Destinul sângelui albastru

~Alegerea~

Merliah

Mă plimbam prin grădină când fratele meu, Nicholas, a venit alergând spre mine.

-Merliah!

-Ce e, Nicholas? Ce s-a întâmplat?

Când a ajuns lângă mine, și-a așezat mâinile pe genunchi apoi s-a ridicat și și-a îndreptat spatele.

-Stai puțin, spune ridicând un deget. Am nevoie de câteva clipe să-mi revin. Am alergat prin tot castelul ca să te găsesc.

-Vino să ne așezăm. E o bancă după tufele alea de trandafiri.

Nicholas mă urmează și ne așezăm pe bancă. Am așteptat câteva momente până când și-a revenit.

-Spune-mi, ce s-a întâmplat? Care e motivul pentru care ai alergat ca nebunul după mine?

-Mama și tata te caută.

-De asta ai alergat?

-Da...

-Nicholas?

-Da?

-Nu puteai să mă suni? Am telefonul la mine mereu, spun fluturându-i telefonul prin fața ochilor.

-Oh...nu m-am gândit.

Mă ridic și mă îndrept spre castel.

-Ai de gând să vii și tu?

-Sigur.

Mergem în același ritm.

-De ce mă caută?

-Ceva legat de nuntă.

-Ah...Asta înseamnă că Regele Christopher și Regina Athena au acceptat căsătoria.

-Mda...Îmi pare rău, Merliah.

-Nu trebuie să-ți pară rău, Nicholas.

-O fată ca tine ar trebui să se căsătorească cu un băiat pe care îl iubește...Tu te căsătorești cu un necunoscut...Nu e corect, Merliah. Nu e corect deloc.

-E în regulă, Nicholas. Atâta timp cât poporul lor va fi bine după această căsătorie...nimic nu mai contează. Sunt oameni buni. Nu ai de ce să te îngrijorezi.

-Dar...

-Va fi bine, Nicholas. Sunt sigură că Prințul Damian e un om cu o inimă bună.

-Of, surioară...

-Ești fratele meu mai mare și simți nevoia să mă protejezi, dar mă descurc să-mi port de grijă și singură.

Ne oprim în fața ușii de la camera părinților noștri.

-Prințul ăla va fi foarte norocos să te aibă, surioară.

Îmi îmbrățișez fratele și bat la ușă. O aud pe mama spunând un "intră". Apăs pe cleanță și intru alături de fratele meu în încăpere.

-Scumpa mea! spune tata luându-mă în brațe. În spatele lui o văd pe mama care își stăpânește cu greu lacrimile și se apropie încet de mine.

-Merliah...

-Mamă, spun și o îmbrățișez.

-Regele Christopher și Regina Athena au acceptat ca fiul lor, Damian, să se căsătorească cu tine. Mâine vor veni aici, iar după nuntă, Prințul Damian va locui aici.

-Poftim? Tată, îți dai seama cum se va simții când va afla că va trebui să locuiească aici? E de ajuns că e obligat să se căsătorească cu mine...

-Îmi pare rău, scumpo, dar așa este cel mai bine.

Offf, băiatul acela mă va urî când va afla...

-Cum doriți...Tată, o poți ruga pe Danica să pună o vrajă asupra noastră pentru ca nimeni să nu știe că suntem vârcolaci?

-Sigur, dar de ce?

-Știu că Damian e om, dar nu avem de unde să știm ce prieteni are. Nu vreau ca ei să afle și cumva să le scape această informație.

Tata încuvințează din cap.

-Scumpo, am lăsat rochia de mireasă în camera ta, spune mama. Poți să o pui tu în dulap. Mă bucur că am cumpărat-o mai devreme cu două săptămâni.

-E în regulă mamă. Mai bine mai devreme decât prea târziu.

-Iar lângă ea ți-am așezat o rochie pe care să o porți seara după nuntă.

-Mulțumesc, mamă!

-Du-te și odihnește-te, draga mea. Mâine te așteaptă o zi mare.

-Așa o să fac.

După ce ieșim din camera părinților noștrii, ne îndreptăm spre camera mea. Când deschid ușa, pe pat văd cele două rochii. Mă apropii încet și îmi trec degetele peste voal și rochie în timp ce fratele meu închide ușa.

-Ești sigură că vrei să faci asta, Merliah? întreabă oprindu-se în spatele meu și punându-și mâinile pe umerii mei.

-Da, spun privind rochia de mireasă. Am făcut deja o alegere, Nicholas...Nu voi da înapoi indiferent de ce se va întâmpla.

-Nu-mi vine să cred că ai ales să faci asta, Merliah.

-M-am hotărât deja, Nicholas.

-Lasă-mă să te ajut să pui rochiile în dulap.

-Mulțumesc!

Deschid ușile dulapului, iar Nicholas aduce rochiile. Iau două umerașe și le așez pe fiecare pe câte unul, iar apoi le pun în dulap și închid ușile. Nicholas mă ia în brațe și mă sărută pe frunte.

-Te iubesc, surioară.

-Și eu te iubesc.