Destinul sângelui albastru

~Abandonată~

Merliah

După ce a ieșit ca o tornadă, m-am ridicat din pat și am luat-o pe urmele lui. Am coborât scările și l-am găsit stând tolănit pe canapea.

-Bună, spun oprindu-mă în fața lui.

Damian ridică capul și mă privește, apoi se uită la un obiect din spatele meu.

-Îmi pare rău pentru felul în care m-am purtat cu tine.

Niciun răspuns.

-Damian, te rog, uită-te la mine.

Tot nimic. M-am așezat în genunchi.

-Te rog, șoptesc.

Își dă ochii peste cap și se răsucește pe cealaltă parte evitându-mi privirea. Mă ridic, îl apuc de braț și îl trag spre mine, întorcându-l cu fața în sus.

-Ai de gând să mă asculți, sau o să continui să mă ignori?

-Pleacă, Merliah, spune ducându-și brațul la ochi.

Așa vrei să jucăm? Foarte bine. Mă așez pe canapea lângă picioarele lui. Cu coada ochiului îl văd cum își ridică brațul și îmi aruncă o privire. Oftează și se ridică în șezut, sprijinindu-și spatele de brațul canapelei.

-Ce dorești?

-Vreau să mă asculți.

Își trece mâna prin păr și oftează.

-Merliah, nu cred că e o idee bună să stai așa aproape de mine.

Vorbele lui îmi răneau inima.

-Poftim?

-Nu înțelegi, nu-i așa?

Înainte să îi pot răspunde, Damian s-a aplecat spre mine, mi-a pus mâinile pe talie și m-a tras în poala lui.

-Nu mă pot abține să nu te ating, spune ascunzându-și fața în curbura gâtului meu, sărutându-mă încet.

Inima mea bate mai tare cu fiecare atingere a lui. Tresar când mă mușcă ușor de gât.

-Te doare? întreabă, buzele oprindu-i-se sub urechea mea.

-Nu, șoptesc.

-Îmi e destul de greu să mă controlez, dacă te miști, îmi îngreunezi situația și mai rău.

Mâinile lui coboară pe coapse și mă trage mai aproape de el.

-Nu ai idee ce luptă se dă în interiorul meu. Spune-mi, e egoist să o vreau pe femeia care a fost făcută special pentru mine? Singura femeie care îmi poate face inima să bată atât de tare și care o umple cu iubire? E greșit?

Îmi ia mâna într-a lui și o așează în dreptul inimii.

-Bate numai pentru tine. De ce nu poți vedea asta? Doar pentru tine. Spune că ești a mea, mârâie în urechea mea. Te voi avea, Merliah. Dacă trebuie să distrug orice apare în calea mea, o voi face!

Îmi las mâna să cadă.

-Ce suntem noi? întreabă.

-Prieteni, șoptesc.

-Prieteni? Asta crezi că suntem?

-E un început bun...dacă există o șansă între noi...

-Da, este un început bun, șoptește.

-Atunci nu renunța. Nu fugi. Rămâi.

Îmi atinge gâtul și își apropie încet chipul de al meu. Respirația lui caldă îmi atinge fața și simt cum temperatura dintre noi crește. Am închis ochii iar în clipa următoare i-am auzit vocea ușoară.