Descifrand-o pe Emma

Capitolul 10

Imi simt capul greoi, pleoapele la fel, mainile imi sunt agitate in schimb, iar gandurile bune mi-au parasit de mult capul. Pe buze simt gustul tare de alcool, buzele ei, nu ale mele. Tot ce pot simti pe ale mele sunt buzele ei. In general vorbind. Tot corpul meu mi se pare sa cantareasca parca tone in loc de kilograme. Caldura excesiva imi strabate sirea spinarii si-mi face parul sa se zbarleasca sub apasarea palmelor si a degetelor ei care sapa intre clavicula si umar. Imi odihnesc mana pe exteriorul cald al coapsei ei si simt ca agitatia dispare incet. Soldurile i se lipesc de ale mele, urmand ca mainile ei sa treaca prin parul meu, poposind apoi pe ceafa.
Desi, inca respirand greu, cand o vad ca-mi zambeste, ii intorc gestul. Nu ma pot controla cand ma priveste intens.
Cu greu ma las langa ea, cu atata usurare cand capul mi se odihneste pe perna moale. Imi inchid cateva momente ochii si cand ii deschid, patura data de hotel ne acopera pe amandoi.

— Maine o sa beau doi litri de apa, e clar.
— Ma alatur, ii raspund dupa ce imi pun bratul in jurul ei. Si pastile.
— Doua tipuri pentru mine, chicoteste obosita.

Se impinge mai mult cu corpul in al meu, fiind complet lipiti. Somnul ma curprinde repede, dar nu mai repede decat pe Emma.

Ochii mi se impotrivesc si nu vor sa se deschida, parca ar fi lipiti. N-aud absolut nimic, este o liniste de mormant si de asemenea destul de frig. Imi rostogolesc trupul spre centrul patului si il gasesc mai rece. Emma s-a trezit? Imi frec ochii pana ii oblig sa se deschida. Pe perna ei turtita gasesc o pagina rupta destul de prost din carnetul ei. Clipesc des pana mi se clarifica imaginea si pot citi ceea ce mi-a scris. Scrisul e cam sters si pare ca biletul mi l-a scris cu un creion tocit si in graba intrucat propozitiile sunt destul de inclinate, iar literele deformate. 

"Buna dimineata! Imi pare rau ca-ti spun asta printr-un bilet. Unchiul meu era in zona si parintii mei l-au anuntat sa ma ia, ei stiau ca sunt la hotelul asta cu tine. A trebuit sa merg cu el, ai mei erau ingrijorati presupun. Nu am vrut sa te trezesc, de aceea iti scriu acest bilet. Imi pare rau... pentru aseara, pentru tot."

Incerc sa-mi dau seama daca tot ce mi-a scris este o minciuna, o abureala sau chiar adevarul? Nu pot sa nu ma gandesc ca a plecat pentru ca a vrut sa evite vreun moment stanjenitor dintre noi doi. Inteleg ca ce s-a intamplat aseara nu a fost poate ce a vrut sa se intample intre noi, dar amandoi suntem adulti, nu putem fugi unul de altul. 
Ar trebui s-o sun? Ca sa-i spun ce? Dar daca n-o sun poate crede ca sunt suparat... Nu, nu, nu o voi suna, am sunat destul, si poate as avea de ce sa fiu suparat. 
Ma ridic din pat si-mi intind spatele care ma cam doare din cauza saltelei. Imi pun boxerii de pe jos pe mine si merg direct in baie sa-mi fac un dus ca sa-mi mai limpezesc gandurile. Nu reusesc, cu fiecare strop care-mi loveste fata cate o amintire cu Emma de aseara imi trece prin fata ochilor. Ies de sub jetul fierbinte dupa un timp mult prea prelungit si incep sa ma pregatesc de plecare. Inainte verific cosul de la gunoi ca sa fiu sigur ca ce s-a intamplat aseara a fost protejat. Nu a fost. Iau biletul si mi-l pun in buzunarul blugilor.  Parasesc camera si predau cheia. Conduc acasa si n-am chef de nimic. Vreau sa merg si sa ma uit la un film, sa mananc niste cartofi prajiti si sa ma culc. Si chiar asta fac.

Dupa un weekend prelungit parca ma simt si mai obosit la sfarsitul primel zilei de munca. Imi strang toate cele necesare si ies. Pe coridor imi vad cativa colegi cu care vorbesc mai des. Sunt stransi intr-un cerc. Merg spre ei si vad in mainile lui Tom un dosar. 

— Care-i treaba? 
— Vincent, hei! Ti-am simtit lipsa ieri, Tom imi zambeste si mareste grupul ca sa intru si eu. 

Ii salut si pe ceilalti.

— Ce-s cu pozele? Sunt de la o galerie?
— Nu, nu, sora mea cunoaste pe cineva care are o galerie, in fine, poti si cumpara tablouri acolo, si un prieten m-a rugat sa ii includa si lui cateva opere. Le-am facut poza ca sa i le arat ei. 
— Oh, interesant, ma uit peste fotografii si gandul imi zboara imediat la Emma. Crezi ca ar mai accepta, un tablou sau doua? 
— Nu stiu, Vincent... Presupun ca as putea s-o intreb. 
— Crede-ma, nu vei regreta. Sunt tablouri foarte bune. Iti pot trimite niste poze diseara?
— Sigur. Dar daca nu va fi de acord, te rog sa n-o iei in nume de rau, imi spune in timp ce strange toate pozele inapoi in dosar. 
— Doamne fereste. Multumesc mult de tot!