Descifrand-o pe Emma

Capitolul 23

Dimineata apare ca o mare palme peste fata care ma trezeste din betia de aseara care ne-a adus pe amandoi in pat. Ne-am amintit aseara o parte frumoasa a relatiei pe care am avut-o, atractia trupeasca n-a disparut niciodata, si poate asta ne-a facut si atunci si acum sa ne mai dam o sanasa. Ii privesc pe sub genele inca adormite spatele, curbele cum se lates de la talie in jos si gropitele de la spate. Simt un gol in stomac si nu e numai pentru ca imi este rau, ci pentru ca in lumina asta frumoasa a rasaritului, o vad pe aceasta femeie superba si realizez ca gandul imi este tot la Emma.

Stiu ca Sarah acum ii priveste tabloul si se simte josnic, stiu ca vrea sa plece cat mai repede. Si o inteleg perfect.

Imi dreg vocea, facand-o sa tresara. Ma ridic in coate si imi dau parul din fata. Fara sa se intoarca spre mine ia cearceaful pe care il strange in jurul corpului ei gol. Hainele noastre nu sunt la vedere pe podea sau prin camera, probabil au ramas la bucatarie.

— Hei, vrei sa iti fac o cafea, spun pe un ton mult prea prietenos pentru situatia de fata.
— Nu, sunt bine, isi ridica privirea si ii vad fata intr-un sfarsit.

Ochii sunt limpezi, dar nasul este inrosit.

— Trebuie sa vorbim, imi spune si se asaza cat mai mult pe margine.

O privesc atent si gata s-o ascult, desi stiu deja ce va spune. Si ma bucur, pentru prima oara ca o va spune ea.

— Totul a fost o greseala, nu trebuia sa ne vedem, nu trebuia sa bem, nu trebuia sa vin aici si sa..., isi scutura capul ca sa scape de amintirile noptii trecute.
— Stiu... Nu facem nimic altceva decat sa ne amagim, o completez, avand un nod in gat.
— Dar, poate ca a fost bine, stii? Mi-am dat seama ca noi trebuie sa ramanem in trecut. Si cred ca si tu ai realizat cate ceva, spune si se ridica.
— Hm?

Ma ridic sa-mi iau din dulap o pereche de boxeri pe mine si un tricou.

— Nu stiu, Vincent. Tot ceea ce stiu este ca ai tabloul ei pe perete si ca in somn numele ei e singurul pe care-l murmuri, imi arunca cuvintele in fata inainte sa iasa in hol.

Vorbele ei ma lovesc ca niste sageti si ma fac sa merg direct la tablou ca sa-l dau jos. O urmez apoi repede in bucatarie si o gasesc schimbata in rochia de aseara. Se incalta deja si nu tresare la aparitia mea. Pare aproape ca ma ignora.

— Stai, Sarah, ii spun cand pune mana pe clanta.

Se intoarce si ii pun mana pe brat, facand-o sa se incrunte.

— Nu vreau sa se termine din nou asa. Nu vreau sa ma urasti, pemtru ca stiu ca eu am facut-o si te-am invinovatit mereu pe tine pentru faptul ca relatia noastra nu a mers. Asta este tot ceea ce vreau, sa nu ne detestam.

Ma priveste cu aceasi ochi albastri si limpezi, dar care par sa se incalzeasca. Da din cap si-mi arunca un zambet inainte sa iasa, lasandu-ma singur in apartamentul asta neinsufletit. Un fior ma trece cand imi dau seama de cat de multa liniste e si cat de gol e totul, inclusiv eu.

Nu mi-am parasit biroul astazi, am fost un angajat care si-a facut treaba, nu s-a implicat in activitatile sociale, doar am stat pe scaunul asta holbandu-ma la ecranul calculatorului. Timpul s-a scurs repede pentru ca mintea a fost in multe locuri azi, desi am incercat din rasputeri sa fiu concentrat, n-am putut.

Cand observ ca mai este doar un sfert de ora pana ca programul meu sa se sfarseasca, incep sa strang totul si sa iau un dosar pe care seful m-a rugat sa i-l duc lui Tom. Cand ma gandesc ca puteam sa am eu postul lui, parca vreau sa-mi smulg parul.
Acum postul din Ohio ma face sa ma intreb daca l-as fi acceptat si m-as fi mutat acolo, m-as fi simtit mai singur, pentru ca, luam in considerare ca oricum relatia mea cu Emma ar fi esuat.