Un zâmbet pe chipul celui mai năpăstuit om, acel zâmbet cum nu se poate mai frumos şi mai luminos, cel care devine o rază de soare în bezna unei tristeţi.
Acel zâmbet care bântuind gândirea serilor târzii aduce viaţă în moartea unei inimi, aşa cum creşte marea de culori în marginea unei dimineţi sau cum zbaterea unei aripi de pasăre stârneşte alte sute de zvâcniri de articulaţie.
Ai stat vreodată să priveşti explozia unui apus? Sau să asculţi misterul lunii pline? Sau şoaptele stelelor ce stau mărturie întru existenţă şi stăruinţă?
Ai văzut vreodată cum vântul se sparge în fiecare corp de frunză sau cum pădurea scrie balade din propria-i fiinţă? Până şi prima gură de aer inspirată de toamnă, ai văzut-o? Acea splendoare infinită mărginită de nimic şi atât. Cântecul de dragoste al munţilor, chicotul copacilor în umbra beţiei de culori, de parcă şi ei spun ,,ohh uite-te la mine'', ,,nu, ba la mine'', ,,ba nu, ba nu viaţa de dincolo de lume fără probleme ireale, asemenea ciulinilor de care nu mai scapi.
Cerul dezbrăcat de nori, scăldat în valuri de diamant. Toată frumusețea aceasta expusă privirilor.
Dar cum ar fi să vezi evidentul când ai ochii închişi?
YOU ARE READING
Nebun de sincer
Short StoryPovestea unui om destul de nebun să scrie sincer într-o lume atât de străină cu sinceritatea . Simple cuvinte spuse din suflet, pentru suflet . Sunt un om simplu ,sunt un începător în lumea scrierii,dar scriu despre sentimente ,emoţii ... despre vi...
