesc nervos si cu ochi obositi, simtindu-ma iritat de orice.

Stau intins in patul asta de naiba stie cate ore pentru ca este sambata si nu am vreo responsabilitate azi. Privesc tavanul si mica crapatura ce da spre geam pe care n-am mai observat-o pana acum si ascult cum picaturile bat in geam ca niste pietricele. Salteaua se scutura scurt pe pielea mea cand telefonul imi vibreaza. Il ridic pentru a mia oara si citesc al treilea mesaj lasat de Emma in dimineata asta.

"Inceteaza sa ma mai ignori si raspunde, te implor. M-am saturat sa vorbesc singura. Macar lasa-ma sa inteleg ca nu ma mai vrei deloc. Linistea ta nu imi demonstreaza nimic".

Ma ridic cu greu din pat si ma misc spre geam ca sa-l deschid. Privesc oamenii care trec pe strada purtand deasupra capetelor lor umbrele colorate si ma gandesc cum ar fi daca ai fi un trecator si o persoana s-ar arunca de la etaj chiar in fata ta. Cu siguranta as fi traumatizat. Dar daca as fi eu persoana care ar sari? Ma gandesc la tampenii, asta este clar.

Cum as putea sa fiu cat de cat pozitiv cand nu stiu ce sa fac cu mine? Ma simt ca un mare ratat. Ma simt vinovat si ca merit ceea ce patesc.

Ma schimb si fac un dus in incercarea de a ma bine dispune si de a ma face sa vreau sa ies din casa macar ca sa fac niste cumparaturi, dar din pacate ma gasesc tot in patul nefacut, ascultand obsesiv mesajele audio lasate de Emma. Reusesc sa ma opresc si sa citesc niste articole de doi bani ca sa imi iau gandul de la ea.

Tresar la auzul soneriei mele de la usa. Cel mai probabil sunt vecini care imi vor cere ulei sau zahar. Merg si deschid larg usa, regretand imediat cand o vad pe Emma. Din implus vreau sa inchid usa, insa isi pune piciorul si ma opreste.

— Gata cu asta, Vincent! ii aud enervarea din voce.

Ma uit la haina ei fleasca din cauza ploii si la parul ei care a inceput sa se onduleze la varfuri.

— Imi este frig, sunt deja racita si vreau sa te aud vorbind, ma priveste ca un copil suparat.
— Okay, intra, spun cu jumatate de gura.
— Multumesc.

Intra si isi da haina jos pe care o agata in cuier si se descalt de cizme. Face cativa pasi in bucatarie si se multumeste sa se sprijine de bufet.

— Nu stiu ce sa-ti spun.
— Spunem ceva simplu?
— Hm? ma incrunt.
— Vrei sa incetez sa te caut si sa ma prefac ca nimic nu s-a intamplat?

Ma fastacesc si ma asez pe un scaun. De fiecare data imi pierd cuvintele cand sunt cu ea, parca am uitat sa vorbesc. Cu  greu imi aduc cuvintele sa imi paraseasca gura.

— Crezi ca nu mi-ar fi usor sa iti spun sa dispari? Incerc sa te iert si sa ma vindec,  dar o faci sa-mi fie foarte greu pentru ca de fiecare data cand te vad ma dai pesre cap, Emma! ii spun exasperat. Cred ca stii ca ai efectul asta asupra mea si continui sa ma pui in impas. Vreau sa te iert ca sa fim prieteni, dar cum poti sa fii prieten cu cineva pe care vrei s-o saruti si sa ii tii mana?
— Nu poti...

Imi frec fata si privesc in jos.

— Imi pare rau, o aud spunand aceste trei cuvinte pentru a suta mia oara.
— Nu vreau sa aud cuvinte, vreau sa vad fapte.