Damian
Ce repede a trecut timpul. Parcă mai ieri veneam pentru prima dată în acest loc să mă căsătoresc cu Merliah, iar acum, sfârșitul de toamna ne găsește stând împreună în dormitor.
Stăm la fereastră, înfășurați într-o pătură. Soția mea stă cu spatele lipit de pieptul meu.
Merliah ține o carte pe genunchi și soarbe dintr-o cană de ciocolată caldă.
Frunzele colorate cad doar la o adiere ușoară de vânt. Diminețile și serile sunt răcoroase și ne încălzim cu o ceașcă de ceai. Ploile par că nu mai au sfârșit. Covorul de frunze din grădină foșnește la fiecare pas timid. Cerul e mai mereu gri sau de un albastru închis care te vrăjește.
O îmbrățișez și o țin strâns la pieptul meu.
Zilele trec rapid și în curând o să vină crăciunul. Vreau să îi fac un cadou frumos. E primul nostru crăciun împreună și vreau să îl țină minte.
-La ce te gândești, mă întreabă lăsând capul pe spate.
-Că e frig și tu îmi încălzești sufletul cu iubire, cu fericire. Mă alimentezi cu atâtea sentimente pozitive încât trec peste anotimpul ăsta rece și trist. Iubirea ta îmi dezgheață sufletul. Iubirea ta face să răsară soarele și acum. Iubirea ta alungă vântul și zilele ploioase. Fără iubirea ta nu aș putea supraviețui.
-Eu nu aș putea supraviețui fără tine.
Îi iau cana din mână și o așez pe podea.
-Hei, spune.
O sărut pe buze și o privesc în ochi.
Se strâmbă la mine ca un copilaș.
-Nu te iert. Mi-ai luat cana din mână și nu am terminat ciocolata caldă.
Râd și o sărut din nou.
-Aproape că te-am crezut.
O prind de mijloc cu ambele brațe și mă ridic cu ea.
-Damian! strigă râzând și își ridică genunchii la piept. Lasă-mă!
O așez pe pat și mă duc să iau telecomanda, dau drumul la televizor și când mă răsucesc spre soția mea, o pernă a zburat în direcția mea și m-a izbit în față.
-C-Ce...
Nu am terminat ce aveam de spus căci o altă pernă m-a lovit în față.
Le-am ridicat de jos și arunc cu ele în ea, iar Merliah a început să râdă.
Mă așez lângă ea, trag pătura pe noi și caut un film.
-Ce vrei să vedem?
-Nu știu, iubitule. Nu-mi plac filmele astea...abia aștept să vină iarna. Să vedem filme de crăciun.
Sting televizorul și mă răsucesc spre ea.
-Bine, atunci te alegi cu mine.
Îmi pune o pernă pe față.
-Să înțeleg că nu?
O îndepărtează. Îi arunc un zâmbet seducător, o prind de talie și o așez pe abdomenul meu, iar ea îmi pune din nou perna pe față.
Când simt că îi dă drumul, prind perna de margini și o arunc în fața ei. O cuprind repede cu brațele și o lipesc de pieptul meu. Când se izbește de el, scoate un „Ah!".
-Hoțule!
-Nu îți mai dau drumul.
-Bine.
O sărut pe umăr și o mângâi încet pe spate.
-De ce ești așa tăcută?
Buzele ei moi îmi ating gâtul când vorbește.
-Știi...când priveam pe geam, mi-a trecut prin cap un gând care acum nu-mi mai dă pace. Mă gândesc că o altă femeie mi te va lua într-o zi și că o vei ține în brațe când doarme liniștită. O vei ține pe ea în brațe și nu pe mine...
-De unde ți-a venit ideea asta?
-Nu știu...Poate va apărea o ea care va fi mai frumoasă ca mine, care te va înțelege mai bine și care îți poate oferi mai mult decât pot eu.
