Destinul sângelui albastru

~Poți fugi, dar nu te poți ascunde~

Damian

~A doua zi~

Mă trezesc, iar locul de lângă mine e tot gol. Nu a dormit în cameră...din nou. Mă dau jos din pat, mă îmbrac și mă duc în bucătărie. M-am uitat la canapea, dar și ea era neatinsă.

-Neața, spune Nicholas. Dorești o ceașcă de cafea? E caldă.

-Sigur.

Nicholas toarnă cafeaua într-o cană și mi-o întinde. Apoi se așează pe scaunul de lângă mine.

-Mersi, spun luând o gură. Știi cumva unde e Merliah?

-Nu știu, n-am văzut-o.

-Nicholas!

Întorc capul și atunci îl văd pe Derek.

-Da? întreabă ridicând o sprânceană.

-Damian, spune înclinând capul în semn de salut. Cred că ar trebui să ieși, avem musafiri.

-Cine mai e acum?

-Nu o să-ți vină să crezi...

Ne ridicăm de la masă și îl urmăm pe Derek.

-Știi cumva unde este sora mea? Nu a dormit în camera ei și nici nu cred că a petrecut seara în casa haitei.

-Prințesa a dormit în camera mea. Când am intrat în castel, ea dormea pe canapea, așa că am trezit-o și am întrebat-o de ce nu e în camera ei, dar nu a vrut să îmi răspundă. Am rugat-o să vină să doarmă la mine, dar m-a refuzat prima dată. Am continuat să o bat la cap până când am convins-o...nu voiam să o las să doarmă chinuită pe o canapea.

-Înțeleg, spune Nicholas.

Derek ne conduce în fața castelului la un grup de cinci oameni care așteaptă afară. Ne apropiem de ei, iar când îmi dau seama cine sunt, mă opresc brusc. Din spatele meu aud pași, iar când arunc o privire, o văd pe Merliah alergând cât de repede poate spre noi. Pietricelele scrâșneau sub teneșii ei, iar părul îi flutura în vânt. Purta o pereche de blugi negri și un tricou alb care i se asorta cu teneșii. Se oprește lângă mine și mă trage de braț așezându-mă protectiv în spatele ei.

-Ce doriți? întreabă stând dreaptă în fața mea.

-Nu e treaba ta, spune unul dintre ei.

-Te afli pe teritoriul meu, deci cred că e treaba mea.

-Pentru un beta, ai destul tupeu să i te adresezi unui membru al Consiliului.

-Iar dumneavostră, în calitate de membru al Consiliului, uitați de respect.

Omul respectiv o privește cu ură, iar atunci mi-a scăpat un mârâit puternic. Cum îndrăznește să se uite așa la ea? Felul în care o privește mă face să îl rup în bucăți.

-Suntem aici pentru Prințul Damian. Consiliul dorește să-l vadă.

-Prințul nu pleacă nicăieri.

-Te opui ordinului Consiliului?

-Merliah, șoptesc atingându-i brațul. E în regulă.

-Damian vine cu voi cu o condiție.

-Și care e aceea? întreabă omul ridicând o sprânceană.

-Vine însoțit de mine, spune Merliah ridicând bărbia și privindu-l în ochi.

-Nu o să-i permit unui beta oarecare să pășească în fața Consiliului!

-Astea sunt condițiile, spune. Sau vrei să te duci în fața Marelui Consiliu fără prinț?

Se pare că Merliah l-a scos grav din sărite, dar tipul a încercat să se calmeze.

-Foarte bine. Prințul Damian va fi însoțit doar de tine și numai de tine. Nimeni altcineva nu are permisiunea de a veni. S-a înțeles?

-Foarte bine.

Cei cinci bărbați au luat-o în fața noastră, iar noi i-am urmat.