Destinul sângelui albastru

~Urletul unui lup~

Damian

După ce Liana l-a găsit pe tatăl ei, am plecat de lângă ea. Am ieșit din castel și m-am îndreptat spre grădină. Aveam nevoie de un loc liniștit pentru a-mi limpezi mintea. Pentru prima dată, de când am ajuns aici, a început să-mi fie dor de casă...mă simt complet străin aici. Grădina palatului era frumoasă, mult, mult mai frumoasă decât cea de acasă. În jur plutea mirosul puternic al florilor. Peste tot erau tufe de trandafiri de diferite culori, crini, lalele, magnolii, gladiole, garofițe...tot felul de flori care mai de care mai frumoase. Mintea mea a zburat din nou la Merliah împotriva voinței mele. Gândul la ea îmi provoacă o durere în inimă...nu m-am simțit niciodată așa, ceea ce e absurd, abia o cunoșteam pe Merliah, de ce mă afectează fata asta atât de rău? Doar ce am ajuns aici și eu mă gândesc la ea...Am simțit că ura mea față de ea crește încă o dată...ea mi-a dat întreaga viață peste cap...Mi-am așezat mâna pe piept în speranța că așa voi putea să opresc durerea pe care o simt atât de puternic. Ce e în neregulă cu mine?

Un urlet puternic s-a auzit din spre pădure chiar în afara grădinilor. Șocat, am făcut câțiva pași înapoi, dar m-am împiedicat și am căzut pe spate. Ce a fost asta? Stai...am auzit cumva un mârâit?

Nicholas a venit alergând spre mine.

-Ce se întâmplă? am întrebat alarmat.

-Nu este nimic pentru care să fii îngrijorat, m-a asigurat el.

-Tocmai am auzit un urlet...un urlet de lup.

-Probabil nu ai auzit bine, Damian. Nu sunt lupi în această parte a pădurii.

-Ești sigur? Știu ce am auzit.

-Da. Nu am văzut un lup prin pădurea asta de când mă știu. Probabil ai auzit o bufniță. Acum haide, să mergem înăuntru.

După ce am ajuns m-am pierdut prin mulțime.