-Eu te vreau doar pe tine. Vreau să-ți țin sufletul la piept, să-ți iubesc trupul, să-ți simt degetele plimbându-se pe spatele meu, jucându-se în părul meu, să îți simt buzele pe ale mele. Iubito, nu e alta mai frumoasă ca tine. Tu îmi ești mai mult decât suficientă. Tu ești singura pe care o doresc din toată inima. Nimeni nu mă poate lua de lângă tine. Nu voi pleca niciodată. Sunt îndrăgostit până peste cap de tine și mă îndrăgostesc în fiecare zi. Iubesc tot ce ține de tine. Iubesc tot ceea ce ești. Eu deja am găsit ceea ce căutam de atâta timp și știu să apreciez ceea ce am. Lasă-mă să îți șterg lacrimile, șă îți alung tristețea, să te sărut, să te țin în brațe, să te iubesc. Lasă-mă să te simt să-nțeleg cum e. Lasă-te iubită să te vindec eu. Lasă-mă să te iubesc! Sigur am exact ce-ți trebuie. Tu vrei dragoste, iar eu ți-o pot oferi. Te iubesc, iubito! Te iubesc și te voi iubii mereu. Te voi iubii veșnic doar pe tine! Tu ești singura și unica mea iubire.
Nu a scos nici un sunet, în schimb am simțit cum lacrimile i se scurg încet.
-Nu plânge, iubito.
-Te iubesc. Te iubesc din toată inima.
O strâng la piept.
-Te iubesc cel mai mult. Te iubesc așa cum n-am mai iubit pe nimeni niciodată. Tu bați la mine în piept. Te am în gând, în suflet și în inimă. Tu ești totul pentru mine.
A adormit în brațele mele la fel ca în fiecare seară.
Lănțișorul ei cu dragon se ridica încet când respira. Ating ușor pandantivul.
Trebuie să îl găsesc cumva pe Drago. Am nevoie de ajutorul lui.
Cu ce te pot ajuta? întreabă o voce în capul meu.
Drago? Cum...
Merliah poate vorbi cu mine și fără ajutorul pandantivului. Ai atins lănțișorul prințesei, iar astfel, gândurile tale au ajuns la mine. Deci, cu ce îți pot fi de folos?
Vreau să îi fac un cadou soției mele. Mă gândeam să construiesc o cabană.
Pădurea Fermecată e foarte frumoasă iarna. Poți construi cabana lângă lac.
Crezi că îi va plăcea?
Merliah apreciază lucrurile simple. Va iubi lacul și cabana pe care vrei să o faci. Dar trebuie să fim atenți...Lacul nu e departe de locul în care se află palatul, iar prințesa poate afla...
Așa e, o să vorbesc cu băieții să mă ajute și ei ca să terminăm mai repede.
O să vă ajut și eu. Voi pune o vrajă pentru a ascunde acel loc de ochii tuturor.
Mulțumesc. O să îi strâng pe toți mâine și ne întâlnim acolo.
Toată seara m-am gândit cum va arăta cabana noastră, cum o voi decora, ce mobilier voi lua.
~A doua zi~
De dimineață, după ce m-am trezit, am coborât în bucătărie.
-Neața, spune soția mea zâmbind.
-Bună, scumpo.
O sărut pe frunte.
-Nu mănânci?
-Nu îmi e foame, iubito. O să mănânc mai târziu, acum am ceva de făcut.
-Ok.
-Pot să lucrez în bibliotecă, sau ai de lucru la birou?
-Nu, poți lucra liniștit. Dacă vrei, te pot ajuta.
-Nu e nevoie, iubito. Mă descurc.
Mă duc în bibliotecă și mă așez la biroul ei. Mă așez pe scaun și îi transmit un mesaj fratelui meu prin legătura noastră.
Leo, băieții tăi sunt liberi zilele astea?
Cred că da. De ce întrebi?
Vreau să construiesc o cabană pentru Merliah și am nevoie de ajutor.
Ooo, frățioare! Ești pus pe fapte mari. Sigur că te ajutăm. O să vorbesc cu ei.
Ne întâlnim azi la lacul din Pădurea Fermecată.
Ok.
Ies din birou și plec în căutarea lui Derek.
-Hei, spun când dau de el.
-Hei. Cu ce te pot ajuta?
Privesc în jurul meu ca să mă asigur că nu ne aude cineva.
-Vreau să îi fac o surpriză soției mele și nu vreau să afle.
-Ce ai de gând?
