Descifrand-o pe Emma

Capitolul 27

Conduc si cant impreuna cu Emma ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, cand telefonul meu ne opreste si ma face sa opresc radioul pentru ca vad numele lui Jack pe ecran. Ii raspund si il dau pe difuzor.

— Da?
— Vincent, Doamne, bine ca ai raspuns, imi spune parca grabit. Spune-mi te rog ca te poti intoarce la restaurant.

Emma sta tacuta si doar imi arunca o privire care ii denota confuzia.

— Ce s-a intamplat? intreb, simtind disperarea din glasul lui.
— Ava... Ava nu se simte bine, nu stiu ce s-a intamplat, ofteaza, te rog vino!
— Sigur, nu plecati, ajung imediat.

Virez imediat, reusind sa fiu claxonat si injurat de cativa soferi, dar nici nu-mi pasa. Vreau doar sa stiu ce se intampla cu ei.

— Doar nu crezi ca sarcina Avei...
— Sper ca nu, o tai pe Emma pentru ca nici nu vreau sa ma gandesc la asa ceva.
— Lasa-ma undeva, ar fi mai bine sa nu vin cu voi.
— Inceteaza, vii cu noi si in plus, nu mai e timp pentru asta.

Trec de masini si de semafoare fara sa imi peste ca as putea sa primesc vreo amenda sau ca as putea sa fac vreun accident. Parchez masina si ii spun Emmei sa ma astepte in masina ca venim imediat. Doar da din cap pentru ca stie ca nu e momentul sa intervina.

Intru in restaurant si ii vad pe cei doi inca la masa. Observ direct ca Ava sta garbovita si-si imbratiseaza burtica. Ceva cu siguranta este in neregula si cum il stiu eu pe Jack, deja este panicat peste masura si gata sa lesine.

— Slava cerului! exclama Jack cand ajung in dreptul lor. Haide, scumpo, poti sa mergi, nu?

Ava da din cap si se ridica de la masa, mormaind injuraturi la fiecare pas pe care il face. Mana nu ii paraseste burtica pe care o mangaie fara incetare ca si cum ar incerca sa-i transmita fatului ca totul o sa fie bine.

Avei nici nu pare sa-i pese ca Emma vine cu noi, e prea ocupata sa gaseasca o pozitie cat de cat comoda pe bancheta din spate. Ma dau ca sa il las pe sotul ei sa fie alaturi de ea si sa ii sarute crestetul.

— La spital? intreb.
— Cred ca e evident, raspunde Emma, incercand sa destinda atmosfera asta tensionata.

Pornesc si pe cat de repede as vrea sa conduc, pe atat de mult vocea din capul meu imi reaminteste ca acum este un copil la mijloc si nu ne permitem niciul dintre noi sa facem vreun accident.

— Cum te simti? bruneta isi intoarce capul spre Ava.
— Ca si cum cineva imi da pumni contstant in abdomen, dar asta ar fi pe putin spus.
— A cata luna e? intreb.
— A saptea, dar nu poate naste acum, Jack imi raspunde, fiind acompaniat de geamatul de durere al Avei. E mult prea devreme...

Incerc sa ma concentrez cat de bine pot la drum, insa cu agitatia pe bancheta din spate e destul de greu. Incerc sa spun in gand o rugaciune in speranta ca ii va ajuta, mama ar fi mandra de mine.

Emma se intoarce din nou spre Ava si ii spune ca mai avem putin ca s-o linisteasca. Ofteaza apoi cand se intoarce si murmura ceva doar pentru ea. Isi musca buzele cu nervozitate si priveste pe geam, gandindu-se poate  cum a ajuns in situatia asta.

Virez si vad spitalul in sfarsit. Opresc ca sa vorbesc cu portarul care ma lasa imediat sa parchez. Cand trag frana de mana si scot cheile din contact, aud cum usa se deschide si Jack iese, tinand-o in bratele lui pe Ava. Ii spune ca poate merge si singura, dar stim toti ca nu este asa.

Eu si Emma mergem in urma lor si ne dam seama ca Jack nu poate umbla cu Ava asa, el trebuie sa caute un doctor sau o asistenta.

— Stam noi cu Ava, du-te, ii spun din prag.
— Nu o pot lasa.
— Au dreptate, du-te, Ava il contrazice. E okay, dragule.