Destinul sângelui albastru

~Cuprins de panică~

Damian

Nu am putut sta prea mult înăuntru. Nu suportam să îi văd pe toți acei bărbați holbându-se la Merliah așa că am ieșit din nou și m-am îndreptat spre grădină să iau puțin aer și să-mi limpezesc mintea. Ce e cu mine? Am o iubită...iar eu sunt gelos pe niște bărbați care se uită la soția mea? Un sunet din pădure mi-a atras brusc atenția, împotriva judecății mele, m-am apropiat pentru a vedea mai bine.

-E cineva acolo?

Probabil era doar vântul. Am continuat să merg mai departe, iar picioarele mi s-au oprit instantaneu. Ochii mi s-au mărit când am văzut o pereche de ochi aurii printre copaci. Nu era un semn bun pentru mine. Nimeni nu trebuia să știe...Am început să fac încet câțiva pași în spate, dar asta părea să înfurie și mai mult creatura, mârâitul feroce devenind și mai puternic. Mi-am dus mâinile la gură pentru a opri țipătul care amenința să-mi scape. Mă temeam că orice zgomot ar face nenorocitul ăsta de animal să atace mult mai repede. M-am uitat în jurul meu, sperând să găsesc ceva care să mă poată ajuta în această situație. Am simțit cum transpirația mi s-a acumulat pe frunte în timp ce-mi auzeam propria inimă bătând amenințând să-mi iasă din piept când am văzut acei ochi galbeni apropiindu-se încet de mine. Nu puteam face nimic...nu aveam cum să supraviețuiesc în forma mea de om unui astfel de atac de la o creatură care scoate un asemenea mârâit. Ochii aceia s-au apropiat din ce în ce mai mult. Ochii mei s-au mărit când creatura a pășit în lumina felinarelor din grădină...În fața mea se afla un lup uriaș și maro. Părea furios și înfometat, nu sunt prea sigur în momentul de față, dar oricare variantă ar fi...niciuna nu e bună pentru mine. Vârcolacul m-a mârâit pregătindu-se să atace în timp ce ochii lui se concentrau asupra mea. S-a lansat înainte și am scos un strigăt speriat. La naiba! Nu mă puteam transforma ca să lupt împotriva vârcolacului. Asta a fost. S-a zis cu mine.

Dintr-o dată, un urlet puternic a străbătut aerul. Toate firele de păr de pe corpul meu s-au ridicat când l-am auzit. De nicăieri, un vârcolac alb uriaș a sărit în fața mea și a intrat în celălalt vârcolac. Am urmărit cuprins de groază cum cei doi se învârteau în cerc. Ce se întâmplă? Vârcolacul cel alb s-a oprit cu spatele la mine și a mârâit puternic la celălalt lăsându-și colții amenințători la vedere și apropiindu-se de el. Dacă la început credeam că cel maro este mare, ei bine, vârcolacul alb este mult mai uriaș și mai magnific. Aproape frumos...cum mă pot gândi că o astfel de creatură periculoasă poate fi atât de frumoasă?

De nicăieri au mai apărut alți patru vârcolaci care i s-au alăturat celui alb și l-au încolțit pe cel singur. Cel maro, văzându-se depășit numeric, a început să se retragă încet. Chiar dacă erau doar ei doi, nu ar fi avut nicio șansă în fața celui alb. Vârcolacul maro s-a întors și a fugit în pădure, iar ceilalți patru au luat-o după el, cel alb rămânând în urmă.

Creatura din fața mea s-a apropiat încet de mine. Avea de gând să mă atace și ea? Pentru nu știu ce motiv, nu-mi era frică, ceea ce era nebunesc, acesta era mai periculos decât cel dinainte. Vârcolacul s-a uitat la mine cu ochi alerți, de parcă era speriat că voi fugi, simțeam că încerca să vorbească cu mine, să-mi spună că sunt în siguranță cu el. S-a așezat jos lângă picioarele mele, așezându-și capul pe labe în timp ce continua să mă privească cu ochi blânzi. Mă așez lângă el și îi mângâi încet blana. Când pielea mea a atins blana, m-am simțit în siguranță. Blana lui albă era extrem de moale. Părea să-i placă. Mi-a atins gâtul cu nasul, iar apoi m-a lins. Era cel mai frumos și magnific animal pe care l-am văzut vreodată. Un vârcolac cu blana albă și lucioasă ca zăpada, imaginea lui îți taie respirația. Totul se mișca încet în jurul meu în timp ce mă holbam în continuare la frumusețea lui. Am văzut mulți vârcolaci, dar niciunul nu arăta ca el.

-Îți place nu-i așa? îl întreb zâmbind.

-Damian! am auzit vocea lui Nicholas de la distanță.

Lupul cel alb s-a ridicat și s-a îndreptat spre pădure. Mi-a aruncat o ultimă privire, iar apoi a fugit în pădure. Dumnezeule, cât de rapid e!