-Vreau să construiesc o cabană pe malul lacului din Pădurea Fermecată. Am vorbit cu Leo să ne haita mea ca măcar a lui să rămână la castel.
-Sigur că te ajutăm. Și, Damian, de ce nu vorbești cu băieții din haită să locuiască aici cu noi?
-O să le spun. Ne întâlnim la lac.
-Mă duc să adun băieții și ne vedem acolo.
Ies din castel fără ca Merliah să mă vadă și mă îndrept spre locul respectiv. Băieții și Drago mă așteptau deja acolo.
-O să pun vraja. Nimeni, în afară de voi, nu va ști ce se întâmplă. Dar fiți atenți să nu vă vadă cineva. Atunci când veți păși în acest loc, va părea ca și cum ați dispărea.
După ce termină, își ia zborul, iar noi rămânem singuri. Le-am explicat băieților cum vreau să arate totul.
-Frățioare! Avem nevoie de ajutor nu glumă. Ne putem ocupa de lemne, parchet, scânduri, mobilă și astea, dar nu putem construi locul ăsta de unii singuri! Nici dacă ne apucam cu ani înainte.
-Și ce propui?
Ochii lui Leo au strălucit.
-Am o idee, spune și pleacă.
Mă întorc spre băieți.
-Atunci să aud părerea vostră despre cum ar trebui să arate, cum să o mobilăm și alte lucruri.
-Ce ar fi dacă în pod, amenajăm dormitorul? Putem face o fereastră mare pe o parte a acoperișului ca să vă uitați la stele, să priviți cum plouă. Zgomotul ploii va fi plăcut, veți putea dormii liniștiți, spune Derek.
-Ce ar fi să luăm o mobilă neagră? întreabă Xander. În camera de zi să amenajă un loc frumos. Un televizor pe perete, în locul de lângă să fie bucătăria, o bucătărie micuță pentru a pregăti mâncarea, iar în mijloc să fie așezate canapele negre, joase, fără acele brațe înalte, doar de câteva degete ca să poți sprijini pernele de ele pentru a sta drepte. O măsuță în mijlocul lor ca să vă serviți cafeaua liniștiți. Și mai multe becuri care atârnă deasupra voastră.
-Putem face o prelungire din locul în care se află bucătăria, care să dea într-o cameră lungă, cu un geam pe partea laterală care să dea spre lac unde puteți lua masa alături de familie și să admirați peisajul, spune Adam.
-O bibliotecă mică în dormitor, spun. Îi place să citească. Și un șemineu.
-Nu uita să lăsăm la parter un loc pentru bradul de crăciun, spune Raphael. Ce zici și de o verandă? Unde așezăm fotolii și o măsuță. Ah și luminițe! Să punem luminițe prin dormitor, bucătărie, verandă!
-Ce ziceți și de un leagăn? Dar nu un leagăn obișnuit. Un fel de pat prins de tavan în care să vă relaxați. Să vă simțiți ca într-un hamac, dar să puteți sta împreună în el, spune Lysander.
-Băieți, aveți idei geniale.
Leo se întoarce alături de Sabrina.
-Ea ne poate ajuta.
-Leo mi-a spus ce vrei să faci, și te pot ajuta. Spune-mi cum vrei să arate și eu o pot face.
I-am spus ce aveam în gând.
-Hm, îmi place, dar ce ai zice să schimbăm ceva puțin.
Sabrina se răsucește spre locul în care urma să construim cabana, iar ea a început să rostească câteva cuvinte.
După ce termină, în fața noastră apare o casă mare și frumoasă.
-Când mi-ai descris cum vrei să arate, știam că trebuie să o transform într-o casă pentru că seamănă mai mult cu una decât cu o cabană. Iar pentru că ai ales în mare parte culoarea negru, am respectat asta și am ales și eu culoarea pereților exteriori gri, prin casă am pus covoare gri, pe patul din dormitor am pus perne albe, la fel și pe scaunele de la masa din camera cu vederea la lac. Am pus și câteva lămpi albe și vaze cu trandafiri albi.
-Mulțumesc, Sabrina.
-Cu plăcere, dragule, spune făcându-mi cu ochiul și îmi întinde cheile casei.
