Descifrand-o pe Emma

Capitolul 6

— Imi imaginez apartamentul tau ca fiind foarte stilat, curat, cu mobila de sticla sau lemn negru, impecabil fara nicio zgarietura. Cred de asemenea ca ai pereti albi. Oh, si o camera speciala pentru biroul tau.

Emma isi flutura mainile prin aer cand incearca sa-mi explice viziunea ei despre cum arata locul in care locuiesc. Scara mea nu arata mai bine ca a ei, deloc, dar felul in care isi imagineaza ea apartamentul e cu mult departat de realitate. Deschid usa blocului cu cheia, mentinand-o deschisa pentru a trece ea prima.
Ma opresc la cutia postala pentru a-mi lua corespondenta care consta in facturi si reviste de la supermarket-uri cu cele mai noi reduceri.

— Uau, la tine in bloc usile liftului se inchid si se deschid singure, parca sunt la mall. La mine trebuie trase manual, ce demodat.
— Tu oricum nu iei liftul la tine, ii zambesc si apas pe buton sa se deschida usile. Si in plus, liftul e singura parte buna din blocul asta.  
— Mai bine decat nimic, stii ce zic?

Rad, aruncand o privire in oglinda. Am avut zile in care am aratat si mai bine.

— Te anunt de pe acum ca apartamentul meu nu e asa cum ti-l imaginezi tu. Descrierea se potriveste mai mult cu locul in care locuieste Christian Grey. Ai vazut filmul, nu?
— Nu cred ca exista persoana care sa nu-l fi vazut sau macar sa nu fi auzit de el.
— De acord.

Spunand aceste cuvinte, usile se deschid iar noi pasim in holul scunfundat in liniste si intr-o lumina difuza a unui bec care ramame aprins in permanenta. Chiar si palpaie, creeand un cadru de film horror parca.

— Arata mai dragut jos, Emma se tine aproape de mine cand merg spre usa din partea opusa a liftului.
— Aparentele insala, vezi? 

Imi caut cheile in buzunar pana dau de brelocul pe care sunt puse si aud clinchenitul lor.
Bratele Emmei se infasoara in jurul meu, urmand un icnet din partea ei. Intunericul holului se accentueaza din cauza becului care a cedat, dandu-si ultima palpaiala.
Din fericire, de la etajul de deasupra mai sunt cateva fire raslete de lumina care traverseaza holul, dar nu indeajuns cat Emma sa nu se fi speriat (sau eu). As fi ipocrit sa spun ca nu m-am temut in secundele alea, cine nu ar fi?

— Sa-mi bag, Vincent, deschide usa aia!
— Nu vad nimic, lumineaza cu telefonul incuietoarea. Linisteste-te, nu suntem in Maniac, glumesc cu ea.
— Nu e momentul potrivit sa aducem aminte de filmul ala, mai ales ca tipul avea doar tipe ca victime.

Isi scoate telefonul si foloseste lanterna incorporata sa lumineze locul in care se introduc cheia. Mainile inca ii tremura dupa sperietura. Reusesc sa deschid usa intr-un final, dupa multe injuraturi suierate. Emma aproape ca sare pragul si ma trage si pe mine de brat. Aprind lumina din hol, momemt in care Emma rasufla usurata si se lasa sprijinita de usa inchisa.

— Ce ghinion sa se arda chiar acum becul.
— Sa stii ca eu nu ies pe hol inapoi pana maine dimineata, isi ridica sprancenele intr-un mod caraghios.

Adica ramane peste noapte? Glumeste? Nu putem dormi in acelasi pat, putem, dar ar fi straniu, m-as simti inconfortabil si cel mai probabil si ea. As putea s-o las in dormitorul meu, iar eu sa raman pe canapea, asa ar fi cel mai frumos din partea mea, dar exista o singura problema. De cand au venit Jack si Ava la mine si au vazut tabloul in sufragerie m-am gandit sa-l mut in dormitor din cauza nuditatii lui, respectiv a Emmei. Si l-am mutat in dormitor pe peretele din fata patului si nu pentru ca sunt vreun obsedat care si-ar putea freca-o in pat uitandu-se la tabloul ala, ci pentru ca ala era singurul perete pe care merge cel mai bine sa-l asez, sau din simpla lene pentru ca acolo deja era un cui in care a fost agatat mai de mult un alt tablou. 
Dar poate glumeste, da, glumeste. 

— Punem ceva de baut, hm? o intreb dupa ce ma descalt si-mi las haina in cuier. 
— Nici nu stam la discutii, chicoteste si ma urmeaza in bucatarie unde isi trage un scaun si se asaza. 
— Arati minunat, ma trezesc spunand cand o surprind uitandu-se in telefon la reflexia ei,