Destinul sângelui albastru

~Un val de mândrie, respect, surpriză și durere~

Merliah

Când mă trezesc, brațele lui Damian sunt înfășurate în jurul taliei mele, iar capul i se odihnește pe părul meu. Obrazul meu stă pe pieptul lui...îi pot auzi inima bătând. Pare atât de liniștit. Închid ochii o clipă, aș putea sta în brațele lui toată viața.

-Neața, șoptește.

-Te-am trezit?

-Nu, nu. Mă trezisem de ceva timp. Te priveam cum dormi.

Mă ia de mână.

-Cum e?

Mă ridic în șezut, iar el procedează la fel.

-S-a vindecat.

Damian mă privește în ochi, iar apoi desface bandajul și își trece degetul peste locul în care, aseară, era rana. Duce palma la buze și o sărută, apoi o așează în dreptul inimii și își lipește fruntea de a mea.

-Când te-am văzut alergând spre mine, inima mea se oprise...nu voia să mai bată. Îmi era frică...nu știu ce aș fi făcut dacă te pierdeam în seara aia Merliah, șoptește. Eu sunt cel care ar trebui să te protejeze.

-Mă pot obișnui cu ideea să te salvez eu pe tine.

Zâmbește.

-Oricât mi-ar plăcea cum sună, e datoria mea să te apăr.

Se aud bătăi în ușă.

-Surioară, ne-am adunat toți în sala tronului.

-Venim acum, Nicholas!

Îi arunc o privire lui Damian.

-Haide, suntem așteptați, spun și ne dăm jos din pat.

Îmi iau repede teneșii în picioare și ieșim pe ușă. Damian mă ia de mână și ne îndreptăm spre sala tronului. Acolo îi văd pe părinții mei, Nicholas, Leo și haita.

-Dumnezeule, șoptește Damian.

-Ce e? Ce s-a întâmplat?

-Părinții tăi sunt aici...iar eu sunt doar în pantaloni scurți...

Am început să râd.

-Sunt sigură că nu va sării nimeni la gâtul tău.

Ne oprim în mijlocul camerei.

-Nu pot să cred că l-ai adus și pe el cu tine! spune Evan apropiindu-se de mine. Un om nu are ce căuta aici!

L-am tras pe Damian de braț și l-am așezat în spatele meu. Privirea mi s-a întunecat, iar ochii mi s-au transformat.

-Evan, nu uita cui i te adresezi, spun pe un ton calm și rece. Nu-mi pune răbdarea la încercare.

Derek s-a așezat între noi și mă bucur că a făcut-o înainte să uit că Evan face parte din haită și să mă apuc să-l sfâșii.

-Omul, așa cum îi numești tu, spune Derek, este prințul nostru și și-a riscat viața aseară ca să o salveze pe a mea. Putea să mă lase acolo să lupt cu acei trei vârcolaci care m-au atacat, dar în schimb, el a dat dovadă de curaj când l-a atacat pe unul dintre ei. Damian nu ia dat drumul până când nu a fost forțat să o facă. A fost rănit în timp ce încerca să mă protejeze. Dacă cineva are o problemă că el se află aici printre noi, va trebui să treacă peste cadavrul meu mai întâi!

Damian a luptat ca să-l protejeze pe unul de-al meu, riscându-și viața chiar dacă știa că nu se putea măsura cu acel vârcolac. L-am strâns pe Damian de braț în timp ce membrii haitei îl priveau și puteam simții respectul fiecăruia pentru Damian și pentru ceea ce a făcut. Toată lumea îl iubea pe Derek, el a salvat foarte mulți membrii ai haitei de nenumărate ori, iar atunci când Derek le-a spus că Damian i-a salvat viața fără ca măcar să-l cunoască, a fost o mare chestie. În alte cuvinte, membrii haitei îl vor trata pe Damian ce pe unul de-al lor.

Derek se răsucește spre noi.

-După ce Lysander și Raphael s-au ocupat de cadavrele celor trei vârcolaci și au curățat sângele înainte ca un om să vadă, mi-au adus asta, spune scoțând un cuțit și întinzându-l lui Damian. Cred că ăsta îți aparține.

-Mulțumesc, spune luându-l din mâna lui.

-Nu, eu trebuie să îți mulțumesc. Mi-ai salvat viața aseară și îți rămân veșnic dator.

Damian i-a făcut un semn scurt din cap.

-Trebuie să vorbim, îmi șoptește. Trebuie să vorbim chiar acum, spune.

-Bine.

Mă prinde de mână și mă trage după el în grădină. Se oprește brusc și se răsucește spre mine.

-Nu știu cum să încep...nu știu cum să-ți spun...

-Damian, mă sperii...Ce se întâmplă?

Damian îmi dă drumul la mână și face un pas în spate. Închide ochii pentru câteva clipe, iar când îi deschide...

-Nu...șoptesc.

Ochii lui s-au schimbat, iar acum erau roșii.

-Ești...

-Da, spune trist. Sunt un vârcolac...și sunt un alfa.

Eram șocată. E...C-cum? Ce? Dacă era vârcolac, eu de ce nu am simțit nimic?

-Merliah, spune ceva...Te rog, spune ceva.

Mâinile lui mi-au cuprins chipul și m-a privit în ochi.

-De ce mi-ai ascuns asta?

-Tatăl meu ne-a rugat să ținem secretul. Nu știu de ce n-a vrut ca familia ta să știe că suntem vârcolaci. Dar când am venit aici nici eu nu știam că sunteți.

-Eu l-am rugat pe tata să vorbească cu Danica. Credeam că ești om...dar am ales să punem vraja pentru cazul în care ai prieteni care ar putea fi vârcolaci...Îmi pare rău, Damian.

-E în regulă, spune luându-mă în brațe.

Nu voiam să mă desprind din îmbrățișarea lui, dar apoi am auzit-o.

-Damian!

Nu mai era nevoie să mă întorc ca să văd cine e...Liana.

Ce caută femeia asta în castelul meu? Damian mi-a dat drumul repede și a făcut câțiva pași în spate. Liana a venit și s-a aruncat în brațele lui, iar el a îmbrățișat-o fără să stea pe gânduri.