După ce închid ușa, mă îndrept spre castel, iar înainte să intru, bag cheia în buzunar.
Urc în dormitor și o găsesc pe Merliah stând în mijlocul patului, înfășurată într-o pătură groasă și pufoasă, uitându-se la televizor.
O sărut pe frunte și mă așez lângă ea.
-La ce te uiți?
-Un film de Crăciun! Au început să difuzeze filme de Crăciun, spune entuziasmată ca un copilaș care primește jucăria dorită.
Se dă mai în spate, astfel încât acum stă răzmată pe perne.
-Hai și tu, șoptește și întinde o mâna spre mine.
Râd și mă cuibăresc lângă ea în pătură.
Nu îi mai dau drumul din îmbrățișare până când nu se termină filmul.
-Cum te simți? De mâine vom începe în mod oficial perioada sărbătorilor.
-Da chiar, spune. Mâine e prima zi din decembrie. Păi, mă simt foarte bine și vrei să știi de ce?
-De ce? întreb zâmbind.
-Pentru că sunt cu tine. E primul nostru Crăciun. Abia aștept.
O sărut pe buze.
-Buzele tale au gust de ciocolată caldă, șoptesc.
Zâmbește. Cu coada ochiului văd ceva ce se așterne încet pe geam.
-Închide ochii, șoptesc.
-De ce?
-Doar închide-i.
Face cum îi cer. O prind de mână și o trag după mine până ajungem la fereastră. O cuprind în brațe și îmi apropii buzele de urechia ei.
-Deschide-i, șoptesc.
-Ninge.
-Primii fulgi de zăpadă te-au prins în brațele mele și vreau să te păstrez aici cât de mult pot, poate pentru totdeauna. Vreau să mă iei de lângă amintiri, să mă lași să te iubesc, Vreau să ne construim propria noastră lume. Vreau ca micile mele vise să devină realitate alături de tine.
-Te iubesc!
-Și eu te iubesc!
*
Totul parcă tace...se face liniște și frig, în jurul meu totul e înghețat. Decembrie dă naștere primei zăpezi, de o frumusețe albă și pură. Mai e puțin până la Crăciun. Ador perioada asta din an. Iarna trezește în oameni dorințe, vise, și speranțe...reușește să ne unească sufletele, să le facă să se simtă împlinite și fericite prin sărbători. Această lună face fericite toate sufletele frumoase.
În seara asta o duc pe Merliah în Pădurea Fermecată.
Și-a petrecut toată ziua în bucătărie alături de Ariana.
-Ce faci diseară?
-Probabil o să împodobesc bradul, iar Nicholas se va îndopa cu prăjituri.
-Și dacă îți spun că avem alte planuri pentru diseară?
Își șterge fruntea cu mâneca de la bluză, dar lasă și o dâră de făină.
-Ce ai de gând?
Un mic zâmbet îmi apare pe buze.
-Ce e? întreabă derutată.
-Nimic.
-Minți!
-Ai ceva aici, spun ducând mâna la ochi, iar ea îmi imită gestul umplându-se cu făină.
-Mai am?
-A căzut pe obraz.
Merliah dă cu mâna și eu încep să râd.
-Ce e? întreabă frustrată.
Mama ei se răsucește zâmbind spre ea.
-Scumpo, aluatul se frământă cu mâinile nu cu fața.
Atunci se uită urât la mine.
-M-ai păcălit!
-Puțin...
Își îngustează ochii și își așează mâna după castronul în care făcea aluatul.
-Și ți se pare amuzant, nu-i așa?
-Puțin.
-Puțin?
-Bine, un pic mai mult.
-Păi și mie o să mi se pară amuzant.
-Ce? întreb.
Merliah scoate mâna de după castron și îmi aruncă cu făină în față.
-Ai ceva pe față, spune râzând.
Mă ridic de pe scaun, o prind de talie cu o mână și cu cealaltă iau făină din pungă.
-NU! strigă mișcându-se ca să scape.
Îi trasez o dâră albă pe obraz, iar ea țipă.
-Oprește-te!
Îi mai trasez una și pe celălat obraz.
-DAMIAN!
Ia un pumn de făină și îl azvârle spre mine. Râde și îi dau drumul.
