Destinul sângelui albastru

~Cuprins de furie~

Damian

Când îmi aud numele, ridic capul și îl văd pe fratele meu care se apropie de mine.

-Ce dorești, Leo?

-Merliah îmi arată castelul. Vrei să ni te alături și tu?

Îi arunc o privire rapidă prințesei și mă uit din nou la fratele meu.

-Ce te face să crezi că vreau să fac un tur stupid al castelului cu ea?

-Hai, Damian! Nu mai fi atât de rău cu ea!

-Tu te auzi ce spui?

-DA!

-Leo, ce e în capul tău?

-Măcar eu încerc să îmi cunosc cumnata. Dar tu ce faci? Hm? Ai de gând să fugi de ea toată viața? La un moment dat va trebui să vorbești cu ea! Nu mai fi măgar cu fata asta!

-Leo...

-Să nu te aud! Vei merge cu noi fie că vrei sau nu!

Maxilarul îmi zvâcnește, dar nu mă opun și îl urmez pe fratele meu. Prințesa Merliah îmi zâmbește.

-Urmați-mă vă rog, spune și pășește înainte.

Îmi dau ochii peste cap, dar fratele meu vede imediat și îmi dă un cot în coaste.

-Au! șuier.

-Încetează să mai fi măgar pentru o clipă!

După câteva ore în care prințesa ne-a făcut turul castelului s-a oprit în fața unei camere.

-Poți sta aici când vii în vizită, i se adresează lui Leo.

-Pot să o văd?

-Sigur, intră. Eu o să aștept aici.

Leo intră în cameră și închide ușa în spatele lui. Prințesa face câțiva pași în față și își lipește spatele de perete.

-Unde voi sta? o întreb privind fix spre ușa camerei în care a intrat Leo.

-În camera mea, spune fără să mă privească.

Grozav! Acum trebuie să stau în aceeași cameră cu ea. Minunat! Nici că se putea mai bine.

-Vrei să te conduc în cameră?

-Cum vrei, spun nepăsător.

Prințesa se desprinde de perete și se apropie de ușă.

-Leo?

-Da!

-O să-i arăt camera Prințului Damian. Crezi că te descurci singur câteva minute?

-Sigur, Merliah! Nu plec nicăieri, mă găsești aici!

Se răsucește spre mine.

-Urmează-mă, spune și ne continuăm drumul.

Cu o mână ține de materialul rochiei ca să nu calce pe ea. Fără să mă gândesc de două ori, apuc o parte din materialul din partea stângă și îl ridic cât de cât deasupra glezelor ei.

-Îmi poți spune Damian.

-Bine, Damian, iar tu îmi poți spune Merliah.

Îi fac un mic semn din cap.

După câteva minute se oprește în fața unei uși și o deschide.

-Intră.

Îi dau drumul materialului și trec pe lângă ea și mă opresc la câțiva pași de prințesă.