Destinul sângelui albastru

~Mai mult decât o simplă prințesă~

Damian

-Te simți bine? întreabă Nicholas.

-Sunt bine, spun. Învitații plecaseră, iar acum eram în camera în care membrii familiei regale își petreceau timpul împreună. Încă mai tremuram puțin, dar în rest eram bine. Nu mă puteam opri din privit ușa, sperând că Merliah va intra. Oare nu i-au spus ce s-a întâmplat sau pur și simplu nu-i pasă?

-Nu știu cum s-a putut întâmpla una ca asta. Nu sunt lupi în această zonă de când mă știu, spune regele.

-Ne pare rău că a trebuit să treci printr-o astfel de experiență, completează regina.

Înainte să îi pot răspunde, ușa s-a deschis iar Merliah a pășit înăuntru. Când am văzut-o abia mai puteam respira. Femeia asta îți taie respirația. Ochii ei au scanat încăperea până a dat de mine, atunci m-a privit din cap până-n picioare ca și cum mi-ar verifica corpul să vadă dacă sunt rănit. Privirea ei îmi face pielea să ardă, urăsc cum corpul meu reacționează în preajma ei. Se apropie de mine și se pune în genunchi în fața mea. Îmi ia mâna într-a ei și o mângâie încet cu degetul.

-Ești rănit?

În ochii ei puteam vedea îngrijorarea.

-Sunt bine, spun trăgând mâna din a ei. Cred că o să mă duc în camera mea acum.

Merliah a dat ușor din cap, s-a ridicat și s-a dat din fața mea fără să spună nimic. Am ieșit repede de acolo și m-am îndreptat spre cameră. M-am schimbat într-o pereche de pantaloni scurți și m-am pus în pat. Am început să mă întreb dacă a mai atins pe cineva atât de ușor și grijuliu. M-am enervat gândindu-mă la ea atingând un alt bărbat. Dar pe cât de repede a apărut acest gând, pe atât de repede a dispărut. Merliah nu a fost și nici nu va fi principala mea preocupare, ci Liana. Am auzit pași pe coridor așa că am închis ochii. Ușa s-a deschis, iar în cameră au răsunat tocurile ei. A închis ușa ușor și a umblat în dulap, apoi s-a auzit ușa din nou. Probabil era cea de la baie. După câteva minute s-a auzit din nou, iar lumina din cameră s-a stins. Atunci am deschis ochii, dar tot ce puteam vedea era întuneric. În jur nu se auzea nimic. Oare a plecat? După ce vederea mi s-a obișnuit, am observat o siluetă întinsă pe canapeaua care se afla la câțiva pași de mine. Am mai așteptat 30 de minute până când am fost sigur că doarme, iar apoi m-am ridicat încet și am luat o păturică și m-am îndreptat spre ea. Ce am văzut acolo, mi-a înmuiat picioarele. Razele lunii cădeau pe chipul ei. Era frumoasă când dormea. Am acoperit-o cu grijă. Câteva șuvițe i s-au desprins din coadă, unele dintre ele căzându-i pe frunte. I le-am îndepărtat încet și i le-am așezat după ureche. Ochii mei i-au studiat buzele și nu mi-am putut controla emoțiile așa că m-am apropiat și mai mult să le studiez, întrebându-mă cum s-ar simți pe ale mele. Eram atât de aproape de ea încât îi puteam auzii și simții respirația caldă pe piele, atât de aproape încât îi puteam simții parfumul. Mirosea a trandafiri. Nu credeam că mirosul trandafirilor putea fi atât de dulce. Am închis ochii și am inhalat mirosul. Dintr-odată, Merliah a deschis ochii. Buzele mi s-au între-deschis, genunchii mi s-au înmuiat și era cât pe ce să cad. Merliah s-a aplecat apropiindu-se și mai mult. Cât de mult îmi doream să o ating, să îi ating pielea. M-am apropiat de ea, respirația mea mângâindu-i pielea și fără vreun avertisment i-am sărutat locul de sub ureche, apoi am coborât până la claviculă. Merliah a oftat, iar deoadată corpul meu parcă a revenit la viață pentru prima dată de la existență mea. M-am retras imediat, părând să mă trezesc din transa în care eram și am privit-o cu ură. Merliah se uita la mine derutată și îngrijorată.

-Damian ești bine?

M-am întors în pat fără să scot o vorbă, m-am răsucit pe cealaltă parte ca să stau cu spatele la ea și am încercat să adorm însă nu reușeam...mereu mă foiam de pe o parte pe alta. Am auzit cum Merliah se ridică și pășește în tălpile goale prin cameră, apoi am auzit ușa închizându-se în urma ei. A plecat...