-Arătați ca două fantome, spune Ariana și se apropie de masă. Duceți-vă să faceți un duș. Și, Damian, indiferent de ce planuri ai, Merliah e liberă.
-Mulțumesc.
După ce ne spălăm și ne schimbăm, mă uit la ea.
-Ai chef de o plimbare prin pădure?
-Acum? S-a întunecat deja.
-Nu mergem departe.
-Bine.
Își ia bocancii, paltonul și își pune o eșarfă la gât. O iau de mână și ieșim.
-Unde mergem? întreabă lipindu-se mai mult de mine ca să se încălzească.
O conduc spre lac și apoi mă opresc.
-Ce facem aici?
-Închide ochii și ai încredere în mine.
Face cum îi cer și o conduc încet spre locul în care se află casa. Trecem de vraja pusă de Drago, iar în fața mea apare casa. I-am rugat pe băieți să așeze luminițe de Crăciun și să ia un brad și decorațiuni.
-Întinde mâna, șoptesc.
Scot cheia din buzunar și i-o așez în palmă.
-Deschide ochii.
-Ce e cu cheia asta? întreabă uitându-se la ea, iar apoi privește în sus. Dumnezeule, rostește.
-Surpriză!
-Tu ai făcut asta?
-Dap, cu ajutorul celorlalți.
Deschide ușa și pășește înăuntru.
-Doamne...
Se răsucește spre mine și văd cum în ochii ei frumoși jucau lacrimi care amenințau să cadă.
Închui ușa. Îi dau paltonul și eșarfa jos și le pun în cuier alături de haina mea.
-Vino.
O iau de mână și o conduc spre locul în care era așezat bradul.
-Voiam să avem un loc doar al nostru, să fim doar noi doi. Știam de la Nicholas că îți place să împodobești bradul, așa că l-am rugat pe Derek să cumpere câteva decorațiuni, iar Adam s-a ocupat de brad și de luminițele din verandă.
-Te iubesc!
-Și eu te iubesc, scumpo!
Ne descălțăm și îi fac un tur al casei.
-Cum ți se pare?
-Minunatăăă! strigă și mă sărută.
-Ești gata să ne apucăm de împodobit bradul?
-Mai întrebi?
Ia instalațile și se apucă de treabă. Îi țin de ele ca să nu se încurce.
După ce punem și ultima instalație, iau punga cu globuri și așeazăm câte unul pe fiecare crenguță în parte.
-Dă-mi beteaua, te rog.
Mă aplec după ea și i-o întind, iar Merliah o așează cum știe ea mai bine. Apoi bagă instalațile în priză și tot felul de culori umplu camera.
Fac un pas în spate și privesc rezultatul final.
-Dumnezeule, chiar te pricepi la asta.
-Mă bucur că îți place și cel mai mult mă bucur că am făcut asta împreună.
O iau de mână și urcăm în dormitor.
-Am luat și haine. Schimbă-te până fac eu ciocolata caldă.
Iau o pereche de pantaloni scurți, cobor treptele și intru în baia de la parter unde mă schimb repede. Sting becurile, singura lumină provenind de la beculețele din brad. Mă duc în bucătărie și pun apă la încălzit pe aragaz. Pregătesc cănile imense și pun ciocolata în ele.
Merliah coboară scările și vine lângă mine. Îmi cuprinde talia cu brațele și își lipește obrazul de umărul meu.
Torn apă în căni și amestec cu o linguriță.
-Ce bine miroase.
Îi întind cana. O iau de cealaltă mână și o trag după mine spre canapeaua uriașă din mijlocul încăperii. Ador canapeaua asta, e atât de moale și nu are spătarul ăla inconfortabil. În schimb avea perne mari, moi și pufoase. Puteai să stai pe lung și pe lat fără probleme, nu era nevoie să o întinzi ca să poți să stai,
-Parcă aș sta în pat nu pe canapea, spune Merliah.
-Vrei să-ți spun un secret? întreb pornind televizorul.
-Mm?
-Patul e și mai moale.
Râde și își așează capul pe umărul meu.
-Ne uităm la film? întreabă zâmbind.
-Da. Ai spus că adori filmele de Crăciun.
Soarbe din cană și ne uităm împreună la televizor.
