Merliah
Nu era nevoie ca Drago să-mi mai zică încă o dată. M-am aplecat deasupra gâtului lui Damian și am mușcat tare, lăsându-mi colții să pătrundă adânc în pielea lui. Odată ce sângele meu a pătruns în venele lui Damian, am simțit cum între noi se formează o legătură. Atât inimile, sufletele cât și mințile noastre s-au unit formând un întreg. Damian e jumătatea mea...Nu voi mai fi niciodată la fel dacă pățește ceva.
-Trebuie să funcționeze. Haide.
Am ridicat capul și am așteptat câteva minute. Inima îmi bătea atât de tare încât nu mai auzeam nimic în jurul meu.
-Trebuia să funcționeze. Haide...Haide. Haide!
Au mai trecut alte câteva minute și nu s-a întâmplat nimic. Am simțit cum căldura îmi părăsește corpul, lăsându-mi fiori reci pe piele...Nu...
-Nu ești mort...Nu ești mort! Te rog, Damian...Te rog, trezește-te...Nu mă lăsa singură, te implor, întoarce-te la mine. Haide! Haideee! Haideee, transformă-te! Te rog, te rog, transformă-te!
L-am mușcat de piept, încheieturi, brațe și picioare în speranța că asta va accelera procesul.
-Întoarce-te înapoi la mine, te rog, Damian! Te rog!
Viața mi s-a scurs din corp când am realizat că nici mușcătura și nici legătura pe care o am cu Drago nu funcționează. Mi-am lipit fruntea de a lui.
-Te iubesc, șoptesc și îl sărut pentru ultima dată pe buze.
Leo se apropie de mine și își așează mâna pe brațul meu.
-Haide, spune. Haide să mergem.
Scutur din cap, lacrimile căzându-mi pe pământ.
-Nu, șoptesc. Nu îl părăsesc...
-Merliah...
-E numai vina mea...dacă îi puneam capăt mai devreme nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. Damian trăia dacă eram mai rapidă...
-Merliah...
-Pleacă, Leo...Plecați! Lăsați-mă singură!
Toți cei din jur se uită îngrijorați unul la celălalt, dar într-un final pleacă.
-Prințesă, dă-mi voie să vă duc în zbor în alt loc. Lasă-mă să te duc pe tine și pe Damian în peșteră.
Dau din cap și îl urc pe Damian pe spatele lui Drago, apoi urc și eu. Zburăm câteva minute, iar când ajungem la stânci, Drago intră în ascunzătoarea lui. Îl cobor pe Damian de pe spatele lui și îl așez jos. Îmi trec degetele peste chipul lui, apoi mă așez lângă el și îmi pun capul pe pieptul lui. Lacrimile mele îi cad pe piept acolo unde a fost rănit.
Drago se așează lângă noi și își întinde o aripă deasupra noastră.
-Tot ce pot face e să vă țin de cald...îmi pare rău, Merliah. Îmi pare rău că nu l-am putut salva...îmi pare rău că nu l-am putut proteja.
-Nu e vina ta, Drago...e doar vina mea.
-Merliah?
-Da?
-Știi ce s-a întâmplat cu tine atunci când ai spart bariera vrăjitoarei?
-N-nu...
-Ochii tăi s-au schimbat.
-Ce vrei să spui?
-O scânteie ți-a intensificat culoarea ochilor, de la un galben sclipitor, la un roșu arzător. Aveai ochii roșii, Merliah. Roșu-aprins.
-Cum e posibil așa ceva?
-E rar. E ceva ce nu se întâmplă nici la o sută de ani, dar uneori, un beta devine alpha fără să fie nevoit să fure acea putere. I se spune un alpha adevărat. El e cel care se ridică prin tăria caracterului, prin virtute și prin forța voinței. Tu, Merliah, ești un alpha adevărat.
-Știai că se va întâmpla asta...
-Am crezut, prințesă. Din prima clipă în care ai venit pe lume, am crezut că tu ești adevăratul alpha pe care îl așteptau toate creaturiile supranaturale de atâția ani.
-Ce vrei să spui?
-Când ai fost la Consiliu, ai observat un scaun liber?
-Da, cel din mijlocul mesei. Nimeni nu stătea pe el. De ce?
-Vârcolacii, vampirii, vrăjitoarele, elfii, dragonii, grifonii, sirenele, zânele, trolii, unicornii și mulți alții își aleg un om de încredere care să facă parte din Consiliu. Creaturile au recurs la asta pentru a se asigura că așa sunt luate cele mai bune decizii.
-Dar...?
-Dar există o legendă. Se spune că într-o zi se va naște un alpha adevărat care va restabili pacea între creaturile supranaturale. Tu ești cea care va aduce armonia, Merliah. Este destinul tău să conduci peste ființele supranaturale. Locul acela liber din Consiliu este al tău. E dreptul tău de la naștere...Toate creaturile au visat la ziua asta...au visat ca într-o zi, adevăratul alpha să apară și să își revendice locul. Când vei face asta, membrii Consiliului nu vor mai exista, tu vei fi singura care va lua deciziile.
-D-dra...
-Știu, Merliah...știu că acum suferi după o pierdere enormă și că e prea mult pentru tine să îți cer să...
-Nu, șoptesc...Vreau să fac asta. Dacă așa pot pune capăt luptelor și neînțelegerilor dintre ființele supranaturale, atunci o voi face, dar voi avea nevoie de tine...Tu ești cea mai înțeleaptă creatură fantastică care a rămas pe acest pământ...vreau ca tu să mă ghidezi.
-Ar fi o onoare pentru mine, Merliah.
Oftez și strâng tricoul lui Damian în pumn.
-Nu înțeleg de ce nu a mers...de ce nu a funcționat niciuna dintre ele? Întreb lăsând lacrimile să mi se rostogolească pe obraz.
-Nu știu, copilă. Nici eu nu le știu pe toate.
-Nu știu cum voi putea trăi fără el...Damian e viața mea...
-Îmi pare rău, prințesă...
Drago și-a așezat capul lângă mine.
-Îmi pare nespus de rău...
-Poate că am făcut-o prea târziu, șoptesc. E numai vina mea...
-Merliah...
-Nu o să mă iert niciodată pentru asta...spun printre sughițuri și lacrimi.
-Merliah, ascultă! Spune ridicând încet capul și trăgându-și aripa de pe noi. Ascultă-i inima!
Drago are dreptate, aud ceva. Mă ridic în genunchi și îl privesc pe Damian. Începe să se vindece...semnele de la mușcături dispar una câte una, iar rana de pe piept se închide. Pielea și buzele își recapătă culoarea, iar Damian deschide ochii. Minunații lui ochi roșii. După câteva secunde revin la verdele lor natural. Se ridică în șezut și își privește mâinile de parcă nu-i vine să creadă că trăiește, apoi se uită la mine.