~Paznicul unicornilor~

145 17 0
                                    

Merliah

Intru în vale și pornesc în căutarea peșterii. Mai e puțin și voi putea restabili pacea pe care toată lumea o așteaptă.

Merg de câteva minute bune alături de Damian, dar nu văd nimic neobișnuit. Nici o denivelare care să semene cu intrarea într-o peșteră.

-Te pot ajuta cu ceva?

Mă răsucesc repede la auzul acelei voci necunoscute, dar nu văd pe nimeni.

-Te uiți în direcția greșită.

Din nou mă întorc și nu văd pe nimeni.

-Cine ești?

-Depinde de cine întreabă.

Mă învârt ca o nebună căutându-l pe cel care îmi vorbește.

-Eu sunt Merliah! Adevăratul alpha! Și am nevoie de ajutorul tău! strig.

-Numele meu e John, spune apărând dintr-o dată în fața mea. Știu de ce ești aici, prințesă. Te voi ajuta dacă vei trece un mic test.

Îl privesc pe omul din fața mea. Un bătrân cu barbă lungă și albă care ține în mână un toiag.

-Voi face orice e nevoie.

-Urmează-mă, spune și merge mai departe pe cărare.

Mă uit la Damian câteva clipe și pornim după el.

-Ești vrăjitor, spun.

Bătrânul zâmbește și mă privește cu ochi calzi.

-Așa e. Și tu ai puteri magice.

-Da, dar nu m-am născut cu acest har sacru. Magia mea provine de la Drago.

-Ești legată de Marele Dragon. Pentru totdeauna.

-Știu.

-Iar atunci când vei muri, copii tăi vor moșteni această legătură și copii lor la fel și așa mai departe.

-Da.

-Știi ce ai devenit prin această legătură?

-Nu știu la ce te referi...

-Ești o stăpână a dragonilor. Prima ființă care va putea îmblânzi dragonii, iar această putere va fi, la fel, transmisă urmașilor tăi. Ei nu vor ști că posedă un asemenea har până când tu nu vei muri.

-Drago face parte din familia mea, este prietenul meu, iar eu nu îi voi fi niciodată stăpână.

-Știu că Marele Dragon îți e prieten, dar într-o zi va trebui să îți folosești harul.

-Nu înțeleg...

-Când vremea lui Drago va veni, tu te vei ocupa de următorul dragon.

-De ce eu? Drago a spus că, atunci când el va muri, dragonul va moșteni toate cunoștințele lui.

-Da, așa este. În trecut, puii de dragon ieșeau din ou de unii singuri. Dar în urma formării legăturii dintre tine și Drago, tu ai devenit o stăpână a dragonilor.

Îl privesc confuză. Chiar nu știu ce vrea să spună.

-Nu înțeleg unde vrei să ajungi...

-Bătrânii sunt complicați, spune. Îl voi lăsa pe Marele Dragon să îți explice. Eu îți mai pot spune doar atât...Există un ou de dragon.

-A eclozat? De asta spui că eu trebuie să am grijă de el?

-Nu a eclozat. Un dragon poate trăi în ou mai mult de o mie de ani, chiar. Acest ou aștepta ziua în care Drago ar fi murit.

-Dar?

-Dar, de când a luat naștere legătura dintre voi, puiul de dragon nu mai poate ieși din ou de unul singur.

Aveam atâtea întrebări, dar știam că bătrânul paznic nu îmi va oferi răspunsuri.

John a continuat să meargă fără să mai spună ceva, iar apoi s-a oprit în fața unei stânci și a lovit toiagul de trei ori de pământ. Sunetul a răsunat în jurul nostru, iar în fața mea a apărut peștera pe care o căutam. Oriunde priveai, zăreai doar cristale de diferite culori și dimensiuni.

-Poți lua orice cristal dorești, spune.

-Nu.

-Nu? întreabă ridicând o sprânceană.

Puteam simți mirarea din glasul lui.

-Nu am venit aici pentru cristale.

Omul zâmbește și lovește din nou pământul cu toiagul, iar peștera dispare.

-Mi-ai dovedit că nu ești un om lacom. Privește în spatele tău, prințesă.

Destinul sângelui albastruWhere stories live. Discover now