-Îți e foame?
Mă ridic fără ca ea să-mi mai răspundă și scot o farfurie pe care pun câteva fursecuri. Mă așez lângă ea și așez farfuria între noi.
Mușc dintr-un fursec și papilele mele gustative urlă de plăcere.
-Gătești atât de bine!
Îi întind fursecul meu și când o văd că vrea să muște din el, îl iau repede și îl bag în gură.
-Delicios! murmur.
-Nu mai vorbi cu gura plină, mă ceartă și mușcă dintr-un fursec.
E captivată de film și rămâne cu fursecul în mână, așa că mușc din el.
-DAMIAN!
O sărut pe obraz.
-Știi că te iubesc.
-Ah, pentru că mă iubești îmi mănânci fursecul?
-Îți apreciez calitățile de gospodină.
Scoate limba la mine și mai ia o gură de ciocolată din ceașcă. După ce o termină, o așează pe măsuță.
După ce se termină filmul, o iau pe brațe și urc scările în dormitor.
O așez pe pat, iar razele lunii pătrund prin fereastra din acoperiș, oprindu-se pe chipul ei. O sărut, iar ea îmi răspunde.
-Lasă-mă să te iubesc în seara asta, șoptesc.
-Ști răspunsul.
Zâmbesc și o sărut tandru în timp ce hainele noastre cad pe podea.
-Poate e râsul tău, sau ochii tăi, sau zâmbetul tău. Poate e părul tău, sau vocea ta, sau felul tău de-a fi. Orice ar fi, mă face să mă îndrăgostesc și mai mult de tine. Prea mult.
-Mă îndrăgostesc de tine în fiecare zi. Mereu reușești să mă surprinzi plăcut.
După ce am făcut dragoste cu ea, o strâng în brațe și o acopăr.
-Ști, șoptește cuibărindu-se mai bine la pieptul meu. Nu există fericire mai mare decât aceea de a avea în brațe același om pe care îl ai și în suflet. Tu ești viața mea, sufletul meu, inima mea. Tu ești totul pentru mine, Damian. Și așa vei rămâne veșnic.
-Mi-ai intrat atât de adânc în suflet, încât, într-un final, ai devenit sufletul meu. Ești singurul om la care țin. Ești puterea mea, liniștea și nebunia mea. Vreau să te protejez și doar eu să am grijă de tine. Tu îmi acaparezi gândurile, inima, zâmbetele, visele, viața. M-am îndrăgostit complet și irevocabil de tine, îngerul meu.
Mă sărută și își așează capul înapoi pe pieptul meu.
-Te vreau lângă mine. Vreau să te strâng în brațe și să-ți zic cât de mult te iubesc. Vreau să te sărut, să fie cel mai lung sărut, să nu-mi mai dezlipesc buzele de ale tale. Vreau să râd cu tine, să ne uităm la filme, să împărțim fursecurile. Vreau să mă strângi tare în brațe și să mă alinți. Vreau să te tachinez, tu să te superi și eu să te împac. Vreau să mă trezesc mereu lângă tine. Vreau să mă pierd în ochii tăi.
Mă sărută și zâmbește.
-Nu știu ce te-a apucat sau de unde vin aceste cuvinte, dar tot ce știu e că te iubesc.
-Știi ce-mi doresc de Crăciun?
-Ce? întreabă căscând.
-Să avem un copil. Sper din toată inima ca în această seară, în pântecul tău să ia naștere rodul iubirii noastre.
-Eu cred că dorința ți se va îndeplini.
Râd și o sărut pe păr.
-Chiar dacă am rostit cu voce tare ce-mi doresc?
-Chiar și așa.
-Dacă tot am început, tu ce îți dorești de Crăciun?
-Am deja tot ce îmi trebuie. Te am pe tine și în curând vom avea un copilaș care să umple castelul și casa asta de râsete. Nu mai am nevoie de nimic altceva.
Ma sărutat din nou, de data asta, printr-o mângâiere lină, dulce a buzelor ei. Aceste sărutări delicate, lungi, erau cele care treceau de pragul unei simple atracții fizice, umplându-mi pieptul cu o căldură care șoptea iubire, și veșnicie.