Destinul sângelui albastru

~Un prădător seducător~

Merliah

Gândește Merliah...Gândește! Vârcolaci, dragoni, vrăjitoare...

-Vampiri, șoptesc. Căutăm vampiri.

-Începem fix cu cei care nu ne au la suflet...Minunat! spune Nicholas dându-și ochii peste cap. Se află într-un continuu război cu noi...o să ne distrăm de minune când vom întâlni un vampir.

-Vampirul e un prădător seducător, unul dintre cei mai atrăgători din categoria sa. Își seduce prada înainte de a se hrăni cu sângele ei, spune Leo.

-Timpurile se schimbă, Leo. Acum te mușcă direct, nu mai stau să flirteze cu tine înainte de a lua o mică gustărică din gâtul tău apetisant.

-Wow, Nicholas, nu știam că tu consideri gâtul meu ca fiind apetisant.

Îi arunc o privire lui Damian și începem să râdem.

-Noroc că știi cum să îi omori, spune Damian.

-Da, da, da. Îi înfigi o țepușă în inimă sau îl decapitezi și îi dai foc, spune Leo dându-și ochii peste cap. Dar și ei știu că odată ce ne rup gâtul...nu ne mai ridicăm.

-Nu vor ataca, spun. Nu toți vampirii ne urăsc, băieți. Știu pe cineva care e dispus să ne ajute și care nu va spune nimic Consiliului. Dacă membrii află, s-a zis cu noi toți.

-Nu știam că tu cunoști un vampir...Chiar crezi că acea persoană e de încredere? Întreabă Nicholas.

-Da. Sunt multe lucruri pe care nu le știi despre mine, Nicholas.

Vântul adie printre ramurile verzi producând diferite sunete ciudate care îți fac părul de pe mâini să se ridice. Ne continuăm drumul fără să scoatem o vorbă până când ajungem la o casă aflată la marginea pădurii și ne oprim.

Leo se apleacă spre mine și își apropie buzele de urechia mea.

-Am ajuns? șoptește.

Dau încet din cap și le fac semn să mă urmeze.

Mă opresc în fața ușii și bat. Trec câteva secunde care par a fi ore, iar ușa se deschide și în prag apare un tânăr înalt, cu părul negru ca marea pe timpul nopții, ochi căprui și un chip palid. Purta un tricou albastru și o pereche de blugi negrii. Zâmbește când ochii i se opresc asupra mea, lăsând la vedere dinții lui de un alb imaculat.

-Merliah, șoptește luându-mă în brațe. Mă bucur să te văd!

Mă desprind din îmbrățișarea lui și îl privesc zâmbind.

-Damon, mă mir că nu ucizi ceilalți vampiri cu zâmbetul ăsta.

Râde și se dă din calea mea, făcându-ne loc să intrăm, iar apoi închide ușa în urma noastră. Ne conduce spre bucătărie și ne face semn să ne așezăm pe scaune. Se duce spre frigider și scoate o sticlă de suc, ia paharele din dulap și toarnă în fiecare, apoi ni le așează dinainte. Se oprește lângă mine și îmi zâmbește.

-Cărui fapt datorez această vizită plăcută? Întreabă rămânând în picioare, sprijinindu-se de blatul mobilei.

-Am nevoite de ajutorul tău.

Damon își înclină capul într-o parte și mă privește atent, zâmbetul îi dispare încet de pe chip. Trage un scaun și se așează pe el fără să mă scape din ochi.

-Cu ce te pot ajuta, dulceață?

I-am povestit totul, iar când am terminat, Damon s-a lăsat pe spate și a început să fluiere.