~Dragostea ta~

165 18 0
                                    

Merliah

Îl iau pe Damian de mână și mergem în camera noastră. După ce am făcut un duș, m-am oprit lângă pat. Soțul meu s-a ridicat.

-Sunt tare mândru de tine, iubito, spune strângându-mă în brațe și sărutându-mă pe frunte.

-Mai avem puțin, iar apoi putem sta liniștiți. Îți promit că după ce se va termina totul, vom petrece mai mult timp împreună. Doar noi doi.

-Iubito, te iubesc enorm de mult și te voi iubii toată viața. Îmi doresc atât de mult să te fac fericită, să te simți iubită și să fii mereu cu zâmbetul pe buze. Știu că am fost dat de tot felul de obstacole până acum și vom mai da și îmi doresc atât de mult să nu renunți. Sper ca dragostea mea să te facă să nu renunți pentru că fără tine aș fi pierdut. Nu sunt perfect, sunt conștient de asta, dar lângă tine mă simt ca și cum aș fi. Niciodată nu m-am simțit atât de iubit și împlinit alături de o femeie. Doar că tu nu ești orice femeie și cred că asta e diferența. Tu ești femeia mea, jumătatea mea, sufletul meu pereche. Ești iubita mea, soția mea și în viitor, mama copiilor mei. Te iubesc atât de mult încât simt că oricâte cuvinte aș folosi nu pot să descriu cât de fericit mă faci și cât de mândru sunt de tine.

-Te iubesc, iubitule!

Damian zâmbește și mă sărută cu atâta pasiune încât simt că mă topesc.

-Fir-ar, trânti cu voce răgușită și mă trase în brațele lui.

Aplecând capul, gura lui ateriza pe a mea, înainte să realizez ce se întampla. Creierul meu nu putea ține pasul cu evenimentele, dar mă săruta...mă săruta. Buzele lui erau pe ale mele și nu era nimic blând sau dulce în acest sărut.

Gura continua să i se miște și își puse mâinile pe obrajii mei, aplecându-mi capul pe spate. M-am ridicat pe vârfuri, așezându-mi mâinile pe pieptul lui. Sub palmă, îi simțeam inima bătându-i la fel de repede ca a mea. Se cutremură și degetele i s-au deschis, iar eu am încetat să respir.

Pierzându-mi controlul asupra minții și a simțurilor, am tremurat, iar Damian îmi mușcă buza de jos, apoi își trecu limba peste buzele mele, îndemnându-le să se deschidă. Sărutul se adânci și Damian mă gusta, mă stăpânea, și în același timp, mă elibera. Acest sărut era de o mie de ori mai intens și un sunet aproape primitiv îi scăpă din piept.

Mâinile lui îmi alunecăra pe gât, peste umeri, așezându-se pe șolduri.

Inima îmi bătea atât de tare și simțeam că nu mai pot rezista, iar strânsoarea de pe șolduri se intensifică. Mă ridică de jos fără să întrerupă sărutul. Din instinct, mi-am strâns picioarele în jurul mijlocului și brațele în jurul gâtului său, prinzându-mi degetele în părul lui moale.

-La naiba, mormăi ei, pe buzele mele. Al dracului să fie, Merliah, eu...

Gura i se lipi încă o dată de a mea, dar sărutul era mai adânc, mai lent. Aproape tandru. Am crezut ca i-am simțit mâna tremurând pe scobitura taliei mele, înainte să își croiască drum pe sub tricoul meu.

Îmi sărută locul sensibil de sub maxilar, frecându-și nasul de gâtul meu.

Își lasă capul pe spate ca să mă poată vedea.

Am încercat să îmi mușc buza de jos, dar Damian mi-a luat-o înainte, dinții lui prinzând-o într-o strânsoare blândă. Senzația neașteptată mi-a smuls un suspin, pe care el l-a interpretat ca pe o încurajare. Acoperindu-mi buzele cu ale lui, și-a strecurat limba înăuntru, împletind-o cu a mea, apoi atingându-mi cerul gurii.

Căldura mi-a străbătut tot copul, coborând în stomac. Cât timp îmi explora gura cu a lui, sărutându-mă de parcă am fi avut la dispoziție tot timpul din lume.

I-am pus o mână pe piept și mi-am dat seama cu satisfacție că inima ii bătea la fel de repede ca a mea, deși el era cel care mă sărutase.

Alunecarea buzelor lui pe ale mele s-a intensificat.

S-a dezlipit de mine fără vreo tragere de inimă și m-a așezat cu picioarele pe podea.

-Haide să mergem la masă, spune și mă ia de mână. Coborâm în bucătărie, iar pe unul din scaune stă Derek. Când ne aude, se ridică de pe scaun și ne ia în brațe.

-Merliah, Damian, mă bucur să vă văd teferi și nevătămați.

-Cum mai ești, Derek? îl întreb făcând un pas în spate pentru a-l privi.

-Sunt bine, Merliah. Mulțumesc de întrebare.

Mă așez pe scaunul de lângă el.

-Am nevoie de ajutorul tău.

-Cum îți pot fi de folos?

-Știi unde îl pot găsi pe Aleksander? S-a mutat de curând și nu am idee cum să dau de el.

-Sigur, te pot duce la el după ce mănânci.

După ce am mâncat și le-am povestit alor mei prin ce am trecut, m-am ridicat de la masă și am ieșit cu Derek din castel.

-Luăm mașina mea, spun învârtind cheile pe deget.

-Nu, nu. Mergem cu a mea.

-Derek, știi că nu accept un refuz, spun privindu-l insistentă.

Pufăie și se îndreaptă spre Jeep.

-Bine.

Deschid portiera și urc pe scaunul șoferului.

-De cât timp nu ai mai condus? întreabă în timp ce își pune centura.

-Foarte amuzant, spun pornind motorul și dându-mi ochii peste cap.

Aștept ca Lysander și Raphael să deschidă porțile, iar apoi calc accelerația și ies.

-Ți-ai luat alt șofer? mă întreabă privind în față.

-Nup. Raphael și Lysander s-au oferit, dar am refuzat. Au și ei destule de făcut, nu vreau să îi mai bat și eu la cap. Pot să conduc și singură.

-Da, dar ai nevoie de protecție.

-De asta te am pe tine. Stai liniștit, nu o să plec fără unul din voi.

Destinul sângelui albastruWhere stories live. Discover now